Afacerea cu refacerea:

Românii se refac după excesele din concedii

duminică, 19 septembrie 2021, 07:39
3 MIN
 Românii se refac după excesele din concedii

Vara e sezonul exceselor, fiindcă oamenii vor să se simtă altfel în concediu decât în restul anului (între noi fie vorba, anotimpuri ale exceselor sunt şi toamna, că se face vinul, şi iarna, cu porcul, şi primăvara, când le iese românilor drobul pe ochi), aşadar o perioadă de refacere este acum binevenită. 

Am aflat că există o staţiune în care cei care au exagerat în concediu se pot reface; stăm de vorbă cu iniţiatorul proiectului:

  *         *         *

– Bună ziua! De unde ideea unei "staţiuni de refacere după excesele din concedii"?

– Există deja "concedii de refacere", am fost într-un aşa concediu şi am cheltuit mai mult decât la mare; noi venim în întâmpinarea turiştilor care chiar vor să se refacă!

– Cum veniţi în întâmpinarea lor?

– Venim în întâmpinarea lor la gară şi îi cărăm în cârcă, dacă trebuie, că unii de-abia mai pot merge de la excese. Îi ducem la noi, pe mâini bune…

– De ce fel de excese se pot trata turiştii la dumneavoastră?

– Fiecare exces beneficiază de tratamentul corespunzător: în vila galbenă sunt cazaţi cei care au exagerat cu berea sau cu şpriţul. Avem un contract cu firma Murat…

– O firmă a domnului Murat, marele om de afaceri investitor în turism?

– Firma Murat din comună, care pune varză şi castraveţi la murat şi de la care luăm zeama de murături. Pentru aceiaşi pacienţi mai avem ciorbă de burtă şi cuie.

– Cuie? Ce să facă pacienţii cu cuiele? Şi le bat în cap?

– Nu, că îi doare capul. Cuie de scos cuie, vorba aia. Adică nişte ceva de dres, să nu le mai tremure mâinile când duc la gură zeama de varză şi să verse medicamentul…

 *         *         *

– Tot n-am înţeles…

– Câte o sută, două, câteva de ceva, dimineaţa, şi bere rece, să se poată apuca după aia de dezintoxicare!

– Dar dacă le daţi alcool de dimineaţă mai mult îi intoxicaţi, nu?

– Alcoolul face bine la ficat, îl păstrează! Când eram elev aveam în laboratorul şcolii un ficat conservat în alcool şi nu se strica. Şi vi se pare că ce se aude de la ei sunt vaiete de bolnavi?

– Ce-i drept, n-am prea auzit suferinzi care să zbiere "Dă-i cu şpriţul pân-la ziuă" şi "Ia, mai toarn-un păhărel"… În celelalte vile ce excese trataţi?

– Avem turişti care au fost la turci şi acum suferă din lipsă de oligoelementele care se găsesc doar în purcel, că la turci n-ai porci. Prezintă simptome asociate cu lipsa de ceafă şi de mici la grătar, aşa că îi tratăm corespunzător, simţiţi fumul… Sunt şi turişti care au făcut excese la cumpărături, au rămas fără bani şi vor să se refacă…

– Păi cum se refac financiar? Care e tratamentul?

– Le dăm să joace table, şah, "Nu te supăra, frate!" sau cărţi. Pe bani. Unul câştigă, alţii pierd, echilibrul în natură se păstrează!

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii