România pe lungul drum al consolidării  democratice

Procesul de consolidare a democraţiei presupune parcurgerea unor etape ce diferă de la un context istoric la altul şi de la o ţară la alta. Aceste etape pot fi reprezentate grafic pe o axă care începe cu momentul în care se produce colapsul unui regim nedemocratic (de la autoritarism), se continuă cu etapa tranziţiei către democraţia electorală („neliberală”), apoi cu democraţia liberală, ajungându-se într-un final la acel stadiu numit democraţie consolidată sau democraţie avansată (advanced democracy).

Conceptul de „consolidare democratică” descrie efortul prin care democraţiile postcomuniste încercau să se protejeze împotriva tendinţelor de revenire la regimurile nedemocratice anterioare. În acest sens, politologul Andreas Schedler  propune o analogie între consolidarea democratică şi procesul de imunizare a unui organism. Anticorpii dezvoltaţi în procesul de consolidare democratică trebuie să acţioneze împotriva revenirii la autoritarism.

Drumul de la democraţia abia instalată la democraţia consolidată presupune nu numai un proces de acumulări cantitative exprimate în achiziţii instituţionale şi proceduri democratice, ci şi un proces de schimbări calitative în ceea ce priveşte valorile, atitudinile şi comportamentele tuturor actorilor implicaţi. Pentru ca instituţiile democratice să se consolideze este nevoie ca toţi actorii participanţi la jocul democratic (elite, partide, grupuri de interese, asociaţii profesionale, cetăţeni) să „înveţe” să se comporte şi să acţioneze în mod democratic. Democraţia consolidată pretinde din partea maselor o cultură politică de tip participativ (G. Almod şi S. Verba), iar din partea elitelor, o abordare consensuală a problemelor guvernării indiferent dacă se situează la putere sau în opoziţie (M. Burton şi J. Higley).

Fiind un proces de schimbare structurală pe termen lung a întregii societăţi, democratizarea începe cu faza tranziţiei de la un regim nedemocratic la un regim democratic şi continuă cu faza consolidării democraţiei. Democraţia electorală este acel stadiu al procesului de democratizare în care există pluripartidism, alegeri libere, competiţie neîngrădită între partide pentru câştigarea puterii politice. Procesul de consolidare democratică începe acolo unde deja funcţionează democraţia în varianta sa minimală sau electorală. Chiar dacă se confirmă „testul dublei alternanţe la putere” al lui S.P. Huntington, încă nu putem vorbi despre o democraţie consolidată.

În democraţiile electorale sunt posibile abuzuri de putere, încălcări frecvente ale legii pentru a favoriza diverse grupuri de interese, constrângeri impuse presei şi organizaţiilor independente de puterea politică, pluripartidism deformat sau cu un partid dominant care monopolizează puterea politică şi politizează instituţiile statului. Politologul Larry Diamond susține că modul în care funcționează o democrație nu prezintă garanţii privind eliminarea completă a derapajelor antidemocratice în genul populismului, extremismului, naţionalismului sau a oricărei variante de regim autoritar. Democraţia este consolidată în momentul în care instituţiile democratice sunt impregnate de valori precum încrederea politică, toleranţa, voinţa de a ajunge la un compromis şi, mai mult decât orice, credinţa în perfectibilitatea democraţiei ca singurul regim de guvernare în care drepturile şi libertăţile individuale pot fi apărate şi afirmate constant.

Economistul Adam Przeworski apreciază că, în ţările abia ieşite din zodia totalitarismului şi aflate în curs de dezvoltare, performanţa economică a noilor guverne democratice este esenţială pentru procesul de consolidare democratică. Democraţiile au semnificativ mai multe şanse de a dăinui atunci când are loc o creştere economică reală (ex: peste 5% pe an), în timp ce, în condiţiile unei inflaţii crescute (peste 30% pe an), ritmul consolidării democratice se reduce semnificativ. În acord cu Adam Przeworski, politologul S.P. Huntington afirmă că dezvoltarea economică poate aduce modificări în cultura unei ţări făcând-o să devină un pilon important al consolidării democratice. Huntington enumeră câteva precondiţii necesare consolidării democratice: un nivel relativ ridicat de dezvoltare economică şi prevalenţa a ceea ce se numeşte cultură şi valori occidentale, care includ şi creştinismul occidental.

Robert Dahl consideră că o economie de piaţă avansată nu conduce automat la cristalizarea unei culturi democratice şi, prin urmare, la consolidarea democraţiei. Pe întreg mapamondul, avem destule exemple de ţări care au economii performante, însă sunt deficitare la capitolul democraţiei, al funcţionării statului de drept şi al respectării drepturilor şi libertăţilor indivizilor. China și „tigrii asiatici” pot constitui exemple relevante pentru asumpţia lui Dahl. Trăinicia unui stat democratic nu poate fi probată decât în situaţii cruciale pentru supravieţuirea democraţiei. În momente de criză, democraţia este vulnerabilă dacă două condiţii esenţiale ale procesului de consolidare sunt contestate sau chiar anulate: (1) controlul civil asupra forţelor armate şi serviciilor de securitate şi (2) capacitatea majorităţii cetăţenilor unei ţări de a tolera şi de a proteja opiniile şi credinţele diferite susţinute de indivizi sau grupuri minoritare.

Sursa: Freedon House, Nations in Transit 2023, https://freedomhouse.org

România a păşit pe „lungul drum al consolidării democratice” începând cu prima alternanţă democratică la putere produsă în 1996. Din acel moment, urmează o traiectorie relativ ascendentă a procesului de consolidare democratică cu un maxim atins în perioada cuprinsă între 2004-2007 sau între „cele două aderări” (NATO şi UE). În momentul de față, România este evaluată de organizaţiile internaţionale ca fiind o democraţie „semi-consolidată”cu un scor de 4,36 puncte, potrivit raportului Nations in Transit (2023) al Freedom House. Evaluările Freedom House se bazează pe o scară de la 1 la 7, cu 7 reprezentând cel mai înalt nivel de progres democratic și 1 cel mai mic. Țările care obțin scoruri cuprinse între 4-5 puncte sunt „democrații de fațadă” (democraturi), cu tendințe autoritariste, populiste, care nu reușesc să producă bunăstare pentru cetățeni și să asigure respectarea drepturilor și libertăților.

Ciprian Iftimoaei este conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Științe Politice și Administrative, Universitatea „Petre Andrei” din Iași

Publicitate și alte recomandări video