Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Din 29 noiembrie, prima duminică a noului an liturgic după ritul roman sau latin, intră în vigoare noul text al rugăciunii „Tatăl Nostru” la liturghiile catolice din majoritatea eparhiilor italiene. Celelalte biserici pot implementa textul modificat până la Paştele 2021.
Modificarea versului rugăciunii „Tatăl Nostru” din „nu ne duce pe noi în ispită în „nu ne abandona/ nu ne lăsa să cădem în ispită“, a fost susţinută de Papa Francisc, cel care a şi aprobat-o în calitatea sa de suveran al Statului Cetăţii Vaticanului (denumirea oficială a Vaticanului), cât şi de şef al Sfântului Scaun.
Anunţul privind mdificarea a fost făcut în urmă cu doi ani de către reprezentanţii Conferinţei episcopale italiene. „'Nu mă lăsa să cad în ispită' este mai potrivit, pentru că omul este cel care cade în păcat şi nu Dumnezeu este cel care îl conduce spre păcat. Un părinte nu face un asemenea lucru, un părinte te ajută să te ridici imediat“, spunea Suveranul Pontif în 2017.
Cuvinte cheie: + rugăciunea Tatăl Nostru
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |