
Româncă din Italia acuzată că a vrut să-și otrăvească soțul cu laxative. Otrăvitul: „Totul avea un gust ciudat”

O româncă din Italia a fost evacuată din propria locuință, după ce și-a otrăvit soțul timp de mai multe luni. Bărbatul s-a îmbolnăvit inexplicabil după ce mâncarea și băutura au început să aibă un gust ciudat.
O româncă în vârstă de 49 de ani a fost evacuată din locuința familială din Italia, printr-un ordin emis de Parchet și pus în aplicare pe 23 martie de către carabinierii din Bomporto. Aceasta este cercetată pentru infracțiunile de maltratare în familie și vătămare personală continuată, fapte agravate prin utilizarea unor substanțe otrăvitoare, scrie cotidianul Bologna 2000, citat de Stiridiaspora.ro.
Ancheta a început în urma unei plângeri depuse de soțul femeii, care, pe 20 noiembrie 2024, a raportat autorităților o serie de incidente suspecte. Cei doi erau despărțiți de câteva luni, însă continuau să locuiască împreună. În această perioadă, bărbatul a suferit în mod repetat probleme de sănătate inexplicabile, manifestate prin simptome bruște și severe. În ciuda numeroaselor consultații medicale, specialiștii nu au putut identifica o cauză clară a acestor afecțiuni.
Suspiciunile au început să prindă contur în momentul în care, în timpul unei cine cu rudele, bărbatul a deschis o sticlă de vin pe care o adusese de acasă. Cei prezenți au remarcat imediat că băutura avea un gust neobișnuit, iar unul dintre meseni, care a consumat vinul, a suferit o criză bruscă și violentă de dizenterie. Acest incident l-a determinat pe soț să verifice și alte alimente și băuturi din locuință, constatând că multe dintre acestea aveau un gust alterat și păreau să fi fost modificate intenționat.
Pentru a-și confirma bănuielile, bărbatul a instalat o cameră de supraveghere ascunsă în dormitor. Imaginile înregistrate au surprins-o pe femeie intrând în încăpere și turnând o substanță pudră într-o sticlă cu apă. Pe parcursul mai multor zile, aceasta a fost filmată repetând acțiunea, iar în unele momente a fost surprinsă răspândind în mod deliberat insecticide puternice în dormitor, pe pernă, pat și în dulapul soțului. Aceste substanțe i-au provocat bărbatului reacții severe, inclusiv iritații oculare, arsuri și lacrimare excesivă, simptome care au necesitat intervenția unei ambulanțe.
În urma cercetărilor, bărbatul a descoperit în locuință și un laxativ puternic, despre care a bănuit că i-a fost administrat pe ascuns în băuturi. De asemenea, în completările ulterioare aduse plângerii, el a menționat și numeroase injurii și amenințări din partea soției, ceea ce a întărit suspiciunile anchetatorilor privind intențiile acesteia, scrie publicația Bologna 2000.
Publicitate și alte recomandări video