România, țara în care 125 de lei pe card înseamnă „sprijin” și 20.000 de lei pensie înseamnă „merit”

Într-o țară în care coșul minim de consum pentru o persoană adultă a ajuns la peste 4.300 de lei pe lună, statul român consideră că 250 de lei pe an, împărțiți în două tranșe, sunt suficienți pentru a susține persoanele vulnerabile. Programul „Sprijin pentru România”, cândva o gură de aer pentru cei vulnerabili, s-a transformat într-un gest simbolic, aproape ironic. În 2022, valoarea totală era de 1.500 lei pe an, distribuită în șase tranșe. În 2025, suma a fost redusă de șase ori, iar numărul beneficiarilor a scăzut semnificativ – cu peste 60.000 doar în județul Iași.

În paralel, voucherele de energie de 50 de lei pe lună sunt greu accesibile pentru mulți pensionari, care nu se descurcă cu platformele digitale și depind de bunăvoința funcționarilor poștali. Deși peste 4 milioane de români sunt eligibili, sprijinul rămâne modest și birocratic.

Această realitate se lovește frontal de pensiile speciale, mai ales cele ale magistraților, care pot depăși 20.000 de lei lunar. În timp ce pensionarii cu venituri sub 2.000 de lei primesc 125 de lei pentru alimente, statul continuă să susțină pensii care nu au nicio legătură cu contributivitatea. Este o alegere politică, nu o fatalitate bugetară.

Soluții din vecini: cum se poate altfel

În Polonia, programul „Rodzina 500+” oferă 500 de zloți (aproximativ 500 lei) lunar pentru fiecare copil, fără condiționări multiple. În Slovacia, ajutoarele sociale sunt corelate cu implicarea în activități comunitare, iar pensiile speciale sunt plafonate și supuse impozitării progresive.

România ar putea învăța din aceste modele: sprijinul social trebuie să fie predictibil, decent și corelat cu nevoile reale. În plus, beneficiarii apți de muncă ar putea fi implicați în activități comunitare – curățenie, sprijin în grădinițe, centre sociale – cu respectarea demnității și excluderea cazurilor de handicap sau alte dizabilități.

O altă problemă este că ajutoarele sociale se acordă aproape exclusiv celor care beneficiază deja de alte forme de sprijin. Se creează astfel o clasă de „asistați permanenți”, în timp ce persoane aflate în dificultate temporară – șomeri, lucrători cu venituri mici – sunt excluse. Există excepții, dar ele sunt rare și greu de accesat.

Totuși, unele decizii recente arată că schimbarea nu e imposibilă.

Soluții sunt, lipsește curajul

Pensiile speciale au fost inventate ca privilegii mascate, nu ca drepturi câștigate. În 2019, guvernul PSD, condus de Viorica Dăncilă, a introdus indemnizații speciale pentru primari, viceprimari și alți oficiali locali, printr-un articol dedicat în Codul Administrativ. Deși aplicarea a fost amânată ani la rând, în 2025 s-a reușit, în sfârșit, eliminarea acestor pensii prin abrogarea articolului 210. Este o victorie legislativă care arată că se poate, dacă există voință politică. Emil Boc, fost premier, a fost printre puținii care au tăiat pensii speciale în trecut, iar exemplul său rămâne relevant.

Cred că premierul actual are capacitatea de a continua această linie de reformă, dacă va alege să pună echitatea socială mai presus de interesele de partid. Acum, să fim serioși, România nu duce lipsă de bani. Ceea ce lipsește cu adevărat este curajul de a prioritiza corect: să tai de unde e exces și să redirecționezi spre nevoile reale. Eliminarea pensiilor speciale pentru aleșii locali arată că se poate – nu doar prin voință politică, ci prin decizie fermă și respect față de contribuabil. Dacă această direcție va fi menținută, poate că vom vedea și un sprijin real pentru cei care chiar au nevoie, nu doar pentru cei care au avut funcții. Pentru că atunci când statul oferă 125 de lei de două ori pe an pentru hrană și 20.000 de lei pe lună pentru pensii speciale, nu mai vorbim despre sprijin, ci despre cinism. Ar fi cazul ca ajutoarele sociale să fie regândite, nu doar reduse. Ar fi cazul ca sprijinul să însemne mai mult decât un virament punctual – să însemne respect, demnitate și șansa unui trai decent.

Publicitate și alte recomandări video