Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Ruha

GALERIE
Alex Vasiliu
  • Alex Vasiliu
- +

Astăzi capodoperele muzicii academice ne stau la dispoziţie în atâtea variante interpretative, unele datând din deceniile trecute, altele recent înregistrate, încât doar melomanul pasionat sau profesionistul au motive să reţină o anumită „semnătură”. Dincolo de aprecierea strict tehnic-artistică a unei versiuni, preferinţa de ordin sentimental, amintirea unui om, a unei epoci, a unor întâmplări marchează, totuşi, evaluarea actului solistic. Unul dintre cei care au cântat deopotrivă pentru mintea şi sufletul ascultătorului a fost, a rămas Ştefan Ruha.

Întâmplarea a vrut să ascult prima dată Concertul în re major pentru vioară şi orchestră opus 35 în versiunea lui David Oistrah. Clar, sensibil (cum altfel?) la melodica rusească, virtuoz, strălucitor. După puţin timp mi s-a impus atenţiei versiunea lui Ruha. Bineînţeles, tot ce pretindea partitura era acolo, sub arcuşul lui. Nici nu se putea altcumva: în 1958 i se acordase premiul al III-lea la prima ediţie a Concursului internaţional „Piotr Ilici Ceaikovski” de la Moscova. Până să aflu mai multe despre destinul său muzical am simţit ascultându-l deseori la radio, apoi pe discuri, o învolburare, o febră, un neastâmpăr al sunetului său, expresia extravertită ce captau toată atenţia. Deşi cunoşteam concertele pentru vioară de Mozart, Beethoven, Mendelssohn sau Paganini din atâtea variante, Ruha lăsa mereu impresia că „spune” altfel povestea cunoscută. Sigur că avea un sunet cald, emoţionant, expresiv, asemenea multor violonişti. Dar ceilalţi nu aveau fierbinţeala, patosul vibrant (Ruha nu folosea un vibrato excesiv), mierea lăsată cu generozitate în auz, şi, dacă ar fi să mai aleg spre comparaţie un aliment, sau un ingredient, iuţeala de paprika a expresiei sonore, pe care avea grijă să o dozeze astfel încât lacrima să întârzie discret în colţul ochilor, nu să curgă şiroaie.

Mi s-a povestit despre tinereţea dintâi a lui Ştefan Ruha, încălzită de admiraţia tăcută, apoi zgomotoasă a mesenilor din localurile Clujului, înfierbântaţi de romanţele şi ceardaşurile de pe strunele viorii. Mi s-a povestit despre ajutorul dat de maestrul Antonin Ciolan tânărului sărac şi virtuoz, pe care l-a programat în concertele Filarmonicii clujene, amăgindu-i oarecum lipsa banilor. Din monografia lui Gheorghe Muşat dedicată lui Antonin Ciolan am aflat că numai insistenţele marelui violonist sovietic David Oistrah au convins autorităţile să-i repartizeze familistului Ruha un apartament decent.

Începând să-l ascult în sala de concert am observat zâmbete pe scenă, printre instrumentiştii orchestrei, pe chipurile doamnelor şi domnişoarelor ce îmi stăteau în preajmă. Zâmbetele violoniştilor din spatele pupitrelor exprimau admiraţia oarecum condescendentă faţă de solistul care nu respecta mereu tempo-ul cunoscut, întârziind începuturile unor fraze melodice, „oprindu-se” în mod neaşteptat pe o anumită notă, sporindu-i astfel forţa expresivă, dar sporind la maximun şi atenţia dirijorului, a orchestrei, spre a-l „prinde” la timp. Riguros, mereu stăpân pe orchestră, cum îl ştim, dirijorul Cristian Mandeal îmi povestea mai demult că între ei nu a existat niciodată vreo desincronizare, Ruha a avut grijă să-l liniştească: „dragă, să n-ai nici o grijă, totdeauna o să cad în picioare ca o pisică, tu vezi de orchestră, eu văd de vioară.”

Ce dacă în astfel de momente neaşteptate, muzica se colora puţin lăutăreşte? Nimic nu era străin, fals, trădător de partitură. Niciodată Ruha, Pista Bacsi, cum i se punea familiar, nu a interpretat un text muzical în „cheie” subliniat ungurească, nici măcar „Dansurile româneşti” compuse de Béla Bartók pe baza unor melodii din folclorul transilvănean.

De ce avea Ruha „lipici” în plus la publicul feminin? În primul rând datorită expresiei, sunetului învăluitor, seducător, al viorii sale, cum nu era altul. Tot la fel de adevărat - subliniind un început sau un final de frază melodică, Ruha arunca uneori ocheade zâmbitoare în public: „auzi? simţi muzica asta?” Ocheadele păreau să ţintească ascultătoarele, dar odată, în culise, mi-a spus că nu o vedea, de fapt, pe nici una, privirea sa neputând cuprinde sala întreagă, ci un grup. Dar e bine că auditoarele din primele rânduri nu au ştiut asta...

Poate cea mai cunoscută înregistrare a lui Ştefan Ruha, trecută de-a lungul timpului de pe disc de vinil pe casetă, pe cd, acum disponibilă pe Youtube, este integrala celor patru concerte „Anotimpurile”, realizată cu Orchestra de cameră a Filarmonicii din Cluj dirijată de Mircea Cristescu. Limpezime de cristal a sunetului viorii, redare minuţioasă a manuscrisului caligrafiat de „preotul roşu” (maestrul Antonio), virtuozitate neostentativă, culoare romantică picurată discret în textul barocului Vivaldi, o uimitoare combinaţie de clasic şi temperat-modern caracterizează această versiune-model.

L-am surprins odată pe Ştefan Ruha lăsându-l să reasculte „Balada”, aşa cum a înregistrat-o pentru filmul „Ciprian Porumbescu”. I-au dat lacrimile amintindu-şi de muzica acelei producţii cinematografice, pentru care compozitorul Richard Oschanitzky l-a preferat lui Ion Voicu. Şi secvenţele cu acel duo neuitat (Oschanitzky - pian Ruha - vioară) sunt antologice.

Nu peste mult timp, la 17 august, se vor împlini nouă decenii de la naşterea lui Ştefan Ruha. Ar trebui să se vorbească, să se scrie mai mult despre acest muzician. Despre cvartetul de coarde pe care l-a condus mulţi ani, despre foştii săi studenţi, azi violonişti în orchestre din diferite ţări ale lumii. Cu siguranţă, înregistrările sale antologice ar trebui ordonate în colecţii discografice. S-ar vinde bine în lume. Dar Ştefan Ruha s-a născut şi a trăit în România...  

Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog şi profesor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri