Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

România vs. Ungaria: „Jeg de nedescris, cocalari umflaţi cu pompa, fete tatuate dansând lasciv şi manele până în zori“

GALERIE
plaja
  • plaja
- +

Doi tineri români şi-au petrecut o parte din concediu în Ungaria, la Balaton, iar cealaltă jumătate în România, pe litoral. La final, ei au făcut o comparaţie între condiţiile şi atmosfera din cele două locuri turistice.

Andrei şi Laura Pop sunt IT-işti şi obişnuiau să-şi petreacă vacanţele în destinaţii exotice, însă criza sanitară şi teama de problemele care se puteau ivi i-au determinat să opteze în acest an pentru locuri aflate mult mai la îndemână, în apropiere. O săptămână petrecută în Ungaria, la Balaton, plus o săptămână în România, la Mamaia, au fost cele două etape în care tinerii şi-au împărţit concediul.  În opinia lor, între cele două locuri nu există un termen de comparaţie. Zilele de vacanţă petrecute la lacul Balaton i-au încântat, însă perioada de la Mamaia le-a lăsat un gust amar. „Prima dată, am fost la Balaton, la finalul lunii iulie-începutul lui august. Condiţii excelente, hotel de calitate, oameni atenţi să ne facă să se simţim bine, ca să revenim şi cu altă ocazie la ei. Preţurile? Nu tocmai mici, dar oricum rezonabile, comparativ cu ceea ce e la noi. Mâncare bună, proaspătă, vinuri de calitate. Nu mai spun că totul a fost impecabil, curat ca lacrima şi pus bine la punct. Personalul din hotel era bine instruit, discret, dar în acelaşi timp gata să sară să ne ajute cu orice aveam nevoie. O tânără ne-a vorbit în limba română când a aflat că suntem români, dacă la 2 noaptea ne trezeam că vrem ceva, se dădeau peste cap şi rezolvau totul în 5 minute”, spune Andrei. 

„Au făcut o mică perlă dintr-un lighean”

 „Lacul Balaton e ca un lighean pe lângă marea noastră. Şi totuşi... Dintr-un astfel de lac, care la noi ar fi fost probabil unul oarecare, năpădit de buruieni şi nebăgat în seamă, ungurii au făcut o mică perlă. Nu pot decât să mă întreb ce ar fi făcut dacă aveau litoralul nostru, pot doar să-mi imaginez că îi întreceau cu mult pe bulgari”, îl completează soţia sa. După săptămâna petrecută la Balaton, cei doi au mers alte 7 zile pe litoralul românesc.  „Nu am mai fost pe litoralul românesc de când eram copil. Acum două decenii, românii aveau nevoie de vize ca să iasă din ţară, plus că banii erau o problemă, aşa că familia mea, la fel ca mai toţi românii, alegea litoralul Mării Negre. Aveam un soi de nostalgie după atâta vreme, un fel de emoţie, recunosc că aşteptam cumva cu nerăbdare să mă reîntorc la marea noastră. Doar că, aşa cum se zice, socoteala de acasă nu se prea potriveşte cu cea de la târg”,mai spune Andrei Pop. 

Continuarea, pe adevarul.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri