S-a semnat contractul: reabilitarea Colegiului Pedagogic va dura trei ani. Ce mai are în palmares constructorul?

miercuri, 29 mai 2024, 03:30
2 MIN
 S-a semnat contractul: reabilitarea Colegiului Pedagogic va dura trei ani. Ce mai are în palmares constructorul?

Primăria Iași a semnat contractul de execuție pentru reabilitarea Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu”. Lucrările se vor desfășura pe parcursul a trei ani, timp în care elevii vor învăța într-o școală modulară, aflată în construcție. Contractul a fost semnat la mai bine de un an de la momentul lansării licitației. Fondurile de reabilitare sunt asigurate prin intermediul unui program național finanțat de guvern.

Municipalitatea a semnat contractul cu firma Iasicon. Această companie a fost desemnată câștigătoare a licitației încă din vara anului trecut, într-o etapă intermediară, dar Primăria s-a râzgândit pe ultima sută de metri. Ulterior, din toamna anului 2023 și până în primăvara anului acesta, Primăria a insistat, în trei rânduri, să declare câștigător final altă firmă: Grup Construcții Est. Iasicon a depus tot atâtea contestații și a avut câștig de cauză, inclusiv pe calea instanței. În cele din urmă, la finalul lunii aprilie 2024, la o nouă evaluare a ofertelor, câștigător a fost declarat Iasicon.

Evoluția licitației l-a determinat ieri pe primarul Mihai Chirica, cu ocazia semnării contractului, să spună că Iasicon a fost „unul dintre marii contestatari”, dar edilul a primit o replică rapidă din partea lui Titel Sinescu, director Iasicon: „Am făcut, în 32 de ani de activitate, cred că doar 2 sau 3 contestații”.

„În cele din urmă, nu există niciun fel de reticență de natură subiectivă pentru a semna contractul. Am vrut ca totul să fie clar, la lumină, și s-a trecut prin toate filtrele juridice pentru a putea duce proiectul la bun sfârșit”, a comentat primarul, într-o conferință de presă comună cu șeful Iasicon, aflat la Primărie pentru a semna contractul.

La final, edilul-șeful al Iașului i-a transmis acestuia că lucrările vor fi monitorizate în permanență de municipalitate. Potrivit primarului, ordinul de începere a lucrărilor va fi emis în circa 15 zile, odată ce constructorul va îndeplini restul formalităților procedurale, inclusiv constituirea garanției de bună execuție.

„Am ajuns într-un moment foarte important. Noi suntem mândri și bucuroși că vom face această lucrare pe care o vom adăuga la palmaresul nostru de lucrări importante și frumoase. Sperăm într-o finanțare continuă, ca să putem merge fără să apară sincope, și la o colaborare normală, corectă, iar noi ne vom da străduința să scoatem o lucrare cum le-am făcut și pe celelalte, adică bine”, a spus, la rândul lui, Titel Sinescu. El a amintit că Iasicon a reabilitat Teatrul Național, Palatul Culturii, Cazinoul din Vatra Dornei, Muzeul Unirii, Palatul Sturdza și altele. Recent, Iasicon și-a adjudecat și lucrarea de reabilitare a clădirii Filarmonicii, imobil care va fi restaurat în baza unui parteneriat Primăria Iași – Consiliul Județean Iași.

Valoarea totală a proiectului de restaurare a Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” se ridică la circa 60 milioane lei.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii