Este atmosfera pe care o trăiesc mulţi români care se simt părăsiţi, furaţi, lăsaţi fără ce-au moştenit de la străbuni şi fără bunul simţ de a se respecta între ei. O societate care nu mai este capabilă să nască valori, ci mai degrabă … monştri.

O spun cu tristeţe, dar evenimentele din ’89 n-au făcut decât să dea frâu liber fărădelegilor, ţara încăpând pe mâna unora care au devalizat tot ceea ce a existat bine făcut de oameni ori dat de natură. Aproape nimic nu ne mai aparţine. Au năvălit pe plaiurile noastre mioritice, precum barbarii odinioară, indivizi de oriunde care au reuşit, cu complicitatea autorităţilor de la mai toate nivelurile şi timpurile, să ne preia bogăţiile, inclusiv pământul. Au preluat până şi sufletele oamenilor lăsaţi de izbelişte de către statul care ar fi trebuit să le ofere şansa de a se pune în slujba ţării în care s-au născut, au crescut şi s-au format ca oameni de nădejde pentru neam.

În vreme ce aşa-zişii „investitori“ străini se află acum în topul celor mai bogaţi, fiii ţării pentru care s-au investit miliarde de euro în pregătirea lor pentru piaţa muncii, slujesc necăjiţi alte neamuri de pe alte meleaguri. Halal administraţii!

Dar surprizele nu s-au oprit la acei „coate goale“ cum ar spune Caragiale. Ele au continuat cu ocuparea de către multinaţionale a pieţei româneşti, cu vânzarea băncilor noastre pe nimica către bănci străine, trecându-se în uitare tot ce avea mai valoros România: învăţământul, cercetarea, industria proprie, considerată după ’89 „un maldăr de fiare vechi“. Nu în ultimul rând s-a pus la coş agricultura faţă de care un premier aprecia la vremea respectivă că „este mai eficient să importăm decât să irigăm“.

Experţii apreciază că România a pierdut în cei 26 de ani, ca urmare a devalizării ei prin toate mijloacele şi metodele, aproximativ o mie de miliarde de euro, deşi eu cred că mult mai mult. Cine răspunde pentru această pierdere? Cine va răspunde în faţa urmaşilor noştri? Cu siguranţă istoria ne va răspunde, dar poate până atunci o va face o instanţă judecătorească astăzi umbrită.

Revenind la multinaţionale, este ştiut că unele sunt de mare impact pentru economia ţării, o economie aflată în impas după demolarea ei. Numai că aceste multinaţionale se află într-o concurenţă neloială cu firmele, cu instituţiile naţionale de acelaşi profil, situaţie faţă de care se fac vinovate toate guvernele postdecembriste. Nu mai puţin adevărat este că la acel moment ambele părţi aveau interese comune, dar comuniunea a funcţionat doar până când multinaţionalele s-au văzut deja bine ancorate în economia ţării. Există o vorbă la români: „După ce te-ai văzut cu sacii-n căruţă, nu-ţi mai pasă de cei care i-au încărcat“.

Aşadar, surprize au fost şi vor mai fi. Dar românul este blând şi răbdător. Ştie să îndure şi poate duce mult, dar numai până în momentul în care se simte înşelat, manipulat şi batjocorit. Cred că ar fi mai bine să schimbăm macazul până nu se umple paharul!

Ing.dr.ec Traian Dobre