S-au deschis listele pentru candidaturi la parlamentare la PSD Iași. Presiuni de la primarii din comunele mari
Social-democrații ieșeni au dat startul înscrierilor la alegerile parlamentare. La fel ca în cazul PNL, este posibil ca pe listele pentru Camera Deputaților și Senat să apară primari care și-au confirmat mandatul la localele din iunie 2024. Termenul pentru înscrieri în cursa internă este 4 septembrie.
Înscrierile au loc într-o perioadă în care în partid există tensiuni: conducerea organizației municipale Iași este disputată, după ce fostul șef Bogdan Balanișcu a demisionat. Pe de-o parte este un grup constituit în jurul consilierilor locali, iar pe de alta este președintele organizației județene Bogdan Cojocaru, alături de apropiații săi din partid.
Primele două locuri sunt deja stabilite
În culise, primul loc la Cameră și primul loc la Senat sunt deja stabilite: Bogdan Cojocaru și, respectiv, Maricel Popa (actual senator). Popa a primit garanția deschiderii listei pentru Senat de la conducerea centrală, după ce a acceptat, anul trecut, să se retragă de la șefia filialei pentru a-i face loc lui Cojocaru.
La fel ca în cazul liberalilor ieșeni, obiectivul PSD este de a trimite în Parlament cel puțin 4 deputați și un senator. Astfel, eligibile ar rămâne doar 3 locuri pe liste, toate la Cameră, iar cei care își doresc un loc în Parlament sunt destul de numeroși.
Într-o ordine aleatorie, cele mai vehiculate nume sunt Cristian Stanciu (consilier județean reconfirmat), Silviu Macovei (actual deputat), Mihaela Ivancia (consilier județean ales), Florin Boca (fost consilier local), Genoveva Farcaș (fostă șefă a Inspectoratului Școlar Județean), Vasile Toma (actual deputat), Vasile Cîtea (actual deputat), Roxana Necula (consilier local ales) și Bogdan Crucianu (consilier local).
Acestora li se adaugă și câțiva primari: Iulian Chirilă (Țigănași), Costel Iosub (Tătăruși), Cătălin Lupu (Ciurea) și Gheorghe Văleanu (Ion Neculce), primul enumerat având șansele cele mai mari să prindă un loc de frunte, dar nu neapărat eligibil, în condițiile în care conducerea centrală a PSD va permite și candidaturi din partea primarilor, în partid existând o discuție în acest sens.
Surse din partid spun că lista celor care își doresc să intre în Parlament este mult mai mare, dar liderii PSD Iași cu care ZDI a avut discuții informale au confirmat că social-democrații enumerați mai sus sunt printre cei cu șanse reale să fie votați pe o poziție eligibilă. Ordinea va fi stabilită prin votul Biroul Permanent Județean, dar ultimul cuvânt de spus îl va avea tot conducerea centrală: în 2020, lista stabilită la Iași a fost schimbată de șefii de la București.
În context, amintim că, săptămâna viitoare, vor fi definitivate și listele PNL Iași pentru alegerile parlamentare, candidatura surpriză fiind cea a primarului Mihai Chirica. Într-o declarația acordată ieri presei, el a reiterat că își dorește în continuare să rămână în funcția de primar, iar candidatura sa la Senat are menirea de a mobiliza electoratul liberal.
Publicitate și alte recomandări video