
Maraton de fintech, timp de două zile (17-18 mai), pentru a elabora conceptul unei aplicații mobile de banking: aceasta este provocarea pe care Romanian Creative Week (RCW) a lansat-o studenților din Iași.
Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor (FEAA), din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), găzduiește ,,UniCredit Fin Tech Hack” cu premii atrăgătoare.
Astfel, 20 de studenți participanți (de la UAIC, Universitatea Tehnică și Universitatea de Arte) au fost organizați în echipe mixte (patru echipe) de coding, design și marketing (a fost necesar ca cel puțin unul dintre ei să fie student la o facultate cu profil de business sau de managementul afacerilor).
Studenți din zone tehnice, design și marketing
,,Căutăm să valorizăm complementaritatea competențelor. Studenții vin din zone tehnice, de design și marketing. Pe viitor ne dorim să organizăm și un bootcamp. Începem treptat. Au mentori care vin din zona de business, dar și din zona de academic. Nu ne așteptăm ca la finalul competiției să apară aplicația. Așteptăm să există un concept care poate fi descris, care are un design și care are o utilitate, punând accent pe creativitate”, a declarat pentru ,,Ziarul de Iași” prof.dr. Teodora Roman, decanul FEAA.
De ieri, concurenții de la UniCredit Fin Tech Hack lucrează împreună la proiectele lor, ulterior prezentându-și soluțiile pentru aplicația de banking în fața unui juriu format din specialiști și experți fintech, reprezentanți ai mediului academic și lideri ai unor business-uri din domeniul tehnologiei.
,,Noi ne-am gândit la un all in one banking, adică mai multe servicii incluse, pentru mai multe categorii de vârstă. Pentru tineri, spre exemplu, să aibă acces la cripto, la stocuri. Pentru oamenii în vârstă să aibă o interfață ușor de folosit, și în funcție de timp poate implementăm și o funcție pentru adulți, astfel încât să poată manageria conturile copiilor. Să vadă câți bani au, să le trimită bani mai ușor, dar să vadă direct din prima pagină”, a declarat Vlad Apostol, student la Automatică și Calculatoare.
Viitorii antreprenori se antrenează deja aici
Premiul I este în valoare de 2.500 de euro, premiul II este de 1.500 de euro, iar premiul III este de 1.000 de euro. „Știm că participarea la hackatoane le poate deschide studenților apetitul pentru lumea antreprenoriatului. UniCredit Fin Tech Hack le oferă tinerilor posibilitatea de a trece printr-un adevărat proces antreprenorial: gândesc un proiect, realizează produsul în cadrul unei echipe de specialiști, găsesc metode să îl vândă pentru a-și dezvolta mai departe afacerea. Premiile pe care le oferim sunt generoase, tocmai pentru că ne dorim să-i încurajăm pe studenți să participe la hackaton, să fie cât mai creativi și mai deschiși la ideea de a face pasul spre antreprenoriat”, a menționat într-un comunicat Cengiz Arslan, vicepreședinte executiv COO la UniCredit Bank.
Romanian Creative Week, cel mai important eveniment dedicat industriilor creative din UE, are loc la Iași, în perioada 15 – 26 mai 2024. Peste 200 de evenimente, semnate de 1.000 de artiști, sunt pregătite pentru cea de-a patra ediție a RCW. Anul acesta, organizatorii au lansat aplicația RCW, care este disponibilă pe prima poziție în căutările din Google Play și Apple Store și conține programul integral al evenimentului. Pe lângă program, aplicația le ofere participanților o experiență inedită, prin intermediul unui modul de realitate augumentată.
Publicitate și alte recomandări video