Românii au cheltuit peste 22 milioane euro de 1 Mai şi Paşte
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Românii au cheltuit peste 22 milioane euro de 1 Mai şi Paşte

Gradul de ocupare a unităţilor turistice a fost în perioada minivacanţei de circa 70-80%.

GALERIE
vacanta 1Mai
  • vacanta 1Mai
- +

Numărul românilor care au petrecut minivacanţa de 1 Mai şi Paşte în ţară a crescut cu 52% comparativ cu situaţia cumulată a celor două sărbători din 2012, iar al celor care au ales destinaţiile externe de peste 2,5 ori, sumele cheltuite depăşind 22 milioane euro, reiese din datele FPTR.

 

 "În minivacanţa de 1 Mai şi Paşte, zilele libere şi tarifele mai mici au condus la o creştere a numărului total de turişti în România cu 52% (...). Aceştia au cheltuit peste 51 milioane lei doar pentru servicii turistice şi peste 35 milioane pentru distracţie", se arată într-un comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Potrivit sursei citate, de Paşte, cei mai mulţi turişti au ales ca destinaţie de vacanţă zonele rurale din România, pensiunile atrăgând peste 65.000 de turişti. Staţiunile montane au fost şi ele solicitate pentru sărbătoarea Paştelui de aproximativ 25.000 de turişti, dublu faţă de anul trecut. Astfel, unităţile de cazare de pe Valea Prahovei au fost ocupate în proporţie de 70-80%, în timp ce în celelalte staţiuni montane gradul de ocupare a fost de până la 70%. Pe litoral, după ziua de 1 mai, au rămas să petreacă Paştele circa 16.000 de turişti. În staţiunile balneare numărul turiştilor a rămas nemodificat, 10.000 de turişti petrecând Paştele în aceste zone, număr similar cu cel din 2012. "În România, cheltuielile s-au extins în această perioadă, cu bugetul alocat distracţiilor şi meselor festive. Bugetul mediu de cheltuieli estimat pentru alte servicii, în afară de cazare şi mic dejun este de 100 de lei pe zi", mai arată FPTR. Aproximativ 2.500 de turişti, de două ori şi jumătate mai mulţi decât anul trecut, au ales Delta Dunării ca destinaţie pentru 1 Mai şi Paşte. În ceea ce priveşte turismul extern, peste 12.000 de români au ales să petreacă această minivacanţă în străinătate, pentru care au alocat în total 2,3 milioane de euro. Cei mai mulţi, peste 7.000, au mers în Bulgaria, unde au cheltuit 630.000 euro, destinaţie urmată în top de Ungaria şi Turcia, cu câte 600 de turişti români. Potrivit FPTR, cifrele sunt aproximative şi au fost obţinute pe baza datelor furnizate de sistemul de rezervări www.RezEx.ro, a estimărilor furnizate de ANTREC (Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural) şi OPTBR (Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România) şi a membrilor FPTR precum şi a sondajului aplicat unui număr semnificativ de operatori din turism.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Lăsaţi selecţionerii în pace

Nicolae GRECU

Lăsaţi selecţionerii în pace

Din 2008 încoace, la naţională a fost o permanentă foşgăială browniană, o revoluţie permanentă troţkistă, din care n-a ieşit nimic bun.

Filmuletul zilei

opinii

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (I)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (I)

Autorul reia seria de foiletoane dedicate amintirilor din copilărie. De data aceasta, mecanismul nostalgic este focalizat spre iniţierea în arta umilă a pescuitului cu undiţa.

Maica Siluana, aşa cum... ne-a cunoscut

pr. Constantin STURZU

Maica Siluana, aşa cum... ne-a cunoscut

O ştiam cu mult înainte de a o întâlni. În 1997, tânărul ieromonah Nichifor Horia, actualmente PS Nichifor Botoşăneanul, îmi încredinţa, spre lectură şi zidire, un manuscris. Era povestea unei convertiri, cu însemnări de jurnal, cu multe reflecţii şi zbateri existenţiale. În fapt, o adevărată spovedanie. Semna cu pseudonim nu pentru că nu avea puterea asumării unei mărturisiri publice, ci pentru că nu dorea să atragă atenţia asupra ei. În pofida discreţiei, avea să devină din ce în ce mai cunoscută.

Online în pandemie

Ciprian IFTIMOAEI

Online în pandemie

Statistici privind accesul populaţiei la tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.

pulspulspuls

Poveste de sară pentru micuţi, cu zâne blonde şi miliardari de la cumătrie

Poveste de sară pentru micuţi, cu zâne blonde şi miliardari de la cumătrie

Ehehee, dragilor, oare cum să facem noi şi să dregem pe azi, uichend fiind, să nu vă plictisim sau încrunţim frunţile tot cu nărozii din politichii, ci doar cu mondenităţi locale şi vesele, dar nici să ne depărtăm prea tare de subjectul zilei, ăla pentru care mulţi nădragi tremură de vreo două zile pe la palatul cel roznovan, dar şi mai jos, spre sediul din Podu Roş (hop: iaca şi rima!)? 

Caricatura zilei

Răposat reclamant

Editia PDF

Bancul zilei

De acum, la internarea în spital pacientii sunt obligati sa aiba: extinctor, trusa de prim ajutor si lanterna (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.