Irina Baianţ, soprană de talie internaţională, compară Iaşul cu o bijuterie!
La final, solista a acordat un interviu “Ziarului de IasI”. Reporter: Irina, ai umplu (...)
citeste totduminica, 03.07.2022
Canadianca Bianca Andreescu şi britanica Emma Răducanu s-au calificat în turul II la Madrid. Diseară, Simona Halep,o înfruntă pe marea favorită Paula Badosa
* Jucătoarea canadiană de tenis Bianca Andreescu a învins-o vineri pe americanca Alison Riske (42 WTA), 6-4, 3-6, 6-0, şi s-a calificat în turul secund al turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 6.575.560 de euro. Canadianca de origine română, în vârstă de 21 ani, fostă numărul patru mondial, aflată acum pe locul 111 în clasamentul WTA, a revenit în această lună în circuitul profesionist după o pauză de şapte luni, fiind eliminată în optimi de finală la Stuttgart de Arîna Sabalenka (6-1, 3-6, 6-2). Tot ieri, dar spre seară, o altă jucătoare cu origini române, Emma Răducanu (11 WTA) a disus de sportiva cehă Tereza Martincova (49 WTA) cu 7-6,6-0.
Petra Kvitova (30 WTA), triplă câştigătoare la „Caja Magica”, se adaugă pe lista favoritelor eliminate din primul tur, pierzând cu 3-6, 5-7 în faţa elveţiencei Jil Teichmann (35). Kazaha Elena Rîbakina, cap de serie numărul 16, a trecut vineri de franţuzoaica Océane Dodin, cu 6-2, 7-5. În turul secund s-a calificat şi americanca Jessica Pegula, a 12-a favorită, după 7-5, 2-6, 7-5 cu Camila Giorgi (Italia), revenind în setul decisiv de la 2-5 şi salvând o minge de meci la 4-5. Şi rusoaica Daria Kasatkina a debutat cu o victorie la Madrid, 4-6, 6-4, 6-3 cu maghiara Anna Bondar. Alte rezultate din primul tur; Leylah Fernandez (Canada) - Andrea Petkovic (Germania) 6-1, 1-6, 6-4; Marta Kostiuk (Ucraina) - Clara Tauson (Danemarca) 6-3, 6-2; Maria Sakkari (Grecia) - Madison Keys (SUA) 6-7, 6-3, 6-4; Danielle Collins (SUA) - Monica Puig (Puerto Rico) 7-5, 6-0; Kaia Kanepi (Estonia) - Linda Fruhvirtova (Cehia) 6-3, 6-4; Katerina Siniakova (Cehia) - Ana Konjuh (Croaţia) 4-6, 6-4, 6-2; Garbiñe Muguruza (Spania) - Ajla Tomljanovic (Australia) 7-5, 6-2; Anhelina Kalinina (Ucraina) – Sloane Stephens (SUA) 6-5, 6-4; Naomi Osaka (Japonia) – Anastasia Potapova (Rusia) 6-3, 6-1.
Astăzi,după ora 20;00, Simona Halep va întâlni în turul secund, pe spaniola Paula Badosa, rămasă principală favorită după retragerea liderului mondial, poloneza Iga Swiatek.
*Irina Bara s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ITF de la Charleston (Carolina de Sud), dotat cu premii totale de 100.000 de dolari, după ce a întrecut-o pe americanca Emma Navarro cu 6-2, 6-1.Bara (105 WTA), principala favorită, a avut nevoie de de doar o oră şi 12 minute pentru a trece de Navarro (226 WTA), care în primul tur o învinsese pe românca Alexandra Ignatik. În sferturi, Bara o va întâlni pe chinezoaica Wang Xiy, a cincea favorită,care a trecut de americana Caroline Dolehide.
* Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de olandeza Suzan Lamens cu scorul de 4-6, 2-6 în ferturile de finală ale turneului ITF de la Istanbul, dotat cu premii totale de 60.000 de dolari. „Michi” a fost condusă cu 0-3 în primul set, dar a revenit şi a egalat, 3-3, 4-4, însă a cedat cu 4-6, iar apoi a pierdut setul secund fără drept de apel, cu 2-6, încheind cu şapte duble greşeli. Lamens (184 WTA) o învinsese în optimi pe Andreea Prisăcariu, cu 6-1, 6-2.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
FOTO - Mai multe vaci au fost surprinse la păscut printre blocurile din Păcurari
Cosette Chichirău anunţă că nu vrea să mai candideze la parlamentare în 2024
Scandal în Suedia din cauza promisiuni de extrădare a unor refugiaţi kurzi către Turcia
Tânărul din Neamţ care a sărit în apă să-şi salveze sora a fost găsit fără suflare
Legendarul regizor de teatru Peter Brook a murit. El avea 97 de ani
Rusia se laudă că a cucerit Lîsîceansk şi controlează întreaga regiune Lugansk
Irina Baianţ, soprană de talie internaţională, compară Iaşul cu o bijuterie!
Hocheistul Ivan Fedotov, portarul echipei Philadelphia Flyers, este reţinut în Rusia
Ponei lăsaţi ore în şir în soare fără apă şi mâncare pentru a face poze cu turiştii
Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova, vizită la Atena şi Vilnius
Recondiționare turbosuflantă sau filtru de particule? Există TurboDoctor (VIDEO)
Celebra cursă de cai de la Siena a fost reluată după doi ani de pauză
Un consilier a lui Zelenski anunţă că oraşul Lîsîceansk ar putea cădea în mâinile ruşilor
Cristian Ciocan a fost învins de Joe Joyce, pe Wembley Arena, într-un meci la categoria grea
Nagâţ (CNSAS): Nu a fost servit Băsescu de niciun serviciu niciodată
Actorul american Tom Cruise împlineşte 60 de ani. El are peste 45 de filme în palmares
Valul de căldură şi disconfort termic va persista până marţi. La Iaşi este cod galben
Un şofer de 73 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu maşina. Pasagera care îl însoţea este rănită
Meci tensionat între Stefanos Tsitsipas şi Nick Kyrgios. Cine a câştigat partida de pe Wimbledon
Explozii în oraşul rus Belgorod. Ce spune guvernatorului regiunii?
Mii de locuitori din Sydney, evacuaţi din cauza intemperiilor
Alexandru Lukaşenko, preşedintele Belarusului, a ameninţat să "ţintească capitale" din Occident
Protest al şefilor de asociaţii la adresa Primăriei: „Două hotărâri ale CL Iaşi sunt în afara legii”
Elon Musk a revenit pe Twitter. El a postat o fotografie în care se află alături de papa Francisc
Iga Swiatek, liderul WTA, a fost eliminată în turul trei de la Wimbledon
Simona Halep o va înfrunta pe Paula Badosa în optimi la Wimbledon
Femeie dată dispărută la începutul săptămânii, găsită cu ajutorul unui câine poliţist
Bărbat în stop cardio-respirator, după ce a fost lovit de trăsnet, la Sângeorz Băi
Armata ucraineană susţine că se duc lupte violente pentru Lisichansk, dar oraşul "nu este încercuit"
Papa Francisc regretă că nu a putut face călătoria în Africa
Un bărbat şi-a reclamat soţia la Poliţie că face scandal şi distruge lucrurile din casă
Tehnicianul croat Igor Tudor, principalul favorit să preia Olympique Marseille
Simona Halep s-a calificat în optimi la Wimbledon. A făcut totuşi 18 erori neforţate
Separatiştii pro-ruşi susţin că au încercuit oraşul Lisichansk
Andy Goram, fostul portar al clubului Glasgow Rangers, a murit la 58 de ani
O nouă taxă pe facturile la gaze. Vor plăti toţi consumatorii din Germania
Elicopterul H145M, care a lansat o rachetă Spiker ER în România, prezentat la Paris
Încă un accident pe şoseaua morţii: două persoane au ajuns la spital
Dinamo a început vara cu o înfrângere. A pierdut cu Concordia Chiajna
Doi copii, de 6 şi 8 ani, răniţi de maşina lui Mihai Leu la un raliu, la Târgu Mureş
VIDEO - Micka, voluntar german din Legiunea Internaţională, luptă în Ucraina
Paula Seling şi Radu Bucura trăiesc de 17 ani o frumoasă poveste de dragoste, însă nu au încă copii
Fotomodelul Jerry Hall divorţează de miliardarul Rupert Murdoch. A depus deja actele
Maria Sole Ferrieri Caputi, prima femeie care arbitrează în Serie A
Vera Pauw, antrenoare olandeză, a dezvăluit că a fost abuzată sexual
Selecţionata Angliei a câştigat titlul de campioană europeană la fotbal U19
Femeie omorâtă în bătaie şi îngropată de soţ. Crima a ieşit la iveală după un an
Va mai concerta Whitesnake la Bucureşti pe 16 iulie? Anunţ de ultimă oră pe reţelele de socializare
Simona Halep evoluează astăzi în turul trei la Wimbledon. O va întâlni pe Magdalena Frech
Nicolae GRECUEfectul mediatic David PopoviciBanii, decoraţiile şi capra vecinilor sunt subiectele la modă după performanţa tânărului înotător. |
Eugen MUNTEANUCurentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (V) |
pr. Constantin STURZUCrize, amăgiri şi limpeziri |
arh. Ionel OANCEAMarele plan urbanistic zonal |
Semnificaţii şi coincidenţe stranii legate de disputa mitropoliilor actuale şi viitoare |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.