Citește integral ediția nr. 24 a Ziarului de Sănătate

„Aceste medicamente lipsesc din farmaciile spitalelor de aproximativ 1-2 săptămâni, motiv pentru care nu am reușit să asigurăm continuitatea tratamentelor pacienților aflați în curs de terapie. Au fost pacienți cărora le-am achiziționat din resurse personale chimioterapia standard. Vă rugăm să ne ajutați pentru reglementarea acestei situații, având în vedere că efectiv punem în pericol viața pacientului, răspunsul la tratament și, implicit, supraviețuirea”, menționează medicii oncologi care se confruntă cu această situație.

În acest context, nici nu este de mirare că potrivit „Profilului de țară privind cancerul 2023” România înregistrează minusuri la aproape toate capitolele. Mortalitatea prin cancer este peste media UE, respectiv de 264 de decese la suta de mii de locuitori în România, față de 247 la suta de mii de locuitori în UE, în 2019. Mai mult decât atât, din 2020 încoace, la noi, mortalitatea a crescut pentru șase tipuri de cancer (cancer de sân, pancreatic, de prostată, colorectal, hepatic și al vezicii urinare).

„Lucrurile nu s-au schimbat din 2019 până în prezent. Trebuie doar să consultăm statisticile și vom vedea că suntem pe ultimul loc din Uniunea Europeană la finanțare și pe primul loc la mortalitate. În România se înregistrează, anual, peste 20.000 de decese evitabile, cu 48% mai mult decât statistica europeană. Vorbim de 20.000 de persoane care, dacă ar fi avut șansa să se nască în altă țară, acum ar fi trăit. Aici ne aflăm noi”, a declarat pentru Ziarul de Iași Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România.

Numărul tot mai mare de pacienți oncologici diagnosticați, precum și inegalitățile cu privire la tratament între o țară și alta a Uniunii Europene a determinat Comisia Europeană să lanseze, în urmă cu doi ani, un Plan european de combatere a cancerului. Documentul este structurat pe patru domenii majore de acțiune: prevenție; depistare timpurie; diagnostic și tratament și îmbunătățirea calității vieții. Cu mențiunea că acest Plan beneficiază de o finanțare de 4 miliarde de euro.

În cadrul acestui Plan a fost inițiat un Registru european al inegalităților din domeniul cancerului, care oferă date comparative cu privire la prevenirea cancerului și îngrijirea pacienților oncologici. Inițiativa permite identificarea tendințelor care se manifestă în cadrul statelor membre și a inegalităților dintre regiuni.

Astfel, s-a constat că:

• Diferența dintre rata mortalității prin cancer în România și media UE este în creștere, din cauza progreselor limitate înregistrate în controlul cancerului în România;
• Factorii de risc comportamentali pentru sănătate au o prevalență mai mare în rândul adulților și adolescenților din România decât în majoritatea statelor membre ale UE;
• Depistarea precoce și screeningul cancerului au o acoperire foarte scăzută în comparație cu alte țări din UE;
• Deși accesul la îngrijire pentru cancer este gratuit pentru toți cetățenii, sistemul de sănătate nu poate răspunde decât parțial nevoilor pacienților. Barierele financiare nu sunt puține și ele au legătură cu disponibilitatea limitată a serviciilor și discontinuitatea acordării asistenței medicale la diferite niveluri, dar și cu distribuția inegală pe teritoriul țării;
• Pacienții români așteaptă mult timp pentru terapiile noi împotriva cancerului, iar sistemul de sănătate plătește prețuri ridicate pentru medicamentele oncologice;
• Ratele de supraviețuire la 5 ani sunt mai mici în România, comparativ cu UE;

Lipsa unui Registru național al pacienților cu cancer face dificilă evaluarea calității și a performanței serviciului, dar și aprecierea legăturii între situația socio-economică și starea de sănătate.

„În timp ce restul țărilor europene se concentrează pe inițiative menite să îmbunătățească bunăstarea fizică și psihologică a pacienților cu cancer, asigurându-se că nevoile lor complexe sunt satisfăcute cu empatie și expertiză, România regresează în ceea ce privește accesul la tratamentul potrivit, pentru pacientul potrivit. În timp ce restul țărilor europene se concentrează pe prevenția cancerelor și depistarea timpurie a acestora, în faze incipiente, și pe tratarea cu medicamente inovatoare cu intenție curativă, România abia reușește să asigure accesul la chimioterapie și servicii medicale de bază”, a comentat Cezar Irimia.

Profilul de țară menționează că, pe baza tendințelor de incidență din anii anteriori pandemiei de COVID-19, în 2020, în România, urmau să apară 95.000 de noi cazuri de cancer. S-a estimat totodată că ratele de incindență standardizată în funcție de vârstă pentru toate tipurile de cancer vor fi cu 10% mai mici la bărbați și cu 16% mai mici la femei, comparativ cu media UE.

Distribuția incidenței cazurilor noi de cancer pe genuri arată, la bărbați, 51.879 de cazuri, dintre care 17% la plămâni, 16%, la prostată și 15%, colorectal. Comparativ, la nivelul UE, sunt estimate 1.444.949 de cazuri noi, dintre care cele mai multe – 23% – de prostată, după care urmează cancerele de plămân – 14% și 13% colorectal.

La femei, în România, din 43.397 de cazuri noi, 28% sunt de sân, 12% cancere colorectale și 8% de col uterin, în timp ce la nivelul UE, din 1.237.588 de cazuri noi, 29% sunt de sân, 12% de colon și rect și 9% de plămân.

Tot pentru 2020, conform estimărilor, cancerul de stomac ar fi urmat să reprezinte 5% din totalul cazurilor noi la bărbați și 4%, la femei, proporții peste media UE, în timp ce malanomul malign, ar fi urmat să repreinte 2% dintre cazurile noi de cancer la ambele sexe, proporție sub media UE – 4%.

De asemenea, rata de incidență a cancerului pediatric la copiii sub 15 ani a fost în 2020 de 8 la o sută de mii de locuitori, mai scăzută față de media UE – 15 la o sută de mii de locuitori.

Dar toate aceste aparente motive de bucurie, nu au o acoperire în cifre reale acoperite de screening, acestea sunt doar estimări chiar și atunci când vorbim de anii anteriori, pentru că România nu are un registru național de cancer, iar raportarea incidenței în sistemul de informații are lipsuri mari.

„De fapt, în România nu există niciun program de screening pentru cancer bazat pe date palpabile. Pentru că nicăieri în lume nu poți să derulezi științific un program de screening, dacă nu ai un Registru național operațional. Cel mai probabil, acel procent de 4-5%, cu care este creditată România, se referă la screeningul de col uterin și mamar. Dar și în aceste două cazuri vorbim despre un screening oportunist, pentru că nu este respectată definiția acestui concept. Nu se face organizat, „în masă”, și nu există un Registru național de cancer”, a adăugat Cezar Irimia.

Practic, conform definiției, Registrul Naţional de Cancer (RNC) reprezintă sistemul informaţional şi informatic de înregistrare nominală a cazurilor noi de cancer pentru colectarea, stocarea şi managementul datelor bolnavilor diagnosticaţi cu cancer, pe baze populaţionale.

Scopurile constituirii şi funcţionării RNC sunt colectarea şi clasificarea informaţiilor privind toate tipurile de cancer, pentru monitorizarea incidenţei cancerului la nivel naţional, evaluarea şi controlul impactului bolii şi fundamentarea politicilor de sănătate publică.

În România, Registrul Naţional de Cancer ar fi trebuit să fie deja funcțional, înființarea acestuia fiind o măsură prevăzută în Planul Național de Combatere a Cancerului, plan votat în Parlament în 2022. Cu toate acestea, ministrul Alexandru Rafila, cel care a blocat  anul trecut acest Plan, crede că Registrul va deveni operațional abia spre sfârșitul acestui an.

Despre importanța registrelor naționale de cancer, cercetătorii suedezi spun că: „Dacă nu poți măsura efectele, rezultatele, conduci nava orbește”, făcând referire la lipsa screeningurilor măsurate pe dovezi științifice.

De asemenea, sunt raportate disparități notabile în ceea ce privește practicile de diagnosticare, accesul la testele de secvențiere de generație următoare (NGS) fiind scăzut în întreaga UE.

Danemarca și Țările de Jos sunt singurele țări în care mai mult de jumătate din biopsii sunt analizate cu NGS.

„Accesul la testele de secvențiere de generație următoare sunt extrem de importante pentru stabilirea unui tratament personalizat. La noi, cel mai adesea, se fac astfel de determinări în stadiu evoluat, prin analiza anatomo-patologică, și nu când boala este la stadiul de suspiciune. În Franța, de exemplu, se întâmplă acest lucru și pacienții primesc tratament personalizat încă din stadii incipiente. Și acest lucru a salvat multe vieți care s-au tradus și prin  economii de 30% la bugetul alocat bolilor oncologice, bani care se reinvestesc tot pentru acești bolnavi. La noi, până ajung să primească un diagnostic, unii pacienți se pierd înainte de a apuca să înceapă tratamentul”, a explicat Cezar Irimia.

Există, de asemenea, o variație substanțială în ceea ce privește rezultatele, estimându-se că, în Europa, trăiesc peste 20 de milioane de supraviețuitori ai cancerului, rata de supraviețuire fiind diferită, însă, de la o țară la alta.

În cazul cancerului de colon, ratele de supraviețuire la cinci ani variază de la 50% în țările cu cele mai slabe performanțe (Croația, Slovacia, România, Bulgaria, Polonia) la 70% în țările cu cele mai bune performanțe (Germania, Finlanda, Suedia, Belgia, Cipru).

„Eu sunt supraviețuitor al unui cancer de colon. O boală extrem de dură care dă metastaze multiple. Șansa mea a fost că am fost depistat într-o fază incipientă. Dar câte persoane au această șansă în România? Într-o țară în care tratamentul se face după buget și nu după știință. Mulți pacienți pierd lupta cu boala, pentru că până primesc un diagnostic trec 4-6 luni,  când nu se mai poate face nimic”, a adăugat președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România.

Datele de țară sunt îngrijorătoare și arată nu doar că mortalitatea prin cancer este mai mare în România, comparativ cu media UE, dar și că în ultimul deceniu aceasta a tot crescut. După bolile cardiovasculare, cancerul este a doua cauză de deces în România, reprezentând 19% din total. În 2019, în țara noastră au murit de cancer 50.324 de persoane, rata de mortalitate prin cancer, standardizată în funcție de vârstă fiind cu 7% mai mare decât media UE. Cifrele statistice mai arată că, din 2011 și până în 2019 nu se poate vorbi despre un progres în privința acestui indicator în România. Bulgaria s-a aflat și în 2011 într-o poziție mai bună comparativ cu România, având o rată de mortalitate mai mică, poziție pe care și-a menținut-o și în 2019, chiar dacă numărul de decese a mai crescut puțin și la bulgari.

Practic, potrivit datelor puse la dispoziție de Registrul European privind Inechitățile în Cancer, în România, 1 din 3 decese prin această boală reprezintă un deces prematur. Numai în anul 2020 au fost înregistrate, la segmentul de vârstă 15-65 ani, 19.100 de decese premature, ceea ce înseamnă pierderi anuale de 941 milioane de euro și 170 de ani de viață potențial productivă pierduți.

„Cifrele sunt impresionante, dar realitatea este și mai tulburătoare. De exemplu, de peste un an de zile, pacienții așteaptă cele 39 de noi opțiuni de tratamente care au obținut avizul de la ANMDM, dar Guvernul s-a mulțumit doar să le pună în transparență decizională. Dintre acestea, 11 indicații sunt fără alternativă terapeutică sau indicații și  care se adresează unor patologii rare și/sau orfane. Știți ce înseamnă acest lucru? Că oamenii care au nevoie de aceste medicamente mor, pentru că în România aceste medicamente  nu există. O parte din aceste tratamente pot crește șansa la viață pentru peste 13.000 de pacienți care în acest moment nu au o speranță reală pentru „un mâine”. Un exemplu concret este cel al pacientelor cu unul dintre cele mai agresive tipuri de cancer de sân, cancerul de sân triplu negativ, unde peste 800 de femei tinere ar putea avea un viitor, dacă sunt depistate timpuriu. Însă, în acest moment, acestea nu pot beneficia de un tratament cu intenție curativă, tratament aprobat la nivel european încă din luna mai 2022. În aceste condiții, o parte dintre acești pacienți luptă să își câștige dreptul la viață în instanță. Alții fac eforturi disperate pentru a-și asigura accesul la aceste tratamente prin alte țări”, a completat Cezar Irimia.

La nivel global, peste 35 de milioane de noi cazuri de cancer sunt prevăzute în 2050, o creștere de 77% față de cele 20 de milioane de cazuri estimate în 2022.

Creșterea rapidă a cancerului la nivel mondial reflectă atât îmbătrânirea și creșterea populației, cât și schimbările în ceea ce privește expunerea oamenilor la factorii de risc, dintre care mai mulți sunt asociați cu factori socio-economici.

Cercetătorii indică mai mulți factori ca fiind cei care determină creșterile preconizate ale ratelor de cancer, cum ar fi obezitatea, consumul de tutun și de alcool, precum și factori de mediu precum poluarea aerului.

Organizația Mondială a Sănătății, inclusiv prin inițiativele sale privind cancerul, lucrează intens cu peste 75 de guverne pentru a dezvolta, finanța și implementa politici de promovare a îngrijirii cancerului pentru toți.

Agenția medicală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) spune că, pentru a extinde această activitate, sunt necesare de urgență investiții majore pentru a aborda inegalitățile globale în ceea ce privește rezultatele cancerului.

„Sperăm ca acest lucru să se întâmple pentru că, așa cum am arătat în nenumăratele luări de poziție, România se află pe contrasens, având un decalaj de cel puțin 6 ani în urma țărilor responsabile care înțeleg să aibă grijă de cetățenii lor”, a conchis Cezar Irimia.

Practic, Agenția ONU menționează că, de exemplu, în țările cu un indice de dezvoltare umană foarte ridicat (IDH) – o măsură a realizărilor în materie de sănătate, educație și nivel de trai – 1 din 12 femei va fi diagnosticată cu cancer de sân, iar 1 din 71 va muri din această cauză.

În țările cu IDH scăzut, doar 1 din 27 de femei va fi diagnosticată cu cancer de sân, dar 1 din 48 va muri din această cauză, în mare parte din cauza diagnosticării târzii și a lipsei de acces la tratamente.

Inegalitățile au fost observate și în ceea ce privește serviciile pentru cancer, cum ar fi radioterapia și transplantul de celule stem.

„Noul sondaj global al OMS face lumină asupra inegalităților majore și a lipsei de protecție financiară în ceea ce privește cancerul în întreaga lume, populațiile, în special în țările cu venituri mici, neavând acces la elementele de bază ale îngrijirii oncologice”, a declarat dr. Bente Mikkelsen, director al Departamentului de Boli netransmisibile al OMS

În concluzie, deși teoretic îngrijirea și tratamentul  sunt gratuite pentru toți pacienții oncologici, în România, periodic, se înregistrează lipsuri în aprovizionarea spitalelor cu medicamente chimioterapice. Lipsuri care, practic, pun în pericol existența acestor pacienți. De asemenea, se mențin bariere financiare și bariere de acces, cu precădere în ceea ce privește serviciile de diagnosticare precoce și serviciile ambulatorii, în special pentru anumite grupuri vulnerabile. Aceste bariere rezultă din distribuția inegală a serviciilor în profil teritorial și din lipsa de continuitate dintre diferitele niveluri de servicii. Implicit, accesul la terapii noi este mai lent în România decât în Uniunea Europeană. Și, nu în ultimul rând, deficitul de resurse umane induce o presiune suplimentară asupra furnizării la timp a serviciilor de îngrijire.

Publicitate și alte recomandări video