Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

S-a găsit explicaţiunea florilor cu care ne năpădeşte de-o vreme un fost dipotat şi reftor: salvarea planetei!

GALERIE
puls
  • puls
- +

Deşi pe coperta profilului de pe pagina de socializare ai rămâne cu părerea, la o vizită en-passant, că domnul e tot parlamentar, ei bine, singura lui legătură cu chestiunea asta este doar aceea că încasează pensie specială de pe urma politichiei şi a mandatelor, căci, în rest, e bine mersi la el acasă, în grădină. 

Da, despre fostul rector Oprea vream să vorbim azi aicea, pe scurt, şi nu ceva de rău ci, dacă tot e uichend, haideţi să fie ceva de bine.

De-un paregzamplu, iată, abia zilele acestea ne-am luminat şi ne-am dumirit complet de ce dânsul, de vreo câteva luni încoace, postează aproape zilnic pe acelaşi profil pomenit mai sus numai flori şi fructe din curte. Toate, nimic de zis, foarte frumoase, semn că are un telefon scumpuţ-scumpuţ. Iar explicaţiunea postărilor eco ar avea legătură cu faptul că, tot cam de când au început acestea, dom’ rector este şi posesorul unui superb SUV BMW fill electric, cu numărul familiei, IS-**-DIO. Na, salvăm planeta, ce mai vreţi? Aşadar, drumuri uşoare şi flori cât mai faine să vedem…

Plecarea clujeanului Dîncu produce nefericiri şi la Iaşi

Plecarea ca şi parafată a menistrului Dîncu din Guvern, în urma gafelor făcute într-o declaraţie nefericită referitoare la invitarea Rusiei la negocieri, cică ar produce tristeţe nu numai la Cluj, de unde e omul, ci şi prin anumite berouri de la Iaşi. Nu, nu numai la amicul vniversitar Trompea ne referim, cei doi fiind pretenari încă din vremea UASCR-ului, aia cu studenţii comunişti dinainte de ’89.

Voi ştiaţi, de-un par egzamplu, că şi unul din dipotaţii ieşeni de generaţie nouă de la partidoi i-ar datora locul pe liste, prins la ultima strigare, tot clujeanului? Un om pe fază, dom’le, că doar nu degeaba se pricepe să deosebească faza de nul…

Poza săptămânii: dar de asta ce mai spuneţi?

Da, nu e o poză de actualitate, dar e una care abia zilele astea a văzut lumina publică, o exclusivitate a pretenarilor de la Libertatea.

Mai faină decât poza a fost însă răspunsul la comentariul cuiva care întreba oare ce or fi simţind în nas cei doi acolo? Răspunsul, genial: mirosul lui Stolo!

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri