anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 05.10.2022

Comunicat de presă (P)

Rolul României în Uniunea Europeană, consolidat de PSD

GALERIE
fotopanescu
  • fotopanescu
- +

Azi, la 69 de ani de la așezarea „pietrei de temelie” a Uniunii Europene, avem șansa, ca țară-membră, să deținem președinția Consiliului Uniunii. O responsabilitate pe care guvernul PSD-ALDE și-a asumat-o în mod ferm și care, până în prezent, s-a dovedit a fi un succes al actualei guvernări și al României, ca țară. Desigur, au existat și voci critice.

Voci care au afirmat, fără a avea suportul argumentelor pragmatice, că PSD este un partid antieuropean. Dar cum poate fi antieuropean un partid care a făcut din președinția Consiliului UE un succes recunoscut de chiar statele membre, cu miniștri foarte bine văzuți în exterior, care au mișcat mult lucrurile în domeniile lor de competență? Aș da un singur exemplu. Pe 15 martie a avut loc Consiliul EPSCO (Consiliul Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori), unde s-a discutat despre inițiativa pentru îmbunătățirea funcționării pieței muncii și Regulamentul privind Fondul European de Ajustare la Globalizare (FEG). România a fost felicitată, pentru că, în numai două luni de la preluarea Președinției Consiliului UE, a reușit să ajungă la un acord cu Parlamentul European pe toate prioritățile din domeniul muncii și afacerilor sociale.

Însă România a finalizat și un număr considerabil de dosare, în domenii de mare interes, precum drepturile sociale și de muncă, piața unică digitală, transporturi, energie și infrastructură, protecția mediului, cercetare, securitate internă a Uniunii Europene, uniunea bancară și uniunea piețelor de capital. Am dovedit că PSD acționează pentru rezolvarea unor probleme importante pentru toți românii și pentru europeni, în general, şi avem toată încrederea că ȋntr-un mod similar vor acționa europarlamentarii PSD ce vor ajunge la Bruxelles și Strasbourg.

Este, însă, de subliniat și un alt aspect. Anume faptul că România trebuie să exploateze încă mai bine resursele financiare pe care Europa i le pune la dispoziție, așa încât să folosească toate oportunitățile. Dacă sunt domenii care au arătat potențialul pe care îl are România (mă refer, de exemplu, la agricultură), bunele practici trebuie extinse. Mai ales că, în anii ce vin, UE anunță că va exista o adevărată „explozie” de fonduri dedicate digitalizării, inteligenței artificiale, cercetării și educației, domenii atât de importante și pentru România și cu resurse umane deosebite în țara noastră. Procesul de debirocratizare realizat de actuala guvernare trebuie continuat și susținut inclusiv de europarlamentarii noștri.

Vorbind despre domeniile pe care le cunosc bine – Educația şi Cercetarea, va fi important să existe în continuare o colaborare și o comunicare foarte bune între Guvern și universități, pentru ca legăturile stabilite în timpul președinției României la Consiliul UE să fie valorificate și după ce mandatul României se va încheia. Guvernarea PSD-ALDE poate și trebuie să realizeze asemenea deziderate. Pentru că o Românie modernă, europeană, se construiește continuu tocmai prin ținte educaționale și de cercetare înalte, în acord cu tendințele globale. România şi românii merită mai mult; guvernul român face și poate face și mai mult pentru o Românie modernă, mereu europeană, așa cum arată și programul PSD de guvernare. Am demonstrat asta în perioada președinției României la Consiliul UE şi rămânem angajaţi pe acest traseu.

 

Profesor univ. dr. ing. Doru Adrian Pănescu
Senator PSD

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.