anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

vineri, 12.08.2022

S-a triplat numărul tumorilor tiroidiene operate de medicii de la Spitalul CF Iaşi

GALERIE
cf
  • cf
- +

Medicii de la Spitalul CF Iaşi spun că, în ultimii ani, numărul tumorilor tiroidiene operate de aceştia s-a triplat. Dacă în anii anteriori se operau 20 de cazuri pe an, anul trecut numărul a ajuns la peste 50. „Este vorba în special despre pacienţi care ignoră orice fel de simptom. Iniţial, li se descoperă o leziune, o duce câţiva ani, iar atunci când începe să şi răguşească sau să înghită cu dificultate, abia atunci ajunge la spital, iar de multe ori stadiul chirurgical este deja depăşit. Încercăm să facem tot ce se poate, însă cu cât vârsta este mai mică, cu atât leziunile sunt mai agresive”, a precizat dr. Mihai Glod, medic primar şi manager al unităţii medicale.

Glanda situată la baza gâtului, secretă hormoni cu roluri importante în funcţionarea organismului, de aceea medicii spun că persoanele care prezintă cute de grăsime sub bărbie să fie conştiente că se pot ascunde noduli canceroşi. Printre cauzele care duc la apariţia cancerului de tiroidă se numără prezenţa radiaţiilor, fluctuaţiile hormonale sau abuzul de sare iodată.

„Cauzele ţin de alimentaţia greşită care creează disfuncţii hormonale, excesul de iod din alimentaţie sau accidentul de la Cernobîl care a afectat această zonă. Şi mai trist este faptul că până acum câţiva ani operam pacienţi mai în vârstă, însă acum au început să crească cazurile de tineri aflaţi în această situaţie. Am operat recent un băiat de 19 ani, i s-a făcut o evaluare postoperatorie ca să vedem dacă mai există ţesut tiroidian, i s-a făcut un tratament de rutină şi este bine momentan şi ne aşteptăm ca evoluţia să fie una de ordinul anilor. Pe de altă parte, există şi cazuri mai fericite, un tânăr care are 12 ani de când a suferit o astfel de intervenţie şi la care am intervenit de trei ori pe leziunile ganglionare şi care şi acum este bine”, a completat dr. Mihai Glod. De asemenea, pentru depistarea precoce a acestora şi pentru creşterea speranţei de viaţă, medicii susţin că ar trebui să existe un program de screening pentru populaţia cu risc. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

O idee pentru Legea învăţământului superior

Ioan Alexandru TOFAN

O idee pentru Legea învăţământului superior

Ceea ce lipsea, acum 145 de ani, învăţământului superior românesc, era o veritabilă comunitate academică, o formă vie de interacţiune şi dezbatere între membrii breslei învăţătorilor. Cam asta lipseşte şi acum. Suntem prieteni între noi, ne sunăm şi ne vedem din când în când, mai organizăm conferinţe şi colocvii, scriem în aceleaşi reviste şi, rar, ne recenzăm cărţile. Tot din prietenie, mai degrabă. Dar instituţiile unde ne petrecem mare parte a zilei, Universităţile patriei, nu par a se hrăni, cum ar fi normal, din prieteniile noastre.

opinii

Nebuna de la Rhornfield Hall

Codrin Liviu CUȚITARU

Nebuna de la Rhornfield Hall

Meritul „intertextului” lui Jean Rhys este acela de a reconfigura un personaj schematic (în forma sa iniţială) şi de a-i conferi dimensiune psihologică. Fantoma lunatică „Bertha” devine, în acest roman postmodern, sensibila şi nevropata „Antoinette”, victima unui univers rigid şi extrem de neconcesiv cu inadaptaţii.

Criză majoră de încredere în politicienii români

Dan TAPALAGA

Criză majoră de încredere în politicienii români

Lipsa cronică de încredere în liderii politici şi în actualul sistem de partide nu anunţă nimic bun. În momente de criză economică majoră, în situaţia în care inflaţia va muşca şi mai tare din puterea de cumpărare, pe fondul stării generale de iritare amplificate de războiul din Ucraina, este nevoie doar de o scânteie şi butoiul cu pulbere riscă să sară în aer provocând explozii sociale în lanţ.

Călăreţul de aramă: Occidentul şi neliniştea rusă

Ioan STANOMIR

Călăreţul de aramă: Occidentul şi neliniştea rusă

Nici o altă întrebare nu este mai obsedantă în istoria intelectuală a Rusiei decât cea care priveşte propria ei identitate. De trei secole, din clipa în care Petru cel Mare a acordat Moscovei hlamida imperială, Rusia se află prinsă în acest dialog frenetic cu Occidentul. În această oglindă pe care i-o întinde civilizaţia pe care o imită, dar şi pe care o detestă, Rusia îşi poate contempla propriul chip.

pulspulspuls

Un scenariu în care MRU ar împuşca mai mulţi iepuri dintr-o lovitură

Un scenariu în care MRU ar împuşca mai mulţi iepuri dintr-o lovitură

Aşadar, numai ce s-a vorbit la Şcoala politică de vară de pe Bahlui despre şansele fostului premier MRU la candidatura pentru funcţia supremă în târg, că au şi apărut două căi divergente în parcursul său ipotetic. 

Caricatura zilei

Isărescu și calul

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.