anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 26.09.2020

S-a mai retras o stea

GALERIE
ungureanu-paula_2
  • ungureanu-paula_2
- +

 

După Aurelia Brădeanu şi Oana Manea,  a părăst naţionala de handbal şi portarul Paula Ungureanu
 
Portarul naţionalei de handbal feminin, Paula Ungureanu, şi-a anunţat, ieri, retragerea din reprezentativă, ea declarând pentru News.ro că a fost o decizie greu de luat, dar că ”a venit timpul”. Paula Ungureanu (36 de ani) a fost portarul echipelor naţionale ale României la toate nivelurile de vârstă, chiar de la ”puţin timp după ce a început handbalul, în 1993.

La 36 de ani, ea a decis să se retragă din echipa naţională, anunţul ei venind după cele similare ale coechipierelor de la CSM Bucureşti, Aurelia Brădeanu, care a făcut pasul înaintea CE de luna trecută, şi Oana Manea, care a luat decizia după revenirea în ţară de la Europene. ”Am vrut să mă retrag înaintea Campionatului European din Suedia, dar acum mă bucur că n-am făcut-o. Este foarte greu, toată viaţa mea s-a învârtit în jurul echipelor naţionale, chiar la puţin timp după ce am început handbalul în 1993. Au trecut parcă zeci de ani de atunci... Acum, cred că a venit timpul, fiecare sportiv simte acel timp şi acel moment, iar pentru mine e acum. Mi-e greu, dar e momentul în care să mă dedic mai mult familiei şi echipei de club CSM Bucureşti, unde voi continua. Nu se pune problema să plec şi de acolo, nu scăpaţi aşa de repede de mine”, a declarat Paula Ungureanu, pentru News.ro.De-a lungul carierei la cluburi, ea a evoluat la Remin Deva, Hypo Viena, Dunaferr NK, Podravka Koprivnica, Oltchim Râmnicu Vâlcea, HCM Baia Mare, iar acum la CSM Bucureşti. Cu echipa naţională a obţinut medalia de argint la Campionatul Mondial din 2005 şi pe cea de bronz din 2015, respectiv medalia de bronz la Campionatul European din 2010. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Spinoasa problemă a jucătorului U21

Nicolae GRECU

Spinoasa problemă a jucătorului U21

FRF trebuie să schimbe urgent modificarea de acum doi ani pentru a se evita situaţiile tragicomice din Liga I

Filmuletul zilei

opinii

Despre smerenia necesară a celor care ne cer votul

Eugen MUNTEANU

Despre smerenia necesară a celor care ne cer votul

Suntem în campanie electorală. Ni se solicită, cu aparentă deferenţă, votul! Pe cei care ne cer votul îi invit la mai multă decenţă, sau chiar la oarecare smerenie, adică umilinţă.

Ale lui Dumnezeu şi ale Cezarului

pr. Constantin STURZU

Ale lui Dumnezeu şi ale Cezarului

Ne întrebăm adesea: până în ce punct suntem datori să facem ascultare? Limitele ascultării de orice fel de autoritate, bisericească sau lumească, sunt păcatul şi apostazia (lepădarea de credinţă). Este extrem de important să avem aceste repere mai ales astăzi, când suntem chemaţi să evităm două extreme. 

Vocea de înger

Alex VASILIU

Vocea de înger

Ar fi interesant de cercetat destinele unor muzicieni marcate de cel mai sensibil, mai dificil, mai înşelător, mai frumos instrument - vocea. Un instrument ce nu îţi promite întotdeauna succesul imediat, pe viaţă, chiar dacă ai talent uriaş, exersezi în fiecare zi cât este nevoie şi norocul e de partea ta în clipa/ clipele esenţiale. Un instrument prevăzut încă din faza „proiectării” cu senzorul ce dezvăluie exact configuraţia psihică, arhitectura umană a interpretului. Elena Moşuc este un caz plin de învăţăminte.

pulspulspuls

Tractoristul dipotatului Moş Vilă

Tractoristul dipotatului Moş Vilă

Băbăeţi băă, oare de unde a scos dârvarul ăsta deştept Grămadă (zis şi Moş Vilă), încă dipotat de Iaşi vreo două-trei luni în trupa marinerului, tot felul de specimene ciudate de pus pe liste, că-ţi vine să-ţi pui mâinile-n cap, nu alta, când vezi atâta tupeu ghiolbănesc şi nesimţire crasă? 

Caricatura zilei

Afiș

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.