anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

vineri, 03.07.2020

S-a făcut târziu, plecaţi acasă!

GALERIE
lucian dirdala
  • lucian dirdala
- +

Poate că nu aveţi nimic să vă reproşaţi din punct de vedere moral - este problema Dvs. -, dar în plan politic nu mai puteţi reprezenta o parte din soluţie.

Aţi avut la dispoziţie, domnule Prim-Ministru, o lună întreagă pentru a demonstra, Dumneavoastră şi colegii din cabinet, că sunteţi demni să guvernaţi România. Nu sunteţi. Aţi ajuns la Palatul Victoria pe uşa din dos şi, din păcate, tot pe acolo trebuie să ieşiţi.

Aţi reuşit să promovaţi bugetul, ceea ce ar trebui să vă provoace orice altceva, numai nu mândrie. Foarte probabil, astăzi veţi trece proba moţiunii de cenzură înaintate de opoziţia parlamentară. Demiterea în Parlament v-ar fi oferit o cale de ieşire mai uşoară decât meritaţi.

Pentru cei mai mulţi dintre Dvs., şansa de a servi în Guvernul României a fost, probabil, neaşteptată. Nu aveţi în spate cariere politice îndelungate, nu v-aţi confruntat de multe ori cu electoratul. Lăsând la o parte carnetele de partid, unii dintre Dvs. ar fi putut face parte din cabinete de specialişti. Probabil că aveţi idei de politică publică şi susţineţi programul de guvernare. Dar calitatea de membru al guvernului presupune şi fidelitate faţă de principii ce se află, oricât v-ar părea de bizar, deasupra şefilor politici.

Un ministru trebuie să se gândească la continuitatea şi prestigiul departamentului pe care, vremelnic, îl conduce. Nu trebuie să acţioneze ca şi cum după el poate veni potopul. Nu îi este permis să-şi pună în pericol colaboratorii - în primul rând, pe cei care au calitatea de funcţionari publici - cerându-le să încalce procedurile sau, mai rău, legea. Nu-şi poate bate joc de reputaţia departamentului său, jucându-se de-a v-aţi ascunselea cu alte instituţii ale statului.

Un ministru nu are voie să mintă în exercitarea demnităţii sale publice. Dacă sălile de la Palatul Victoria (sau din propriul sediu) nu i se par suficient de impunătoare, ar trebui să treacă la politica la firul ierbii, în care politicienii mint atât cât pot, iar noi îi sancţionăm atât cât ne pricepem. Iar dacă, totuşi, e foarte important să mintă - spre exemplu, pentru că aşa îi cere partidul - atunci să încerce măcar să nu abuzeze de încrederea propriilor colegi. Poate că unii, mai demodaţi, îşi fac probleme de conştiinţă.

La un nivel superior, cel care trebuie să vegheze la respectarea acestor exigenţe în toate ramurile guvernului este premierul. El ne garantează că actul de guvernare se face în serviciul publicului şi doar al lui. Tot el, ca om politic, trebuie să ne ofere garanţia că orice decizie a guvernului a trecut probele democratice din amonte - de la plasarea proiectului legislativ sau a propunerii de politică publică în dezbaterea societăţii civile şi până la respectarea ordinii de zi a şedinţei de guvern.

Nu aţi fost capabil, domnule Prim-Ministru, să vă îndepliniţi aceste îndatoriri. Aţi picat şi la proba curajului, refuzând să apăraţi politic ceea ce aţi semnat, oricât de greu v-ar fi fost, dar evitând să-l demiteţi imediat pe ministrul Justiţiei. Aţi asistat pasiv, ascuns în spatele colegilor de partid, la amplificarea mişcărilor de stradă, iar reacţia Dvs. a fost, ulterior, nepotrivită. Aţi contat pe buna cuviinţă a pieţei, fără a oferi bună cuviinţă în schimb. Tăcând, v-aţi asumat toate enunţurile nocive formulate de colegii Dvs. sau de portavocile lor din spaţiul public. 

Poate că nu aveţi nimic să vă reproşaţi din punct de vedere moral - este problema Dvs. -, dar în plan politic nu mai puteţi reprezenta o parte din soluţie. Sunt, desigur, oameni care vă susţin, inclusiv în stradă, iar ei merită respect. Există o coaliţie care încă vă sprijină şi care are, indiscutabil, dreptul de a conduce ţara. Dar Dvs. nu mai puteţi nici măcar da senzaţia că sunteţi coordonatorul actului de guvernare.

Când Dvs. şi colegii Dvs. veţi merge la Bruxelles sau în alte capitale occidentale, veţi fi întâmpinaţi cu întrebări pe care poate că le meritaţi, dar România cu siguranţă nu le merită. Puteţi scăpa de această corvoadă. În fine, vă puteţi ajuta colegii de partid şi de coaliţie să ia totul de la început, pretinzând că a fost doar vina Dvs. şi, de ce nu?, că totul s-a redus la o mare deficienţă de comunicare.

S-a făcut târziu, plecaţi acasă! 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ce se ascunde în spatele scenei în războiul de la Aeroportul Iaşi

Dan CONSTANTIN

Ce se ascunde în spatele scenei în războiul de la Aeroportul Iaşi

Din păcate, disputa acesta din jurul şefului Aeroportului nu are în centru faptul că Bulgariu nu a făcut nimic pentru dezvoltarea aerogării.

Filmuletul zilei

opinii

Contextualizări

Alexandru CĂLINESCU

Contextualizări

Cuvântul de ordine în ce priveşte recuperarea moştenirii culturale, chiar în perioada relativei „liberalizări” de la mijlocul anilor ’60, a fost „valorificare critică”, formulă care e un alt nume pentru „contextualizare”. În cazul operelor literare, prefaţa era cea mai la îndemână modalitate de a-i arăta cititorului cum trebuie interpretat „corect” textul.

Boss, nu vrei un elicopter?

Radu POPESCU

Boss, nu vrei un elicopter?

...sau măcar un deputat!

„Acţionarii” lui Pedro

Nicolae CREŢU

„Acţionarii” lui Pedro

Aşteptând într-o staţie de autobuz, îmi cade privirea pe un poster comercial care etalează o promoţie îmbietoare la uleiul „Floriol”. Pe care nu-l cumpăr niciodată: în ce mă priveşte, e concurat fără speranţă de „Unisol”-ul de „primă presă”, aşa că promoţia, fălească-se cu preţul ei redus, tot rece mă lasă. Dar nu despre ce cumpăr (şi ce nu), nici despre motivele şi criteriile „în materie de”, nici atât despre marketingul stradal (cel de pe canalele TV, cu calupurile lui sâcâitoare, e un adevărat test de anduranţă când câte un film chiar merită văzut până la capăt), vreau să vă… povestesc, veţi vedea de îndată. Ci despre cu totul altceva, deşi venind, ei da, dinspre imaginea de pe acel poster şi „rezonanţa” mărcii cu pricina în memoria mea.

pulspulspuls

Despre culegătorii de scame: iaca ce funcţie poţi primi!

Despre culegătorii de scame: iaca ce funcţie poţi primi!

Ne tot înghiontesc de câteva zile cu întrebările mai mulţi cetitori ai rubricuţei, chestionându-ne asupra unui aspect pe care, ca să fim sinceri, l-am observat şi noi de ceva vreme încoace: de ce conţilierul municipal leberal Dovleac l-o tot fi gratulând, periind şi culegându-i scamele de pe sacou cu aşa osârdie, de vreo lună încoace, pe premarele Peni Hill? 

Caricatura zilei

Paparazzi

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.