anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Roşia Montană a fost înscrisă în Patrimoniul UNESCO

GALERIE
Rosia Montana
  • Rosia Montana
- +

Comitetul Patrimoniului Cultural UNESCO a decis, marţi, înscrierea sitului Roşia Montană în Patrimoniul cultural imaterial al umanităţii. În septembrie 2016, la Paris, situl Roşia Montană a fost inclus pe lista indicativă a UNESCO, un prim pas către lista, mult mai restrânsă, a Patrimoniului UNESCO. Doi ani mai târziu, Comitetul Patrimoniului Mondial a decis amânarea înscrierii Roşiei Montane în Patrimoniul UNESCO, la solicitarea Guvernului Dăncilă, care a invocat arbitrajul internaţional în curs.

La începutul anului trecut, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, anunţa că Executivul a decis să reia procedura de includere a zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO, o notificare în acest sens fiind transmisă pe data de 31 ianuarie 2020.

Compania Gabriel Resources a obţinut în anul 1999 o licenţă de explorare pentru proiectul minei de aur de la Roşia Montană, în care compania canadiană deţine o participaţie de 80,69% iar compania minieră de stat Minvest Deva deţine 19,31%. Compania canadiană a anunţat, pe data de 30 iunie 2017, că va chema în instanţă România la un Tribunal al Băncii Mondiale pentru că ar fi înregistrat pierderi de 4,4 miliarde de dolari, deoarece Guvernul de la Bucureşti a decis să nu aprobe exploatarea minei în urma protestelor de stradă.

Cititi materialul integral pe G4MEDIA

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

O reformă care nu se va face (I)

Cătălin ONOFREI

O reformă care nu se va face (I)

Ţărăniştii au vrut, dar n-au putut şi nici n-au ştiut.

opinii

Armată cu cai de lemn...

Florin CÎNTIC

Armată cu cai de lemn...

„Când am veni...iit în armată/ La costum şi la cravată/ Am urcat dealu alene/ -nregiment la Tata Ene!/ Ai, ai, auăleu... etc.!”

Parţialnaia imperialnaia moghilizaţia

Radu PĂRPĂUȚĂ

Parţialnaia imperialnaia moghilizaţia

„Mobilizaţia” rusă putiniană este, de fapt, o „moghilizaţia”, ironizează unii publicişti ruşi - „moghilizaţia” de la „moghila”, adică „mormânt”. Rusia lui Putin şi-a format o nouă ideologie, şi totuşi veche, de pe când bolşevismul, ba încă de pe vremea ţarismului, pe care o foloseşte ca temei pentru acţiuni militare neoimperiale: anexarea Crimeei în 2014, campania din Georgia în 2008, intervenţia în Siria în 2015, precum şi intervenţii mai mult sau mai puţin recunoscute în mai multe state africane. 

A fost odată și ar mai putea fi…

Alex VASILIU

A fost odată și ar mai putea fi…

Există personalități al căror nume a intrat în conștiința publică legat de domenii variate ale artei sunetelor. 

pulspulspuls

Despre un mare patron pe spinarea ieşenilor şi despre un parteneriat de pomină la Consiliul Judeţean

Despre un mare patron pe spinarea ieşenilor şi despre un parteneriat de pomină la Consiliul Judeţean

Iată în poza de mai jos figura unui individ pe care istoria locală îl va reţine în postura de mare strateg şi patron de echipă de handbal feminin, stimaţi telespecatori. 

Caricatura zilei

Monstrii...

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.