Rusia îl apără pe Călin Georgescu și acuză UE că se află în spatele dosarului penal al acestuia

marți, 04 martie 2025, 16:16
2 MIN
 Rusia îl apără pe Călin Georgescu și acuză UE că se află în spatele dosarului penal al acestuia

Conducerea UE poartă un război împotriva liderilor europeni care îl susțin în mod deschis pe președintele american Donald Trump, a transmis Serviciul rus de Informații Externe (SVR), într-un comunicat citat de agenția de stat Tass.

De asemenea, spionajul rusesc acuză că liderii UE „se află în mod evident” în spatele deciziei de a aduce acuzații penale împotriva candidatului la președinția României Călin Georgescu, cu referire la dosarul în care este anchetat pentru șase infracțiuni, printre care acțiuni împotriva ordinii constituționale.

„Conform datelor disponibile, birocrația europeană a declarat război „liderilor nesistemici” care îl susțin deschis pe președintele american Donald Trump și refuză să urmeze instrucțiunile elitelor liberale conducătoare ale UE”, a acuză biroul de presă al SVR.

Moscova reia fără probe acuzațiile privind anularea alegerilor

Spionajul rusesc susține fără probe că liderii Uniunii Europene se află în mod evident în spatele deciziei de a aduce acuzații penale împotriva candidatului la președinția României, Călin Georgescu.

„Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a jucat un rol-cheie în invalidarea rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România, a cerut autorităților actuale de la București să îi interzică lui Georgescu să participe la turul al doilea din mai. Ea a avertizat că dacă acest reprezentant al „forțelor nesistemice” își continuă campania electorală, Uniunea Europeană va restricționa accesul României la fondurile sale”, se arată în comunicat.

„Elita totalitar-liberală europeană se teme în mod clar de o ‘turnură conservatoare’ în Europa sub influența lui Trump”, a subliniat SVR, adăugând că „Bruxelles-ul nu cruță nicio resursă în încercările sale de a pune în aplicare un astfel de scenariu”.

„După un atac asupra lui Georgescu, este foarte probabil ca mainstream-ul liberal european să facă noi încercări de a înăbuși disidența în UE. Principala lor țintă va fi Ungaria, ca ‘bastion al conservatorismului european’, iar un bun pretext vor fi viitoarele alegeri parlamentare din această țară de anul viitor”, a conchis SVR.

Serviciul de Informații Externe al Rusiei este condus de Serghei Narîșkin, unul dintre apropiații lui Vladimir Putin.

Sursa; Tass.com

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii