„România Mare nu e destul de solidă” – Iașul, între memorie și nemulțumire. Ce scria presa ieșeană acum 100 de ani, în ianuarie 1926, despre Unire?

„Unirea face puterea”, afirmă titlul unui articol publicat la 24 ianuarie 1926 în ziarul Dacia, la 67 de ani de la Unirea Principatelor. Textul pornește de la momentul din 1859, considerat „temelia României de astăzi”, și de la ideea că numai prin unire națiunea română și-a putut afirma existența și forța.

Autorul amintește că Unirea Principatelor a fost fundația pe care s-a ridicat apoi România Mare, „falnica cetate” întregită după război. Totuși, acest edificiu este descris ca fiind fragil: „«Unirea», aceasta a fost, dar nu mai este astăzi, deviza tuturor românilor”, iar „România Mare nu e destul de solidă”. Cauzele sunt căutate în conflictele politice, în „dezbinarea sufletească” și în indiferența celor care „dorm pe laurii bătăliilor victorioase”.

În final, articolul devine un apel direct către clasa politică. Fără „unirea sufletească a tuturora”, avertizează autorul, statul nu poate fi consolidat, iar o operă istorică greu clădită se poate distruge ușor: „prea greu se poate săvârși o operă mare și prea ușor a o distruge”.

Pe de altă parte, exista o tristețe că idealurile Unirii păreau uitate, iar unitatea românilor era încă fragilă. Articolul din ziarul Lupta ne amintește că 24 Ianuarie trebuie să fie sărbătorit nu doar oficial, ci în fiecare suflet românesc. Iașul, locul unde Cuza a fost proclamat domnitor pentru prima oară, a fost mai recunoscător, ridicându-i un monument, în timp ce în inima capitalei acesta încă lipsea. Redăm integrat articoul de acum un secol din Ziarul Lupta:

„24 Ianuarie

Mâine este 24 Ianuarie, sărbătoarea naţională a Unirei Principatelor. O va sărbători oficialitatea, după tipicul cunoscut şi cu răceala inerentă acestui fel de sărbători. Dar în afară de această sărbătorire, poporul trebuie să o prăsnuiască, deoarece ziua aceasta însemnează întâia etapă a României moderne.

Ce eram înainte de 24 ianuarie 1859? Două țări deabia scăpate de patruzeci de ani de sub regimul turco-fanariotic, închinate Turciei, fără de armată, fără de legătură cu străinătatea, perdută în Orientul european și confundându-se cu imperiul otoman.

Cu unirea principatelor începe România modernă, care acum a ajuns România Mare.

*

Prăznuind această zi, trebiue să ne amintim de oamenii cari au contribuit la înfăptuirea Unirei. O generaţie întreagă, aici în Valahia şi peste Milcov, în Moldova, a luptat pentru unitatea naţională. Să-i cinstim memoria, mai ales că oamenii aceştia au luptat din o sfântă şi curată convingere şi n’au fost numai patrioţi de parada, ci şi-au cheltuit şi puterea lor de muncă şi averea, pentru îndeplinirea acestui ideal — unirea ţărilor surori. Dintre toţi aceşti luptători idealişti, răsare, mai cu seamă unul, care a întrupat unirea. Acesta este colonelul Alex. Cuza, proclamat Domnitor mai întâi în Moldova, la Iaşi în adunarea dela Muzeu şi apoi proclamat la Bucureşti Domnitor al Ţărei româneşti.

Figura lui măreaţă domină istoria. În şapte ani de domnie el a reuşit să facă o operă uriaşă, să ridice prestigiul României şi înlăuntrul ei a realizat împroprietărirea ţăranilor, dând pământ la atâtea milioane de plugari.

*

Posteritatea este însă nerecunoscătoare. După aproape şaptezeci de ani dela Unire, Alexandru Ion Cuza, întemeietorul României, nu-şi are monumentul său in capitala Țărei. Iaşul a fost mai recunoscător şi în Paţa Unirei de acolo, se înalță monumentul aceluia care personifică unirea tuturor românilor şi în special unirea țărilor surori. La Bucureşti însă nu este astfel. Avem în schimb, la încrucişarea bulevardelor monumentul obraznic al lui Ioan Brătianu, care pe lângă Cuza Vodă este un simplu pigmeu.

Această uitare trebuie să fie reparată. Dacă mai avem ceva din cultul marilor morţi ai noştri, dacă trebuie o pildă vorbitoare de sentimentele noastre pentru oamenii noştri mari, faţă de generaţiile viitoare, atunci monumentul lui Cuza Vodă trebuie să se ridice falnic în inima capitalei. Un comitet trebuie să ia iniţiativa, să adune fonduri, gologanul țăranilor recunoscători să fie strâns în casa comitetului, astfel ca până la 1929, când se împlinesc şaptezeci de ani dela Unire, acest monument să dovedească că România nu uită să fie recunoscătoare marilor ei oameni. CONST. MILLE”

Publicitate și alte recomandări video