Roşia Montană, propusă de Ministerul Culturii pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Roşia Montană, propusă de Ministerul Culturii pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO

GALERIE
Roşia Montană
  • Roşia Montană
- +

Ministerul Culturii şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor au comunicat, vineri, către Centrul Patrimoniului Mondial de la Paris înscrierea peisajului cultural minier Roşia Montană în lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial.

"Roşia Montană a fost cel mai activ centru minier al Munţilor Apuseni, începând de la primele exploatări, din Epoca Bronzului, continuând în Antichitate şi perioada medievală, în Epoca Modernă şi până în trecutul recent. Mineritul tradiţional, bazat pe iniţiativa familiilor şi a micilor asociaţii de mineri, s-a încheiat odată cu naţionalizarea, în 1948, fiind urmat de o altă formă de minerit, industrial, la scară mare, încheiat în 2006. La Roşia Montană avem de a face, aşadar, cu unul dintre cele mai longevive situri miniere tradiţionale cunoscute în ziua de azi. Anduranţa sa particulară se reflectă într-o interconectare sistematică şi profundă între fundalul natural şi fenomenele culturale - din adâncul munţilor şi până la suprafaţă, de la morfologia peisajului şi până la flora şi fauna locului şi la comunităţile umane locale, totul poartă amprenta interacţiunii semnificative dintre om şi mediul natural, care a generat unul dintre cele mai bogate şi spectaculoase peisaje culturale ale României, semnificativ în context global", spune Ministerul Culturii.

Potrivit Ministerului Culturii, atributele definitorii ale sitului sunt galeriile miniere - de exploatare, de asistenţă, de aerisire şi de evacuare a apei - excavate începând din perioada romană şi continuate în perioada medievală şi modernă, peisajul roman de suprafaţă, peisajul industrial istoric, şi târgul minier Roşia Montană. Galeriile săpate în masivele muntoase din jurul localităţii însumează mai mult de 80 de kilometri din care 7 kilometri datează din Antichitate, alcătuind cel mai vast şi mai important sistem de exploatare minieră cunoscut din lumea romană, precizează Ministerul Culturii.

"Potrivit evaluărilor, Roşia Montană îndeplineşte 5 dintre criteriile stabilite de UNESCO pentru ca un sit să poată fi înscris în Lista Patrimoniului Mondial. Încadrarea propusă în urma evaluărilor înscrie Roşia Montană în categoria peisaj cultural, care vizează recunoaşterea interacţiunii pozitive, generatoare de valoare, între om şi mediul său natural", mai spune Ministerul Culturii.

Conform sursei citate, înscrierea în Lista indicativă naţională este primul pas procedural în vederea includerii în Patrimoniul Mondial şi constituie momentul iniţial al unui proces de cercetare aplicată, evaluare şi instituire a unor mecanisme eficiente de gestiune pe termen lung. La finalul acestui proces, care poate dura câţiva ani, statul român poate înainta dosarul de candidatură către Centrul Patrimoniului Mondial.

"Prin procesul de evaluare şi activare a peisajului cultural minier Roşia Montană se urmăreşte atât recunoaşterea largă şi protejarea valorii sale universale, cât şi iniţierea unui program integrat de dezvoltare a localităţii şi a zonei înconjurătoare, pe baza patrimoniului cultural şi natural, şi de susţinere a comunităţii locale. În acest sens, Guvernul României va iniţia un program de acţiuni, prin utilizarea diferitelor fonduri europene şi naţionale existente, pentru domeniile dezvoltare socio-economică, dezvoltare rurală, infrastructură, dar şi educaţie şi formare. Acest program va fi fundamentat pe principiile dezvoltării durabile şi ale economiei verzi", mai spune Ministerul Culturii.

Totodată, sâmbătă, de la ora 17.00, la Muzeul Ţăranului Român, cu prilejul aniversării Roşiei Montane la 1885 de ani de la prima sa atestare documentată, ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, va prezenta înscrierea Roşiei Montane în lista indicativă a României şi constituirea unui cadru de lucru pentru pregătirea dosarului de nominalizare pentru Patrimoniul Mondial, împreună cu iniţierea de măsuri pentru asigurarea dezvoltării zonei prin activarea resurselor sale perene, patrimoniul cultural şi natural.

Pe de altă parte, peisajul cultural minier Roşia Montană nu este singurul obiectiv aflat în atenţia Ministerului Culturii şi a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor pentru a fi înscris în lista Patrimoniului Mondial. "România nu a revizuit niciodată lista indicativă naţională a siturilor posibil a fi incluse în Patrimoniul Mondial, de la prima formă a acestei liste, alcătuită în 1991, deşi este obligaţia fiecărui stat semnatar al Convenţiei Patrimoniului Mondial să îşi actualizeze lista indicativă la intervale de cel mult 10 ani", mai spune Ministerul Culturii.

Potrivit ministerului, în ultimii 25 de ani, strategia UNESCO privind Patrimoniul Mondial, priorităţile şi criteriile de acceptare a unui sit în Lista Patrimoniul Mondial s-au schimbat şi s-au actualizat. "România trebuie, pe de-o parte, să prezinte propuneri viabile şi remarcabile potrivit criteriilor şi viziunii UNESCO de la nivelul anului 2016 şi, pe de altă parte, să garanteze conservarea şi calitatea managementului siturilor deja înscrise în Lista Patrimoniului Mondial", spune Ministerul Culturii.

În acest context, Ministerul Culturii şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor declanşează procedura de revizuire şi actualizare a listei indicative a României, în scopul de a produce o listă sustenabilă, menită atât să certifice valoarea universală a siturilor din România, cât şi să definească şi să reprezinte un patrimoniu mult mai bine articulat, complex, mai coerent şi, în cele din urmă, mai reprezentativ "pentru ceea ce România are, poate şi trebuie să ofere lumii", după cum spune instituţia condusă de ministrul Vlad Alexandrescu.

Demersul vine după ce localitatea Roşia Montană, pe o rază de 2 kilometri, a fost clasată ca sit în categoria A, în noua Listă a Monumentelor Istorice, după cum a anunţat recent ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, pe pagina sa de Facebook.

Totodată, în prima parte a lunii ianuarie, Vlad Alexandrescu a anunţat că situaţia sitului de la Roşia Montană se află în atenţia sa din momentul în care a preluat conducerea Ministerului Culturii.

Pe de altă parte, Vlad Alexandrescu a anunţat recent şi că Ministerul Culturii a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cu privire la Roşia Montană, după ce au fost sesizate mai multe nereguli în legătură cu acest sit.

Din România, în prezent, pe Lista Patrimoniului Mondial a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) se află Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (înscrisă în 1991), ansamblul de sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993, 1999), Mănăstirea Horezu (1993), bisericile din nordul Moldovei (1993), cetăţile dacice de la Orăştie (1999), bisericile maramureşene din lemn (1999) şi centrul istoric al oraşului Sighişoara (1999).

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Protestele din Cuba creează probleme curentului radical progresist din America (II)

Alexandru LĂZESCU

Protestele din Cuba creează probleme curentului radical progresist din America (II)

Atunci când ţările în care se aplică politicile socialiste intră invariabil într-o criză profundă, ajung în ruină economică şi la proteste reprimate brutal, ampla falangă progresistă din zona politică, academică şi din mass media din Occident ne explică că motivul este că acolo nu se aplica cu adevărat socialismul.

Filmuletul zilei

opinii

Oraşe de antichităţi

Briscan ZARA

Oraşe de antichităţi

Comunismul a fost o idee proastă, fără discuţie. Aşa ceva nu se poate aplica decât poate într-o societate cu mult mai dezvoltată şi conştientă de sine decât cele existente acum şi cu 50 de ani în urmă. A organiza o ţară întreagă după nişte principii fixe, nivelatoare, înjositoare pentru unii şi înălţătoare pentru alţii, ambele pe nedrept, este o crimă adevărată. Nu poţi neglija cu totul individul, cu unicitatea lui, pentru binele societăţii în ansamblu. Pentru că ăsta e comunismul, ca orice regim totalitar, un sistem care neglijează individul.

Povestea de război a marii Regine (II)

Mihai DORIN

Povestea de război a marii Regine (II)

Istoria românilor, dar şi cea universală, stă mărturie că monarhia este regimul care, în toate timpurile, a beneficiat de cea mai mare încredere din partea oamenilor. Să reţinem şi faptul că pe această relaţie de încredere s-au structurat marile idealuri în istorie, în vreme ce neîncrederea le-a năruit. În fine, regele reprezintă o triplă "realitate socială, politică, religioasă". Însă fundamentul regalităţii în economia istoriei este faptul că aceasta este cel mai puternic simbol al naţiunii, al unităţii, al continuităţii, al fertilităţii şi al mântuirii.

Final de admitere. Studenţia ca scurtătură

Ioan Alexandru TOFAN

Final de admitere. Studenţia ca scurtătură

S-a terminat admiterea şi atmosfera în universitate este aceeaşi ca la sfârşitul unei nunţi la un cămin cultural de la sat. Mormane de hârtii (chiar dacă există o platformă online de înscriere, dosarul plic este inevitabil ca o lege a firii), sticle cu apă sălcie, scrumiere pline, pixuri aruncate, priviri obosite, transpiraţie, poveşti amuzante sau teribile. Dar şi un sentiment de mulţumire, ca după număratul darului: au venit şi anul acesta studenţi, nu ne desfiinţează nimeni. Ba chiar au venit mai mulţi decât anul trecut, cel puţin la licenţă.

pulspulspuls

Iaca scenariu pentru dl scenarist vasluian Porumboiu: A fost sau n-a fost informată Cozet?

PULS

Iaca scenariu pentru dl scenarist vasluian Porumboiu: A fost sau n-a fost informată Cozet?

Iată, stimaţi participanţi la trafic, că deşi a trecut atâta vreme de la ceea ce colegii lui au acuzat la junele conţilier userist Ciorăpel că este de-a dreptul trădare în favoarea hidrei chiriciste, încă mai apar pe surse detalii interesante despre acea joie neagră şi mâloasă a politichiei de Bahlui. 

Caricatura zilei

După o analiză mai atentă, Rădoi a descoperit motivul pentru care România a luat bătaie de la Coreea

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.