
S-a stabilit prețul de vânzare a Spitalului „Elena Doamna”. Consiliul Județean pregătește banii

Cea mai mare parte a unității medicale a fost retrocedată Fundației Caritatea, care a înștiințat Consiliul Județean că vrea să vândă imobilul.
Consilierii județeni s-au pronunțat în favoarea achiziției Spitalului „Elena Doamna”. Clădirile și terenul unității medicale au fost retrocedate Fundației Caritatea în vara anului 2022, 18 ani după ce fuseseră depuse cereri în acest sens. Proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ultimei ședințe a CJ invocă dreptul de preempțiune al administrației județului, dat fiind că spitalul se află pe Lista monumentelor istorice. Codul „Spitalului israelit, azi Maternitatea «Elena Doamna» (corp vechi)”, cum este trecut imobilul în lista menționată, arată că este vorba de un monument de arhitectură de importanță locală.
„În temeiul competențelor stabilite prin art.4, alin.8 din Legea nr. 422/2001, republicată, «În cazul în care Ministerul Culturii sau serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii nu își exercită dreptul de preempțiune în termenul prevăzut la alin. (7), acest drept se transferă autorităților publice locale, care îl pot exercita în maxim 30 de zile»”, menționează proiectul votat de consilieri.
Cum Ministerul Culturii nu s-a arătat interesat, acest drept revine Consiliului Județean. Fundația a remis o adresă CJ prin care anunță acest lucru, dar care subliniază și starea de degradare a construcțiilor („prezintă un grad semnificativ de degradare, unele dintre acestea prezentând fisuri și tencuială căzută pe diverse suprafețe, de asemenea, acoperișurile și sistemele de scurgere a apei fiind degradate”).
Consecința achiziționării imobilului va fi că „instituția spitalicească își va desfășura activitatea pe o perioadă nedeterminată de timp”, subliniază proiectul adoptat oportunitatea achiziției. Pentru începerea procedurilor, aleșii au decis alocarea a 2,15 milioane de euro, bani din bugetul CJ. Aceasta este și valoarea de vânzare a imobilului comunicată de Fundația Caritatea. Este vorba de terenul (construit și neconstruit) în suprafață de 8337 mp și de 18 clădiri cu suprafața la sol cuprinsă între 12 mp și 1095 mp.
Chiar dacă au trecut doi ani de la obținerea deciziei de retrocedare, Consiliul Județean încă se luptă în instanță cu Fundația Caritatea. Un dosar de contestare a executării se află pe rolul Tribunalului Iași, în apel, cu termen pe 4 noiembrie. Instanța Judecătoriei Iași respinsese în februarie contestația, respectiv cererea de suspendare a executării silite, ca fiind neîntemeiată.
Publicitate și alte recomandări video