S-a ”înmuiat” Guvernul: Slujbele de Crăciun se pot desfăşura şi în interiorul bisericilor
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 23.01.2021

S-a ”înmuiat” Guvernul: Slujbele de Crăciun se pot desfăşura şi în interiorul bisericilor

GALERIE
slujbe craciun
  • slujbe craciun
- +

Secretarul General al Guvernului, Antonel Tănase, a anunţat, vineri, că slujbele de Crăciun se pot desfăşura atât în interiorul, cât şi în afara bisericilor, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.

Tănase a precizat, într-o postare pe Facebook, că autorităţile caută soluţii, astfel încât credincioşii să fie în siguranţă.   „Am vorbit săptămâna aceasta cu reprezentanţii Secretariatului de Stat pentru Culte şi cu cei ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Identificăm împreună soluţii prin care Crăciunul să poată fi sărbătorit creştineşte la biserică. Reprezentanţii cultelor religioase susţin şi ei că trebuie să se respecte toate măsurile de combatere a pandemiei, deoarece suntem cu toţii conştienţi de nevoia de a proteja sănătatea românilor. Astfel, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară, slujbele de Crăciun se pot desfăşura atât în interiorul, cât şi în afara bisericilor. Doamne ajută”, este mesajul postat pe Facebook de secretarul general al Guvernului.

Anunţul reprezentantului Guvernului are loc în contextul scandalului privind organizarea pelerinajului de Sfântul Andrei din judeţul Constanţa. Arhiepiscopul Teodosie este, din nou, în centrul atenţiei odată cu apropierea zilei de 30 noiembrie, sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei. Pentru Dobrogea, era o tradiţie ca în această zi mii de pelerini să vină să se închine la mănăstirea Peştera Sfântului Andrei din localitatea Ion Corvin, judeţul Constanţa. Doar că, numărul mare de infectări cu SARS-CoV-2 au determinat autorităţile judeţene să decidă interzicerea pelerinajului. Iniţial, ÎPS Teodosie s-a adresat instanţei pentru suspendarea Hotărârii 72 din 10.11. 2020 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă care prevede interdicţia amintită. Judecătorii Tribunalului Constanţa au decis să-i respingă solicitarea. 

Sursa: adevarul.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ce model alegem?

Nicolae GRECU

Ce model alegem?

În speranţa că sportul românesc va redeveni el însuşi un model în Europa, înclinăm spre Slovenia.

Filmuletul zilei

opinii

Un corifeu al „gândirii politice corecte”- Noam Chomsky (II)

Eugen MUNTEANU

Un corifeu al „gândirii politice corecte”- Noam Chomsky (II)

Sunt evidenţiate în continuare accentele antiamericane şi antioccidentale din discursul public al reputatului om de ştiinţă.

Prudenţi, nu fricoşi; blânzi, nu naivi

pr. Constantin STURZU

Prudenţi, nu fricoşi; blânzi, nu naivi

În contextul primei trimiteri a ucenicilor la propovăduire, Domnul le spune, între altele: "Iată, Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi, dar, înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii" (Matei 10, 16). Imaginea unei oi aflate în mijlocul lupilor stârneşte frisoane, mai ales printre credincioşii îngrijoraţi de mersul actual al lumii. Însă mesajul e mai degrabă sursa unei mari nădejdi. Căci nu ne cere Mântuitorul să acţionăm precum "lupii" - grupaţi în haite, agresivi, sălbatici -, ci să cultivăm ascultarea şi blândeţea specifice "turmei celei cuvântătoare".

O poveste sordidă

Alexandru CĂLINESCU

O poveste sordidă

Dezvăluirea a fost făcută prin intermediul unor cărţi, literatura, substituindu-se actului de justiţie, având aşadar - teoretic cel puţin - şi o funcţie terapeutică. Ceea ce nu-i absolvă pe cei care, din inconştienţă, din spirit de castă ori din dorinţa de a provoca au tolerat sau chiar au încurajat tot felul de aberaţii.

pulspulspuls

Pe senatoarea Baubau de la Iaşi ştim bine că o ştiţi. Dar pe mama ei?

Pe senatoarea Baubau de la Iaşi ştim bine că o ştiţi. Dar pe mama ei?

Câteva informaţii pe azi şi despre noii aleşi ai ieşenilor mai puţin cunoscuţi publicului în ce priveşte viaţa lor privată. 

Caricatura zilei

8x8

Editia PDF

Bancul zilei

In Antarctica s-a inregistrat cea mai scazuta temperatura de pe glob: -93,2 grade ...prin urmare va propunem sa ne reami (...)

Parteneri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.