
UPDATE San Marino – România 1-5! Victorie zdrobitoare pentru „tricolori”, în etapa a doua din preliminariile CM 2026

Reprezentativa României a învins San Marino, scor 5-1, luni seară, în grupa H, din preliminariile Cupei Mondiale din 2026, scrie news.ro.
În San Marino, cu suporterii români aflaţi în evidentă superioritate numerică în tribune, tricolorii au deschis scorul repede, în minutul 6, când Cevoli a trimis în propria poartă o minge pasată de Bancu. Mihai Popescu a trimis o lovitură de cap puţin peste poartă în minutul 15, şi tot fundaşul de la FCSB avea să majoreze avantajul nostru înaintea de pauză, în minutul 43, când a înscris după o minge respinsă de adversari.
După pauză românii au primit un penalti, la un fault în careu asupra lui Man, şi Răzvan Marin a transformat, în minutul 54, dar gazdele au reuşit să marcheze şi ele, prin Zannoni, în minutul 68, reducând din diferenţă.
Până la final Dennis Man a mai fost faultat o dată în careu şi Ianis Hagi a marcat din penalti, în minutul 75.
România s-a impus în cele din urmă cu 5-1, după golul lui Alibec, din minutul 90+5, şi are trei puncte, în timp ce lider al grupei H este Bosnia, victorioasă în faţa ciprioţilor, scor 2-1.
UPDATE
Denis Alibec a dus scorul la 5-1, în minutul 90+5.
UPDATE
Ianis Hagi a dus scorul la 4-1, după ce a transformat, în minutul 75, o lovitură de la 11 metri acordată după un fault asupra lui Dennis Man.
UPDATE
Zannoni a marcat pentru gazde în minutul 67.
UPDATE
În minutul 54, Răzvan Marin a transformat o lovitură de la 11 metri, acordată după un fault asupra lui Dennis Man.
UPDATE
Mihai Popescu a majorat diferenţa în minutul 44.
UPDATE
Cevoli a marcat în propria poartă, în minutul 6.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Componenţa echipelor:
ROMÂNIA: 12. Moldovan – 2. Raţiu, 3. M. Popescu, 6. M. Marin, 9. Drăguş, 10. Stanciu-cpt., 11. Bancu, 14. Hagi, 15. Burcă, 18. R. Marin, 20. Man. Selecţioner: Mircea Lucescu
Rezerve: 1. Niţă, 16. Târnovanu – 4. Rus, 5. Ghiţă, 7. Alibec, 8. Chipciu, 13. Ciobotariu, 17. Politic, 19. Dragomir, 22. Mitriţă, 23. Sorescu
SAN MARINO: 16. Amici – 2. G. Benvenuti, 5. Cevoli, 3 T. Benvenuti, 12. Tosi – 17. A. Golinucci-cpt., 8. Capicchioni, 18. Zannoni – 11. Contadini, 9. Nanni, 10. Berardi. Selecţioner: Roberto Cevoli
Rezerve: 1. De Angelis, 13. Zavoli – 4. Fabbri, 6. Rossi, 7. Santi, 14. Valentini, 15. Pasolini, 19. Giacopetti, 20. Sensoli, 21. Riccardi, 22. Mularoni, 23. Valli Casadei
Partida este arbitrată de o brigadă din Polonia, cu Damian Sylwestrzak la centru. Sylwestrzak este ajutat de Paweł Sokolnicki şi Adam Karasewicz. Rezervă va fi Lukasz Kuzma, iar în Camera VAR se află Piotr Lasyk şi Wojciech Myc.
Din 4.000 de bilete scoase la vânzare de federaţia gazdă, 3.150 au fost achiziţionate de români. Numărul ar putea fi însă şi mai mare..
Publicitate și alte recomandări video