Ruxandra Gubernat, regizoarea documentarului „VIS.VIAȚĂ”: Generația Z este puternică, informată și activă

„VIS.VIAȚĂ” aduce o abordare vizuală autentică, bazată pe un stil observațional completat cu secvențe filmate de protagoniști în stil Insta story sau TikTok, pentru a reflecta cât mai fidel realitățile generației Z. Filmul este rezultatul unui proces de lucru de cinci ani, care implică o colaborare între regizoare și adolescenții din prim-plan.

Vă prezentăm un interviu cu Ruxandra Gubernat, regizoarea documentarului, care vorbește despre motivația din spatele proiectului, provocările întâlnite pe parcurs și specificul generației Z, așa cum reiese din experiența protagoniștilor.

1. Ce v-a determinat să abordați un subiect atât de complex precum adolescența generației Z?

Tema plecării din România sau a ceea ce oferă România pentru tânăra generație mi s-a părut mereu actuală. În 2018, când am început acest proiect, citisem câteva studii care indicau că aproximativ 80% dintre tineri intenționau să plece din țară, iar peste 20% chiar făceau acest pas. Făcând parte din generația anterioară generației Z și petrecând șapte ani în afara României, am simțit nevoia să mă conectez cu acești tineri și să explorez în profunzime cum se poziționează ei pe axa rămân-plec. După un an de documentare pe teren, timp în care am interacționat cu adolescenți din diferite regiuni ale țării, m-am oprit asupra celor trei protagoniști ai documentarului – Una, Habet și Ștefania. Aceștia proveneau din medii sociale diverse, cu probleme și oportunități diferite, dar erau foarte activi în ceea ce făceau – fie că era vorba despre teatru, muzică sau implicare civică.

2. Documentarul a fost realizat pe parcursul a cinci ani. Cum a evoluat proiectul pe măsură ce protagoniștii erau în plin proces de transformare?

De la început, mi-am dorit să lucrez cu adolescenți pe întreaga perioadă a liceului. Adolescența este o etapă a schimbărilor, incertitudinilor și creșterii, iar scopul meu a fost să fiu alături de ei de la începutul acestei etape până la tranziția către maturitate. Am reușit acest lucru cu cei trei protagoniști.

Când am început proiectul, nu puteam anticipa o pandemie care să scoată la suprafață probleme preexistente, dar mai puțin vizibile. Ne-am adaptat cu toții, inclusiv ceilalți trei membri ai echipei. Am încercat să fim cât mai aproape unii de ceilalți, ca să putem duce la finalizare proiectul, care nu a fost deloc simplu, în ideea că au apărut atât de multe obstacole externe pe parcurs. În plus, faptul că lucrezi cu trei adolescenți în același timp nu e chiar o certitudine că ei vor rămâne în proiect până la final. Însă, au rămas și s-au implicat foarte mult. Am făcut proiectul acesta împreună. Am mers cu echipa și i-am filmat, dar s-au filmat și ei, întrucât le-am dat telefoane și au avut un proces de autodocumentare, în ideea că ei sunt obișnuiți să se filmeze și să își pună viața și intimitatea în spațiul public.

3. Cum a fost să lucrați cu tineri din medii sociale atât de diferite? V-au surprins în vreun fel realitățile lor?

Una și Habet sunt din București, iar Ștefania din Bacău. I-am ales pentru că am simțit că putem colabora pe termen lung și pentru că fiecare avea o activitate specială în grupul său. La 16 ani, Una scria, împreună cu colegii ei din trupa de teatru, o piesă despre Centenar și plecarea tinerilor din România. Habet, din cartierul Ferentari, lucra alături de grupul artistic Playhood la un spectacol despre limitările din cartierele marginalizate. Ștefania, pe care am cunoscut-o la un protest Fridays for Future, conducea un grup de 1.000 de tineri cu portavocea în mână. Toți trei s-au implicat intens și s-au arătat conștienți și critici față de obstacolele din viața lor de adolescenți în România.

4. Pandemia a influențat viața lor. Cum a influențat aceasta direcția și tematica filmului?

Pandemia a mutat viața lor în online și le-a restrâns contactele fizice aproape exclusiv la familie sau prieteni, în cazul lui Habet. Au fost diferențe de perspectivă, iar faptul că nu a mai existat școală și nu a mai fost posibilitatea de a face repetiții și de a se întâlni cu grupul de teatru, cel puțin pe Habet l-a influențat în mod negativ și i-a schimbat viața temporar pe o bucată din adolescența lui. Ștefania nu a mai putut merge la proteste, Una nu s-a mai dus la teatru și, cumva, atunci s-au schimbat și perspectivele lor asupra vieții în România.

Schimbările s-au văzut cel mai mult la nivelul deciziilor personale și perspectivelor. De exemplu, în perioada pandemiei, Una a decis că vrea să plece în Statele Unite ale Americii, la universitate. Nu își mai vedea viitorul în România. Habet a renunțat la școală, nu a mai terminat liceul, iar Ștefania s-a îndepărtat de activism.

Faptul că nu a existat pentru niciunul dintre ei o plasă de siguranță le-a afectat și încrederea în sine, s-au confruntat cu depresii. Pentru Habet a fost o perioadă complicată și din cauza consumului de droguri care a fost iarăși o consecință directă a pandemiei și a faptului că nu mai mergea la școală, la clubul de teatru. Sunt niște efecte directe și destul de importante pentru viața lor.

5. Filmul surprinde teme precum sănătatea mintală, presiunile sociale și dorința de a emigra. Ce teme v-au provocat cel mai mult în timpul filmului?

Provocările au variat în funcție de protagonist. Ștefania și Una s-au confruntat cu depresia, iar Habet cu dependența de droguri. Relația cu părinții a fost o altă temă importantă. La nivel macro, tema emigrației rămâne constantă pentru generațiile din România. Este un subiect dureros, dar necesar de explorat, fiindcă la fiecare generație apare dezamăgirea față de viața în România, față de siguranța pe care o ai ca tânăr în România.

6. Cum ați creat un mediu sigur pentru protagoniști, mai ales când au abordat subiecte precum dependența de droguri?

În cazul lui Habet, discuția despre consumul de droguri a venit la inițiativa lui. Mi-a spus deschis că dorește să includem această latură a vieții sale în film. La un moment dat ne-am întâlnit și mi-a spus «uite, asta se întâmplă în viața mea, până acum am fost destul de deschis și noi avem o relație onestă și vreau să apară și bucata asta din mine pe ecran». După ce am încheiat filmările, l-am sprijinit în procesul de renunțare la consum. Din fericire, acum este bine, a plecat în Germania, la muncă, și și-a reluat cursul vieții.

Informându-mă mai mult despre numărul consumatorilor și despre posibilitatea de a avea acces la tratamente, la clinici, la reintegrare, mi-am dat seama că stăm foarte prost în România. Nu există nici măcar un spital pentru minori. Sunt câteva centre pentru adulți, private, dar inabordabile din punct de vedere financiar. Sunt foarte mulți tineri care consumă, dar nu pare să fie una dintre priorități, să rezolvăm problema aceasta fără a-i blama sau acuza.

7. Ați ales un stil observațional și cadre filmate de protagoniști în stil Insta story/TikTok. De ce ați optat pentru această abordare vizuală?

Am vrut să fie un proiect cât mai autentic, să reflecte ritmul real al vieții lor, care oscilează între online și offline. Stilul observațional și cadrele scurte se potrivesc cel mai bine generației Z, care își trăiește viața într-un flux constant de conținut digital.

Am petrecut patru ani cu ei. Ne vedeam o dată-de două ori pe săptămână. Am avut filmări la care mergeam noi, echipa, stabileam la început, de comun acord, filmări, dar de la un anumit timp mă chemau ei. Îmi spuneau ei ce fac și mă întrebau dacă vreau să vin. Am fost acolo oriunde ne-au vrut ei, ritmul a fost dat de ei și de cât acces au vrut să ne dea în viața lor. Însă, în afara filmărilor, am petrecut foarte mult timp cu ei și fără să filmăm. Ne întâlneam ca între prieteni sau comunicam pe rețelele sociale. Mi-am dorit să fiu parte din viața lor, nu doar omul care merge cu o cameră și își ia conținutul. E frumos, pentru că în momentul acesta, și au trecut deja doi ani de când nu mai filmăm, suntem în continuare foarte apropiați, am o relație independentă de film cu fiecare dintre ei.

8. Ce trăsături specifice ale acestei generații au ieșit cel mai mult în evidență pe parcursul documentarului?

Generația Z este puternică, informată și activă. Adolescenții cu care am lucrat sunt critici atât față de mediul extern, cât și față de propriile alegeri. Comparativ cu generația mea, cred că există niște explicații pentru deruta în care sunt. Viteza cu care se întâmplă crizele și problemele din mediul extern sunt mult mai mari decât acum 15-20 de ani când eram eu adolescentă. E normal ca și presiunea pe care o simt ei să fie una mai mare, dar, cumva, își găsesc soluții, iar asta mi-a plăcut. Ei fac foarte multe lucruri, doar că trebuie să le dăm timp să îi observăm. Trebuie să vedem căror presiuni trebuie să facă față ca să fie în echilibru.

Despre Ruxandra Gubernat

Ruxandra Gubernat este regizoare de film documentar, scenaristă și cercetătoare. Debutul său regizoral, „VIS.VIAȚĂ”, continuă interesul său pentru teme sociale și marginalizare, abordate anterior în proiecte precum „Portavoce” (2018), un documentar colaj despre valurile de proteste din România, nominalizat la Astra Film Festival.

Experimentează cu diferite sub-genuri de documentar și, în prezent, regizează și co-produce documentarul de animație „Childless” și documentarul observațional „Love and Porn”. În paralel, pregătește performance-ul „Not this baby in my belly”, despre experiența traumatică a pierderii de sarcină, urmată de o naștere în perioada pandemiei. Din 2019, este mentor în programul de media literacy Focus, un proiect de împuternicire prin artă cinematografică, dedicat copiilor din comunități cu acces limitat la cultură. În 2023, a co-fondat Asociația Patrupetrei, unde lucrează pe proiecte care explorează marginalizarea și sub-reprezentarea, drepturile femeilor, sau reprezentarea și participarea civică a tinerilor.

Publicitate și alte recomandări video