Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

S-a dublat numărul femeilor tratate de cancer de sân la IRO: se fac mai multe scanări

GALERIE
conferinta_cancer_mamagrafie
  • conferinta_cancer_mamagrafie
- +

În primele șase luni ale acestui an, au fost înscrise în evidențele Institutului Regional de Oncologie (IRO) 214 femei depistate cu cancer de sân, un număr aproape dublu față de cel din aceeași perioadă a anului trecut – 112. Cazurile sunt ale femeilor din întreaga regiune a Moldovei și au ajuns aici pentru a fi luate în evidență și pentru a primi tratament.

 

La IRO, activitatea de screening pentru depistarea cancerului la sân se desfășoară din 2014, mai intens din acest an odată cu darea în folosință a Centrului de Screening și Diagnostic în Boli Oncologice. „În prezent avem aici instalate două mamografe, din care unul este deja autorizat și funcționează, celălalt este în curs de autorizare”, a precizat ec. Mirela Grosu, managerul IRO. Totodată, de trei luni screeningul se face și prin intermediul unei unități mobile de depistare a cancerului.

Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar este dotată cu un mamograf mobil care se deplasează în 12 județe din regiunile de Nord-Est și Sud-Est ale țării, care fac parte din proiectul ONCOFEM, finanțat cu fonduri europene. „Suntem foarte bine primiți în mediul rural cu unitatea mobilă pentru că este mult mai ușor să ajungi la ginecolog pentru depistarea cancerului de col uterin, însă nu în fiecare zi vine la tine la poartă un mamograf performant. Nu reușim în fiecare zi să facem decât în jur de 50-55 de mamografii, ne deplasăm de luni până vineri, iar unitatea mobilă rămâne acolo și este deplasată dintr-o localitate în alta. Ne pare bine că avem succes cu acest proiect și că există interes din partea femeilor cuprinse în grupul țintă”, a completat ec. Mirela Grosu, managerul IRO Iași.

Peste 1.400 de femei testate în 26 de localități

La Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, care a început deplasările în luna iulie, s-au testat 1.402 femei din 26 de localități din județele Iași, Vaslui, Tulcea, Galați și Constanța. În perioada mai 2021 – septembrie 2022, în cadrul proiectului ONCOFEM, s-au făcut 3.576 de mamografii. Din totalul femeilor care au fost testate, 261 au avut nevoie de investigații suplimentare, dintre acestea 35 au avut recomandare pentru puncție, iar 19 dintre ele, care reprezintă 54%, au fost confirmate cu cancer de sân.

Mamografiile în cadrul acestui proiect pot fi realizate atât la Centrul de Screening și Diagnostic în Boli Oncologice al IRO, în baza unei programări la numărul de telefon 0753 477 774, cât și la Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar care se deplasează în județele vizate în proiect, pentru a veni în sprijinul femeilor care nu au acces la servicii medicale.

Pentru a beneficia de testare gratuită în cadrul ONCOFEM, femeile trebuie să se prezinte doar cu buletinul în original și copie, să aibă vârsta între 50 și 69 de ani și să nu mai fi făcut mamografie în ultimul an. De asemenea, nu trebuie să aibă diagnostic deja confirmat de cancer mamar și nici simptome și antecedente sugestive pentru această patologie. Proiectul ONCOFEM are o valoare de 38 de milioane de lei și se derulează până în decembrie 2023. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri