Încă o dezbatere aprinsă: pasajele din Podu Roș, pro și contra. ”Nu sunt bani ca să le facem subterane”
Sedinta a avut loc în urma unei solicitari a Aliantei pentru Promovarea Transportului Alternat (...)
citeste totsambata, 16.01.2021
Nu se mai putea sta în incinta clocotitoare! În frunte cu rectorul şi cu drapelul naţional, intonând, marţial, cântecul „Noi suntem români”, participanţii, încolonaţi militar, au ieşit vehement pe coridoare şi ulterior în stradă...
În preajma Zilei Naţionale din acest an pandemic, mi-am amintit o întâmplare demnă de cronicile istoriei, petrecută în 2018. La universitatea privată „Dincolo de nori”, rectorul şi fondatorul instituţiei, profesorul comparatist Stănel Pursangia decisese atunci că data centenarului românesc nu putea trece nemarcată academic. Mai întâi, o explicaţie asupra denumirii simpaticului aşezământ universitar, frecventat de câteva zeci de oameni studioşi de vârstă avansată, care, în pragul pensiei ori în plină derulare a sa, descoperiseră bucuriile educaţiei. Domnul Pursangia, la bază inginer (dar un inginer cu voluptatea lecturii, de aici şi specializarea lui pe literatură comparată), era un admirator al spiritului clasic. Citise cândva comedia Norii, scrisă de Aristofan, şi stabilise că o aluzie la acest magnific text trebuia să intre în titulatura noii universităţi. A mers pe varianta „Dincolo de nori”, ce i se părea deopotrivă poetică şi filozofică. După acreditarea instituţiei în anii nouăzeci, unii şi alţii i-au şoptit că, în Norii, Aristofan îşi bate joc de Socrate, detaliu pe care, la lectura piesei, inginerul nu-l realizase. Mai mult, ziceau aceeaşi cârcotaşi, „Dincolo de nori” era titlul unui cântec celebru al formaţiei de rock Holograf. Observaţiile s-au dovedit adevărate, iar situaţia a devenit, de aceea, dramatică pentru Stănel. El îl admira pe Socrate, descoperit în Dialogurile platoniciene. În plus, ca orice exponent credibil al generaţiei cincizeci-şaizeci, ura rock-ul actual, fiind tolerant doar cu Elvis şi cu Beatleşii, voci „din vremurile bune”. Ceva trebuia, neîndoios, schimbat! Denumirea în sine a instituţiei nu se mai putea. Prin urmare, profesorul Pursangia a modificat explicaţia ei. Sintagma dincolo de nori se referea, mai nou, în viziunea rectorului, la faptul că universitatea s-ar fi adresat, atât prin populaţia sa studioasă, cât şi prin corpul profesoral (statisticile demonstraseră că media de vârstă a instituţiei, incluzând maeştrii şi discipolii lor, se ridica „puţin peste şaptezeci de ani”), senioratului intelectual, iar respectivul „segment de vârstă” tinde să fie idealist, îmbrăcând valorile pragmatice (disciplina socială) în culori metafizice (încredere în educaţie, indiferent de etate). O astfel de viziune se afla deci, simbolic, „dincolo de nori”. În sfârşit, „let bygones be bygones”, vorba americanului! Să revenim la evenimentul academic de celebrare a centenarului!
Vorbim despre un congres inter-, trans- şi multi-disciplinar, intitulat „Spiritualitatea românească la răscruce de veacuri. O perspectivă panoramică”. Rectorul a pus, din timp, decanii facultăţilor din subordine la treabă: lucrări, invitaţi cât mai prestigioşi, convocarea tuturor studenţilor la dezbateri şi, mai ales, abordări ale problemei spiritualităţii naţionale din unghiuri variate. Diversitatea analizelor cu tematică identitar-mentalitară putea fi susţinută, într-adevăr, cu succes: universitatea avea, preponderent, facultăţi cu profil umanist (Filologie, Istorie, Teologie, Filozofie etc.) unde predau oameni serioşi - foşti învăţători, medici, contabili sau, precum Stănel însuşi, ingineri, toţi reprofilaţi pe umanioare, în funcţie de lecturile dominante ale fiecăruia în parte. Ca atare, simpozionul a fost un succes. Cerinţele domnului Pursangia s-au îndeplinit în bună măsură: mobilizare generală, audienţă masivă, comunicări înflăcărate. Un singur capitol a rămas deficitar - invitaţii de prestigiu. Deşi s-au străduit, organizatorii nu au reuşit să-i convingă să vină pe Mihai şora, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici şi Mircea Cărtărescu, pentru a menţiona numai cinci nume din lunga listă de keynote speakers creionată iniţial. Nu a mai contat însă. Discuţiile au luat, şi aşa, un avânt nebun. După entuziasmul manifestat „pe secţiuni”, studenţii şi dascălii s-au strâns în aula magna pentru „concluzii”. Rectorul, tunător, de la prezidiu, aidoma unui patriot de la „patruşopt”, a slăvit „eternitatea fiinţei româneşti”, trimiţând la „excepţionalitatea” noastră identitară „în concertul naţiunilor”. Tremor general în sală! Cineva a înălţat tricolorul şi l-a fluturat energic deasupra capetelor colegilor săi. Unii se ridicaseră în picioare şi aplaudau cu ovaţii. Alţii strigau lozinci naţionaliste. Intrată într-o criză impredictibilă de isterie, doamna prorector Vladimira Nevindecatu, de la Filozofie, a zbierat terifiant: „Copiii noştri sunt cei mai deştepţi din lume!” „Şi cei mai frumoşi!” a completat-o din mulţime, la fel de vocal, ca un ecou, părintele Porfir Gheţuşcă de la Teologie. Nu se mai putea sta în incinta clocotitoare! În frunte cu rectorul şi cu drapelul naţional, intonând, marţial, cântecul „Noi suntem români”, participanţii, încolonaţi militar, au ieşit vehement pe coridoare şi ulterior în stradă...
Neaşteptat, doamna Nevindecatu a revenit cu mină îngrijorată în aula goală. A stins, conştiincioasă, lumina, întrucât era prorector cu gestiunea. A aruncat o privire de ansamblu peste încăpere şi a strigat „Trăiască!”. După care a închis, atent, uşa.
Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Cum poate fi ocolit orașul Podu Iloaiei cu mașina? Se lucrează la două variante
De ce trebuie să se vaccineze bolnavii de diabet. Argumentele specialiștilor
Coiful de sute de mii de euro descoperit în Siret, predat cu poliția pentru restaurare
Motivele unor profesori care cred în eficiența vaccinului, dar consideră că trebuie să mai aștepte
Fata şi-a chemat "peştii" ca să pice în plasa poliţiştilor. Au fost încătușați imediat
La Iaşi a început etapa a II-a în centrele rezidenţiale. "Poate vaccinul ăsta mă face să zbor!"
Un corifeu al „gândirii politice corecte” - Noam Chomsky (I)
Ce a păţit Chiştoc după ce i s-a pus pata pe doi poliţişti de pe peronul gării
Decizie de afaceri inedită a omului de afaceri Cristin Zămosteanu
Interlopul Bogdan Corduneanu s-a băgat arbitru şi între fetele de la videochat
Filarmonica Iași revine LIVE în sălile de concerte. Ce spectacole au fost pregătite
Apel către tinerii artişti români. Vor face parte dintr-o echipă internațională
Explozie într-un bloc. Un apartament a fost spulberat, 38 de locatari au fost evacuați
Care sunt alimentele pe care e de preferat să nu le consumi iarna?
Mancaruri asiatice ciudate. Ati incerca ochi de ton sau lichid seminal de peste?
Președintele Toyota avertizează: mașinile electrice pot duce industria auto în colaps
Povestea primei femei, artist african, care a pictat un BMW Art Car
Care au fost destinațiile favorite ale românilor în an de pandemie
Razer anunță masca inteligentă N95 cu RGB și proiecție vocală
Ce pregăteşte lanţul de magazine Lidl în perioada următoare în România
Care este salariul minim în România în comparație cu alte țări
Ministrul Mediului ofera noi detalii despre taxa auto. "Este foarte interesanta"
Retailerul german Metro intră oficial pe o nouă piață, conexă comerțului
Informare de ger năprasnic în întreaga ţară, începând de sâmbătă dimineaţa
Călin Popescu Tăriceanu, la ieşirea din sediul DNA: Mi s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect
FOTO: "Plouă" în pasajul "Sfânta Vineri" din centrul Iașului. Infiltrații în zona scărilor
Franța extinde restricțiile de circulație pe timpul nopții, de la 18.00 la 06.00
Guvernul Rutte decide dacă demisionează sau nu, în urma unui scandal al alocaţiilor copiilor
Platforma de livrări foodpanda lansează o reţea de magazine proprii, pandamart
Peste 34 de persoane au murit vineri într-un cutremur puternic pe Insula Sulawesi
Înregistrările unei cutii negre a avionului prăbușit în Indonezia pot fi extrase
Sef din Politie, urmarit penal pentru conducere sub influenta alcoolului
Motociclistul Pierre Cherpin a murit după ce duminică a suferit o căzătură la Raliul Dakar
Fiul lui Viktor Orban a absolvit pe banii statului un curs la Academia Militară Regală Britanică
Sylvain Sylvain, co-fondator şi chitarist al legendarului grup proto-punk New York Dolls, a murit
Xiaomi, producătorul chinez de smartphone, cade pe bursa din Hong Kong
Cine îi va lua locul Angelei Merkel? CDU își alege noul lider
Ce se întâmplă cu acţionariatul de la FC Dinamo dacă nu vine Cortacero cu banii
Apple vrea să lanseze noi laptop-uri MacBook Pro cu încărcare wireless
Omul lui Stelian Ion face şedinţe în ministerul Justiţiei deşi nu lucrează acolo
Nicolae GRECUPrimăvara din ianuarie |
Eugen MUNTEANUUn corifeu al „gândirii politice corecte” - Noam Chomsky (I) |
pr. Constantin STURZUDar cine „le are cu Biserica”? |
arh. Ionel OANCEAFilozofie coruptă |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.