S-a gasit "falsificatorul" de la UMF

vineri, 16 ianuarie 1998, 00:00
2 MIN
 S-a gasit "falsificatorul" de la UMF

Articolul "Fals si deturnare de fonduri la UMF", aparut in numarul de joi al cotidianului "Monitorul", a stirnit indignarea conducerii Universitatii de Medicina si Farmacie "Gr.T.Popa" Iasi. Reamintim ca asistent Eugen Brailoiu, de la catedra Fiziologie – Medicina a sesizat ca in absenta sa din tara, cineva i-a falsificat semnatura in scopul cheltuirii a 25 de milioane lei. Acesti bani faceau parte din finantarea acordata de MEN asistentului Eugen Brailoiu pentru un contract de cercetare. Ieri, persoana care a recunoscut ca a semnat in locul asistentului Eugen Brailoiu, sef de lucrari dr. Marcel Costuleanu, a motivat intr-o declaratie oficiala ca a comis aceasta fapta din generozitate fata de cel care acuza si UMF. Acesta sustine ca a procedat in acest fel pentru ca dr. Eugen Brailoiu nu-si onorase obligatiile asumate la incheierea contractului de cercetare. "Daca dr. Brailoiu nu ar fi depus la Consiliul National al Cercetarii Universitare raportul pentru faza a doua, ar fi trebuit ca, personal sau institutional, sa se returneze ministerului 75 de milioane plus dobinda de finantare", a declarat dr. Marcel Costuleanu. Pe de alta parte, dr. Eugen Brailoiu ne-a declarat: "Am constatat cu stupoare ca cel care a semnat in locul meu a fost sef de lucrari Marcel Costuleanu. In situatia in care doctorul Costuleanu isi lua asupra sa responsabilitatea cheltuirii banilor, trebuia sa semneze in numele sau." Dr. Brailoiu sustine ca nu a acuzat pe nimeni, ci s-a autosesizat pentru o neregula. "Nu puteam sa predau faza a doua in momentul in care nu aveam banii de la faza I. Banii au devenit operationali in contabilitate dupa plecarea mea in Olanda. Devizul post calcul trebuia trimis intre 20 – 31 ianuarie 1998 dupa faza finala", a mai apreciat dr. Brailoiu.
Rectorul Carol Stanciu considera ca acesta este un nou atac nejustificat impotriva institutiei si asupra lui personal. Domnia sa a apreciat ca asistentul Brailoiu a adus un deserviciu de imagine universitatii prin dezvaluirea facuta de acesta. "Nu consider ca am adus prejudicii de imagine UMF Iasi, ba din contra am dus prestigiul UMF Iasi prin publicarea de articole stiintifice in reviste internationale", a afirmat asistent dr. Eugen Brailoiu. (Alina TITEI)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii