S-a schimbat balanţa: 60% dintre cazurile de rujeolă sunt din mediul rural
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 18.04.2021

A pătruns internetul în mediul rural

S-a schimbat balanţa: 60% dintre cazurile de rujeolă sunt din mediul rural

GALERIE
bolnavi rujeola
  • bolnavi rujeola
- +

La Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ din Iaşi au fost internaţi anul acesta 214 bolnavi cu rujeolă, 107 pacienţi de sex feminin şi ceilalţi 107 de sex masculin. Cinci bolnavi care au fost spitalizaţi în stare gravă, dependenţi de aparate medicale pentru a respira, au murit în cursul internării. 

Bolnavii care şi-au pierdut viaţa aveau vârstele cuprinse între trei luni şi trei ani şi proveneau din diferite judeţe ale Moldovei, astfel: un bebeluş de trei luni era din judeţul Iaşi, altul de şase luni provenea din judeţul Bacău, un sugar de nouă luni era din judeţul Neamţ, altul de 10 luni era din judeţul Bacău şi un copil de trei ani provenea din judeţul Iaşi.

„62% dintre pacienţi provin din mediul rural. În discuţiile cu ma­mele acestora am observat că, dacă iniţial valul de antivaccinare era 75% în urban şi 25% în rural, acum, procentul s-a schimbat. Au căpătat acces la informaţie online părinţii din mediul rural, şi acum, dacă cei din mediul urban au început să se replieze şi să-şi vaccineze copiii pentru că au văzut ce a făcut epidemia de rujeolă, cei din rural, de la sate, nu-şi vaccinează copiii. Singura explicaţie este că au acces la informaţie online mai bine decât acum câţiva ani, când ascultau de medicul de familie“, a precizat dr. Mihnea Hurmuzache, director medical la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.

Dintre cei 214 bolnavi spitalizaţi la Iaşi cu rujeolă, 81 au vârsta sub un an, 55 au între 1-4 ani, 36 au vârsta cuprinsă între 5-14 ani, 23 sunt de 15 - 24 de ani, 18 au între 25 şi 44 de ani şi un singur bolnav are peste 45 de ani. „Se vede clar că problema este la vârstele mici. Acolo unde sunt pacienţi sub un an, aceşti copii sunt atât în perioada în care nu le venise rândul la vaccinare, dar şi cu vârste cuprinse între nouă şi 12 luni, când deja ar fi trebuit să fie vaccinaţi. Bolnavii care au peste un an înseamnă copii care nu au fost vaccinaţi sau care nu au fost revaccinaţi pentru că, odată vaccinat, copilul nu devine imun pentru toată viaţa lui. La vârsta de 5-6 ani se face revaccinarea rujeolică, şi abia atunci se poate spune că, într-adevăr, imunitatea este aproape în 100/100 din cazuri definitivă. Fără cel de-al doilea vaccin, fără rapel, capacitatea imunogenă a organismului este redusă la 60-70%, de aceea de multe ori avem cazuri la copii de peste 7 ani, vaccinaţi iniţial la vârsta de un an, dar nerevaccinaţi“, a mai specificat dr. Mihnea Hurmuzache. Con­form specialistului, bolnavii cu rujeolă care au peste 25 de ani şi care au făcut vaccinul antirujeolic în copilărie fac boala din motive de „neexersare imunitară“. Rujeola este o infecţie virală cauzată de virusul rujeolic. Simptomatologia se dezvoltă, de obicei, după opt zile de la expunerea la virus.

Simptomele iniţiale cuprind febră, tuse persistentă, secreţii nazale, uneori diaree. Ulterior, apar pete mici de culoare alb-gri în interiorul gurii, urmate de o erupţie cutanată. La nivel naţional, de la debutul epidemiei de rujeolă, februarie 2016, până pe 4 mai 2018 s-au diagnosticat 12.799 de cazuri şi s-au înregistrat 51 de decese. „Concluzia care se trage este că în România se moare mult prea mult de rujeolă. Noi deţinem cele mai multe cazuri din Europa, o proporţie de 50% pe cazuri şi 95% pe mortalitate prin rujeola. Am încercat la vizite să stau de vorbă cu aceste mame cărora le-am explicat, fără agresivitate, că un copil nevaccinat poate muri“, a conchis medicul. În prezent, la Spitalul de Boli Infecţioase sunt internaţi 15 pacienţi cu rujeolă, şapte cu diagnosticul confirmat, opt în curs de confirmare. Unul dintre ei, un copil în vârstă de doi ani, cu boală cronică de rinichi, este internat în stare mai gravă.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De la Koudela la Schär, via Şovre

Nicolae GRECU

De la Koudela la Schär, via Şovre

Corectitudinea politică în sport începe să însemne respectarea ad litteram a unor reguli, indiferent cât de stupide ar fi.

Filmuletul zilei

opinii

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (IV)

Eugen MUNTEANU

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (IV)

În acest episod, autorul serialului se referă critic la încercările unui cunoscut etnolog contemporan de a impune ideea existenţei unui „mit fondator” românesc, bazat pe figura împăratului roman Traian, cuceritor al Daciei.

Iar şi iar despre pocăinţă

pr. Constantin STURZU

Iar şi iar despre pocăinţă

Pocăinţă nu se poate face decât în timp. Când se termină timpul, omul nepocăit "se încremeneşte în moleşeala sufletului şi în nesimţire". Există şi atunci un soi de pocăinţă, dar "pocăinţa lui de acolo este un regret pentru viaţa lui greşit trăită, dar unit cu neputinţa de a se mişca din ea" (Părintele Dumitru Stăniloae). 

Cum a devenit Europa un model civilizaţional?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Cum a devenit Europa un model civilizaţional?

Ideile vehiculate în rubrica de azi, aparţinând marelui filozof francez Rémi Brague (1947-), deşi par străine de tărâmul economiei, au un rol important în înţelegerea modului cum s-au născut şi consolidat valorile şi instituţiile occidentale care caracterizează azi o naţiune civilizată, inclusiv sub raport economic.

pulspulspuls

Un deştept Grămadă

Un deştept Grămadă

Până mai ieri, indiferent de guvern, PSD sau PNL, fostul dipotat local PMP Grămadă avea numai cuvinte de laudă despre orice ministru al Sănătăţii.

Caricatura zilei

Mita-n mască

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.