România: un moment critic (II)

În textul de săptămâna trecută am început o argumentație axată pe ideea că momentul actual este unul critic pentru sistemul politic românesc, din cauza acțiunii unor factori internaționali care produc efecte negative, prin influența pe care o exercită asupra actorilor politici interni. Aceștia din urmă sunt influențați și de factori naționali, fără legătură cu dinamica globală, ci mai degrabă produs al disfuncționalităților specific românești. Există așadar o dublă presiune care face ca, în acest moment, democrația românească să se afle într-o stare de faliment nedeclarat. Trebuie insistat asupra faptului că orice analiză ce se dorește politică și include termeni precum „criza valorilor” sau „tehnologia” trebuie să coboare la nivelul actorilor propriu-ziși – grupuri și, în anumite cazuri, indivizi.

Ea trebuie să formuleze întrebări precum „ce consecințe a avut interconectivitatea sporită generată de rețelele sociale asupra participării politice a electoratului românesc?” sau „cum anume s-a reflectat în rândul opiniei publice din țara noastră aparentul declin global al hegemoniei normative occidentale?”. Sau, pentru a coborî către subsistemul regional din care facem parte, „cum au reacționat românii la proximitatea cu linia de front a unui război de amploare?” sau „cum au privit românii obligația de conformare la normele Uniunii Europene, în contrapartidă cu fondurile primite de la Bruxelles?”. Evident, există multe asemenea întrebări și nu trebuie să ne așteptăm ca toate tendințele să fie negative. Dar o mare parte dintre ele, din păcate, sunt astfel.

Așadar, conjugarea acestor factori a condus la o situație în care, pentru prima dată după 2000 – cu alte cuvinte, după începerea procesului de negociere pentru aderarea la structurile europeană și euroatlantică – o minoritate semnificativă a populației a ajuns la un înalt grad de mobilizare împotriva regimului politic existent, a acumulat suficiente competențe în materie de acțiune conjugată, contează pe șansele de reușită ale unui asemenea demers și, nu în ultimul rând, îl consideră legitim din punct de vedere democratic.

Evident că toate acestea au la bază o viziune asupra democrației care nu are mai nimic în comun cu modelul democrației liberale, promovat de Uniunea Europeană, de SUA (exceptând mandatele Donald Trump) și de alți actori internaționali relevanți. El nu este însă nici o simplă reflectare a tendințelor alt-right în vogă în Occident începând mai ales cu anii marii crize financiare, nici o calchiere simplistă a modelelor Viktor Orbán sau Robert Fico din Europa Centrală și de Est. Este un produs made in Romania, în care frustrările prezentului pleacă în căutarea celor din epoca interbelică, energia civică a luptei anticorupție din anii trecuți – care a slăbit nu doar legitimitatea guvernanților, ci și pe cea a sistemului politic, în ansamblul lui – este recuperată ne-civic cu un succes remarcabil și, în fine, un produs pe care fragila majoritate moderată (în scădere numerică, iremediabil divizată și aflată într-o gravă criză de valori) nu găsește argumente decât argumente noi și uzate pentru a-l combate.

Așadar, teama de amenințarea externă, repunerea în discuție a suveranității, criza valorilor (factorii sistemici enumerați săptămâna trecută), plus regimul democratic neconsolidat, statul fragil și disfuncțional, anestezierea participării politice convenționale și legitime și, în fine, instrumentalizarea politică a dimensiunii naționale și a celei religioase – iată un ansamblu de factori ce deschid drum unor mesaje politice extremiste pe care, în urmă cu doar câțiva ani, le-am fi considerat greu de concretizat într-o Românie asociată Occidentului și, cel puțin în teorie, expusă fluxurilor integratoare venit din acea direcție.

În momentul finalizării acestui text, nimeni nu poate bănui care va fi configurația finală a candidaților la alegerile prezidențiale. Cert este că existența unor scenarii în care unul sau altul dintre candidații ostili democrației liberale să fie blocați de forurile cu autoritate decizională în materie de alegeri nu înlătură absolut deloc caracterul critic al momentului pe care îl traversăm. Proiectul de edificare a unei democrații inspirate de modelul occidental nu a avut succes, în România – trebuie să vedem dacă el ar putea fi reluat și, în caz că nu se poate, ce variante alternative avem pentru a începe reconstrucția.

Publicitate și alte recomandări video