N

Românii şi Occidentul

N

luni, 05 mai 2014, 01:50
6 MIN
 Românii şi Occidentul

\N

 
Despre valul de populism eurosceptic din Vest, candidatul Capsali şi discursul anti-occidental de la noi


 Dan Ciachir, unul dintre cei mai avizaţi scriitori şi publicişti în chestiuni care ţin de religie, este considerat un adept al curentului tradiţionalist în Biserica Ortodoxă. Din această postură, opiniile sale exprimă într-o bună măsură poziţii mai larg răspândite în interiorul ierarhiei bisericeşti, chiar la nivel de vârf. Recent el a fost invitat să comenteze într-o emisiune de televiziune dubla canonizare a papei Ioan Paul al II-lea şi a papei Ioan al XXIII-lea, în cadrul unei ceremonii impresionante care a avut loc recent la Vatican. Subiectul cu pricina nu era însă singurul din sumar. Între altele s-a discutat despre ultimul scandal din sănătate în care au fost implicaţi doctori specializaţi în chirurgie plastică şi, în general, despre situaţia din spitalele româneşti. Şi, aşa cum se întâmplă din nefericire destul de des pe la noi când suntem obişnuiţi ca toată lumea să-şi dea cu părerea despre orice, moderatoarea nu a ratat ocazia de a-i cere şi lui o opinie în materie. Reacţia sa a fost surprinzătoare şi bulversantă. Nu datorită faptului că a fost iritat de întrebare ci maniera în care a reacţionat, spunând că el este anti-occidental şi că de fapt spitalele noastre arată foarte bine.
Cu toate acestea, ceea ce s-a întâmplat nu este neapărat surprinzător. Curentul anti-european, în general, anti-occidental, este destul de larg răspândit în rândul clerului ortodox. În mod evident, BOR a sprijinit din umbră colectarea celor 120 mii de semnături de care avea nevoie Iulian Capsali, o altă porta-voce importantă a acestui curent la nivel public, pentru a-şi depune candidatura la alegerile europarlamentare. Aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori în istorie, acest tip de atitudine, care s-ar încadra într-un spaţiu al dreptei tradiţionaliste cu puternice accente naţionaliste, are o serie de puncte în comun (anti-corporatismul, anti-globalismul) cu zona de extremă stângă, reprezentată în spaţiul public de oameni ca Vasile Ernu sau Costi Rogozanu. Sorin Ioniţă observa corect că asistăm la un melanj, oarecum surprinzător, al tradiţionalismului religios cu valorile post-moderne ale ecologismului radical şi anti-corporatismului de tip occupy.
Pe acelaşi tip de mesaj general, decadenţa Occidentului, se construieşte şi discursul ideologic al lui Vladimir Putin. El preia însă doar ceea ce îi convine (în principal campania anti-gay sprijinită masiv şi de biserică) o dovadă fiind maniera brutală în care i-a tratat pe activiştii Greenpeace care protestau împotriva demersurilor de extracţie a petrolului şi gazelor din zona arctică rusească. Dar agenda ideologică adoptată de Putin nu mai este neapărat o noutate. Un fenomen potenţial mai important, mai ales prin amploarea sa, din punctul de vedere al posibilelor consecinţe este consolidarea unui front radical consistent anti-UE la nivel european alimentat de astfel de curente populiste în creştere masivă de popularitate.
Asistăm în ultimii ani la un avans spectaculos, la scară continentală, a unor formaţiuni politice care cultivă deschis acest gen de discurs. Şi în Est unde mişcările tradiţionaliste şi naţionaliste cresc în pondere (în Ungaria Jobbik a câştigat la ultimele alegeri peste 20 de procente) şi în Vest (Frontul Naţional a câştigat aproape un sfert din voturi la alegerile parlamentare recente din Franţa iar în Marea Britanie UKIP este creditat în acest moment cu 29 procente în sondajele de opinie pentru europarlamentare, devansându-i şi pe laburişti (26 procente) şi pe conservatori (23 procente) !). În plus, e demn de remarcat şi faptul că nu doar Gabor Vona, liderul Jobbik, se declară pe faţă un admirator al lui Vladimir Putin ci şi Nigel Farage, liderul UKIP, Marie Le Pen, preşedintele Frontului Popular, sau Alex Salmond, principalul avocat al desprinderii Scoţiei de Marea Britanie la referendumul programat în această toamnă.
În aceste condiţii vom avea, după toate probabilităţile, un puternic front anti-UE (de la UKIP şi Frontul Naţional la Jobbik şi personaje gen Iulian Capsali) în următorul Parlament European a cărui agendă prioritară nu va fi doar aceea de a sabota deschis şi agresiv ideea de promova adâncirea integrării ci chiar aceea de a-i schimba radical cursul. Aceste evoluţii vor avea consecinţe importante, mai ales dacă privim lucrurile pe termen mediu şi lung. Fie că e vorba de minarea încercărilor de a consolida un front european unit în faţa agresiunii ruseşti fie că e vorba de descurajarea demersurilor Bruxelles-ului de a penaliza derapajele democratice din ţări precum România, Bulgaria sau Ungaria.
În aceste condiţii e de înţeles de ce destule voci publice cunoscute, şi la noi şi în Europa, s-au declarat preocupate faţă de acest tip de evoluţii. Pe bună dreptate. Însă trebuie spus în egală măsură că fenomenul la care asistăm exprimă o nemulţumire generală profundă, o revoltă deschisă faţă de un anumit de atitudine publică promovată decenii în şir de elitele politice, intelectuale, academice occidentale care au cultivat agresiv un liberalism stângist excesiv în plan social, o „corectitudine politică” sufocantă şi un multiculturalism păgubos care, după cum se vede, nu a avut nici un fel de rezultat favorabil. De pildă, zilele trecute un grup de 50 de figuri publice a criticat sever, într-o scrisoare trimisă cotidianului Daily Telegraph, o declaraţie a primului ministru britanic David Cameron, făcută cu prilejul sărbătorilor de Paşte, în care acesta caracteriza Marea Britanie drept o „ţară creştină”. Iniţiată de Jim Al-Khalilli, preşedintele British Humanist Association (printre semnatari se află jurnalişti, actori, activişti pentru drepturile omului) scrisoarea exprima „obiecţiile acestora faţă de caracterizarea Marii Britanii drept o ţară creştină” şi „avertiza asupra consecinţelor negative pentru lumea politică şi pentru societate”.
Cam acest gen de argumente au fost utilizate şi atunci când în ciuda încercărilor polonezilor şi altor cercuri de a introduce în de acum defuncta Constituţie Europeană o referire la rădăcinile creştine ale Europei. Dar ce mai relevant e probabil altceva. Faptul că voci din Sinodul Bisericii Anglicane l-au felicitat pe David Cameron pentru curajul de a exprima astfel de opinii. Cu alte cuvinte, după cum se plângea adesea în cărţile şi articolele sale şi regretata scriitoare şi publicistă italiană Oriana Fallaci, radicalismul agresiv al cercurilor intelectuale de stânga şi a activiştilor de tot felul din Occident (care se bucură şi de un consistent suport mediatic) în chestiuni precum cultivarea tradiţiilor creştine, militantismul ecologist sau agenda gay face să fie extrem de riscant să exprimi public păreri care se abat de la normele impuse de această colectivitate influentă. Or, una este să respecţi dreptul la viaţa privată a fiecăruia, inclusiv în ceea ce priveşte orientarea sexuală, şi cu totul altceva să promovezi ostentativ „parade gay” sau să condamni agresiv pe oricine care din motive de conştiinţă are rezerve faţă de acest fenomen. De exemplu, în 2004 Rocco Buttiglione, un proeminent politician italian, un romano-catolic declarat şi un fost apropiat al Papei Ioan Paul al II-lea, a fost nevoit să-şi retragă candidatura pentru funcţia de comisar european la presiunea cercurilor de stânga datorită rezervelor sale exprimate public faţă de homosexualitate. Din păcate, o parte importantă a elitelor occidentale par intens preocupate şi angajate de mulţime de cauze precum cele enumerate mai sus. Singurul lucru care lipseşte de pe listă este supravieţuirea civilizaţiei occidentale în sine, cea care a produs cel mai sofisticat şi mai decent model de societate din istoria umanităţii.
Acest tip maximalism civico – ideologic care predică şi militează deconectarea de valorile tradiţionale, de ideea de identitate naţională, produce deja reacţii contrare deloc încurajatoare, şi în Estul dar şi în Vestul continentului, într-un moment de cumpănă pentru Europa şi pentru modelul de civilizaţie occidentală în general. Pentru că mulţi, iritaţi în parte justificat de acest gen de presiuni, riscă să cadă pradă unui alt tip de maximalism, un amestec îngrijorător de naţionalism excesiv şi tradiţionalism îngust. Riscând să uite o sintagmă înţeleaptă: ai grijă de ceea ce îţi doreşti, s-ar putea să ţi se întâmple!

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii