Iași, destinația turistică a anului 2022. Românii au ales (VIDEO)
"Titlul Destinatia Anului 2022 înseamna pentru Iasi vizibilitate mai mare si o confirmare (...)
citeste totduminica, 26.06.2022
O româncă de 37 de ani a trecut prin momente de coşmar în Italia, ea fiind maltratată şi abuzată de fostul ei soţ şi de un amic al acestuia, ambii de naţionalitate română.
Potrivit publicaţiei La Sicilia, fostul soţ, în vârstă de 37 de ani, a forţat-o în repetate rânduri să întreţină raporturi sexuale cu prietenul său de 31 de ani, în timp ce el îi privea.
Bătută şi ameninţată, femeia a îndurat în secret, timp de un an, chinurile la care a fost supusă. Scăparea ei a venit zilele trecute, când, alertat de ţipetele care se auzeau din imobil, a anunţat carabinierii. Când oamenii legii au reuşit să intre în locuinţă, fostul soţ al femeii o strangula.
Salvată din mâinile călăului său, românca a povestit anchetatorilor prin ce trecuse în ultimul an, de insulte şi ameninţări cu moartea, numeroasele bătăi cu mătura şi repetatele agresiuni sexuale.
Ea le-a mai spus că era forţată să îi dea fostul soţ toţi banii pe care îi avea şi că înainte de intervenţia carabinierilor, cei doi bărbaţi au batjocorit-o şi i-au turnat lapte fierbinte pe corp, ameninţând-o cu bătaia dacă ar fi îndrăznit să cheme poliţia. Cei doi bărbaţi au fost arestaţi sub acuzaţia de persecuţie, rezistenţă faţă de un oficial public, tentativă de violenţă sexuală şi tentativă de extorcare. (adevarul.ro)
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Șirag de mașini tamponate în fața Gării. Carambol auto, niciun rănit
Un militar tânăr din Sălaj a murit jucând fotbal cu prietenii
„Cenuşăreasa” litoralului românesc renaşte: oaze de verdeaţă la 100 metri de plajă
Tot mai multe accidente cu trotinete electrice, în Iași FOTO/VIDEO
Un turist gras, epuizat, dă de furcă salvamontiștilor din Bușteni. Nu poate fi coborât cu targa
Cum sunt „vânaţi” şi amendaţi pe drum turiştii români care merg în Grecia. „Se poate şi mai rău”
(VIDEO) Ziua Drapelului, sărbătorită în centrul Iașului. Defilare Garda de Onoare
Rezultatele la Bacalaureat 2022 vor fi afișate luni, până la ora 12:00. Când se depun contestațiile
Robert Glință, impresionat de „regele” David Popovici: „Și-a înecat concurența”
FOTO A treia seară de Rockanotherworld: ”Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut„
Două mașini s-au ciocnit violent în Tudor Vladimirescu. O victimă FOTO/VIDEO
CM Natație: Robert Glință, locul 4 în finala probei de 50 m spate
Bianca Andreescu, învinsă în finala turneului WTA de la Bad Homburg
Cât câștigă șefii aeroporturilor din România. Cel de la Iași s-a ”oprit” doar la 154.000 de lei
Iași, destinația turistică a anului 2022. Românii au ales (VIDEO)
Vânătoarea de milionari, inițiată de ANAF: Cine este prima persoană fizică verificată
Un bărbat din Botoșani și-a lăsat mașina să ardă în drum pentru că pierdea avionul
Medvedev acuză Bucureștiul că vrea să creeze o „nouă Românie Mare”
Forțele ruse și pro-ruse ar fi intrat în Lisciansk (separatiști)
(VIDEO) Patriarhul Kirill, ”trăsnit” în biserică. A căzut în timpul slujbei
VIDEO Cum se aude războiul. Explozii și alarme aeriene la Harkov, unde atacă armata rusă
ANALIZĂ România, printre cele mai mici prețuri din UE la servicii și mâncare. Salariile ne „omoară”
FOTOREPORTAJ O altfel de vacanță. Locurile ascunse ale destinațiilor pe care credem că le cunoaștem
(FOTO) Mergeți spre Roman? Vă atacă albinele. Accident cu un TIR ce transporta stupi
(VIDEO) Cum este distrus un convoi rusesc în câteva zeci de secunde
(VIDEO) Benny Hill al fotbalului: De câte încercări e nevoie pentru a lovi o minge?
(GALERIE FOTO) HAI LA OALEEE! Iată cu ce vă așteaptă meșterii populari la Târgul Cucuteni
"Vânătoare" mare pentru prinderea șoferilor băuți pe drumurile ieșene FOTO
Movilă a organizat la Iași un simulacru de alegeri. Ce zice șeful real al PMP Iași
Micro-expoziţia „Fenomenul tezaurizării în epoca bronzului”, deschisă la Palat
Angajaţii români sunt pe minus. Nouă din zece măriri salariale nu acoperă inflaţia
FOTO Cum arată hotelul de 0 stele. Chiar că stai cu privirea la stele
Barack Obama cheamă la proteste, după decizia Curții Supreme de anulare a dreptului la avort
Se propune o linie de gardă cu profil „neurologie” la Spitalul de copii
Scabros - Prima sentinţă în dosarul tânărului pus de tatăl fetei iubite să-i bea urina cu cana
La benzinăriile Mol din Ungaria se pot cumpăra maximum 50 de litri de carburanţi cu preţ redus
6.500 de locuri scoase la admiterea de vară, la Politehnică. Când începe înscrierea?
Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV)
Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi
Adrian - tânărul grafician care desenează fără să vadă. Talent și boala necruțătoare GALERIE FOTO
Nicolae GRECUCe urmează după David? |
Eugen MUNTEANUCurentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV) |
Aurelian-Petruș PLOPEANUCât de eficiente sunt pieţele? |
Alexandru CĂLINESCUFranţa, în echilibru fragil |
Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.