Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Ruinele unui monument istoric din Iaşi nu trezesc interesul Ministerului Culturii

GALERIE
conac11conac 1conac 2conacrandari conac ceplenita (3)
  • conac11
  • conac 1
  • conac 2
  • conac
  • randari conac ceplenita (3)
- +

Senatorul Dan Lungu atrage atenţia cu privire la starea deplorabilă în care se află în acest moment conacul cronicarului Grigore Ureche de la Cepleniţa şi afirmă că monumentul a ajuns în această stare din cauza nepăsării autorităţilor, dar şi pentru că localnicii ar fura de acolo piatră şi cărămidă.

Contactat telefonic, primarul localităţii, Dumitru Laiu, afirmă că, într-adevăr, au fost cazuri în care localnicii ar fi luat piatră de acolo, însă în urmă cu 15-20 de ani, iar în prezent, nimeni nu s-a atins de monument. Primarul afirmă că depune toate eforturile pentru a demara acţiuni de reabilitare, însă se bazează pe proiectul de diplomă al unei studente la Arhitectură.

Senatorul ieşean Dan Lungu a atras atenţia în cursul zilei de ieri cu privire la starea în care se află monumentul de patrimoniu Ansamblul Cantacuzino-Paşcanu din comuna Cepleniţa, judeţul Iaşi.

Senatorul a adresat în acest sens şi o interpelare către ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu în care subliniază starea monumentului, dar şi faptul că nu au fost realizate lucrări pentru reabilitarea lui. De asemenea, potrivit senatorului, localnicii şi-ar dori salvarea monumentului, existând şi un grup public pe Facebook cu peste 200 de membri intitulat „Conacul Cantacuzino-Paşcanu trebuie reconstituit“.

Conacul şi curtea boierească de la Cepleniţa figurează pe Lista monumentelor istorice ale judeţului Iaşi, ele datând din anul 1835, când Iordache III Cantacuzino-Paşcanu a construit un conac în locul fostei curţi boiereşti a lui Nestor Ureche, tatăl cronicarului Grigore Ureche.

Proprietarii conacului şi curţii boiereşti s-au schimbat în decursul timpului, iar în perioada comunistă el a intrat în proprietatea statului, când a început şi degradarea lui. De asemnea, în 1984 conacul a fost afectat de un incendiu de proporţi care a accelerat şi mai mult degradarea, urmate de furturile de piatră şi cărămidă.

„Ce am găsit la Cepleniţa m-a întristat teribil, întrucât numai privind ruinele îţi poţi imagina grandoarea şi încărcătura istorică a acestui conac şi a întregii curţi. Nu îmi explic cum un monument de patrimoniu atât de important, deja clasat, parte din Lista monumentelor istorice, care ar fi trebuit să fie îngrijit de minister şi autorităţile subordonate, dispare treptat de sub ochii noştri - la propriu - căci oamenii, văzând că nimănui nu-i pasă de clădire, au început să fure piatră cu piatră şi cărămidă cu cărămidă din ea. Aştept cu interes răspunsul domnului ministru Gheorghiu şi sper ca împreună, alături de localnici şi de Primărie, să găsim urgent soluţii pentru a mai salva cât se poate din monument“, a precizat Dan Lungu.

În ceea ce priveşte reacţia primarului, acesta menţionează că depune toate eforturile pentru recondiţionarea monumentului, însă nu are nici fondurile necesare, iar orice acţiune este îngreunată de acordurile pe care trebuie să le primească de la autorităţi, precum Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi.

În acest sens, primarul a pus la dispoziţie şi un aviz semnat de Direcţia pentru Cultură în 2015 care răspundea la o solicitare venită de la primărie pentru punerea în valoare a monumentului.

În acel aviz, Direcţia pentru Cultură Iaşi recomanda reconstruirea, conservarea şi restaurarea arhitecturii existente şi solicita realizarea unei documentaţii cu expertiza ruinelor, subliniind că această documentaţie va fi întocmită de specialişti atestaţi de Ministerul Culturii, însă nu menţionează cine ar trebui să facă demersurile.

Primăria Cepleniţa nu are însă nici puterea financiară şi nici expertiza necesară pentru a demara lucrările.

Totuşi, primarul este optimist şi speră ca un proiect realizat în acest moment de o studentă la Arhitectură din localitate cu privire la recondiţionarea monumentului să fie un punct de plecare pentru un viitor proiect, proiect care să se bucure fie de o finanţare de la stat, fie prin intermediul unui ONG.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri