S-au mai nuanţat poziţiile: USR+ ­vrea o colaborare pe proiecte cu PNL la Iasi
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

S-au mai nuanţat poziţiile: USR+ ­vrea o colaborare pe proiecte cu PNL la Iasi

GALERIE
conferinta usr plus iasi (2)
  • conferinta usr plus iasi (2)
- +

Desemnarea viceprimarilor s-ar face într-un orizont de timp de trei luni.

Liderii USRPLUS Iaşi nu cred într-o alianţă cu liberalii ieşeni pentru desemnarea viceprimarilor mai devreme de trei luni. Până atunci, formaţiunea vrea să desemneze un subprefect, să nominalizeze câţiva secretari de stat şi să-şi asume unele instituţii deconcentrate. În cazul din urmă, copreşedintele USRPLUS Cosette Chichirău a oferit şi două exemple: filialele ieşene ale ANAF şi Agenţia pentru Protecţia Mediului.

Faţă de alte declaraţii precedente cu referire la colaborarea cu liberalii, aceasta şi-a mai nuanţat discursul: printre altele, a spus că situaţia şefilor PNL Iaşi (Mihai Chirica şi Costel Alexe, primul celălalt trimis judecată, celălalt urmărit penal, n.r.) nu este o problemă a USRPLUS şi a subliniat că justiţia trebuie să-şi facă treaba, iar interesul USRPLUS este ca proiectele Iaşului să progreseze. În acelaşi timp, spune Chichirău, USRPLUS are „toată deschiderea“ de a asigura „stabilitatea guvernării locale în Iaşi“.

„Situaţia actuală a celor doi ar implica pentru noi o atitudine de opoziţie pentru că nu te poţi asocia cu nişte oameni cu probleme penale. (...) Or, dacă noi stăm în opoziţie din această cauză, Iaşul nu va progresa şi, mai ales, că suntem la guvernare. Noi trebuie să găsim o soluţie de a fi la putere alături de PNL Iaşi în aceste condiţii. Doar că durează puţin până când condiţiile noastre de a intra la putere la Iaşi pot fi îndeplinite“, a declarat Cosette Chichirău.

Aceasta a reiterat principalele condiţii: PNL să-şi asume o sumă de proiecte pentru Iaşi, alături de USRPLUS, şi fără nepotisme/cumetrii în instituţii publice.

„Avem în plan ca, pe parcursul a câtorva luni, să trasăm nişte paşi pe care fiecare organizaţie trebuie să-i facă pentru a dobândi o încredere unii în alţii. Mai devreme de trei luni, eu nu văd o discuţie despre viceprimari“, a mai spus Chichirău.

În ceea ce priveşte cealaltă condiţie, care face referire în special la demiterea lui Gabriel Harabagiu (cumătrul primarului) din funcţia de administrator public şi a lui Sorin Afloarei (finul lui Costel Alexe) din funcţia de vicepreşedinte al Consiliul Judeţean, Chichirău şi-a mai nuanţat discursul faţă de poziţionările recente.

„Ok, poate, în momentul ăsta, Harabagiu nu poate să plece acasă. Dar, poate se-ntâmpla altceva din partea PNL Iaşi ca să ne dea încredere că totuşi putem progresa. Atunci, pe parcursul a 3-4 luni, fiecare organizaţie face câte un pas către o soluţie comună. Noi am decis să facem paşi mici către o înţelegere bazată pe proiecte“, a mai spus Chichirău.

Reacţia acesteia vine în contextul în care, în ultima perioadă, au existat tatonări între PNL şi PSD pentru realizarea unei alianţe la nivel local. La rândul lui, senatorul USRPLUS Marius Bodea a subliniat că desemnarea viceprimarilor nu reprezintă singura bază pentru o alianţă la nivel local cu PNL.

„Este un subpunct dintr-o colaborare la nivelul întregului judeţ. Ideea unei colaborări pentru susţinerea unor proiecte te trimite imediat la ideea de majoritate în aceste consilii. În foarte multe localităţi, cei de la PNL au blocat de multe ori şedinţele de consiliu. Discuţia trebuie făcută liniar şi există această deschidere. E adevărat că nu pot să nu mă gândesc la blestemul căzut peste USRPLUS la Iaşi să fie nevoit să facă parteneriat cu un partid condus de doi penali“, a comentat senatorul Bodea, el adăugând că important este ca o astfel de colaborare să ducă la sus­ţinerea proiectelor pentru Iaşi şi să fie depăşite conflictele politice.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

America pierde teren în faţa Rusiei şi a Chinei, în Orientul Mijlociu

Alexandru LĂZESCU

America pierde teren în faţa Rusiei şi a Chinei, în Orientul Mijlociu

Naivităţile şi imperativele ideologice progresiste ale politicii externe a administraţiei Biden se lovesc de o realitate geopolitică în care şi Rusia, şi China se dovedesc a fi extrem de abile în a-şi impune propria naraţiune şi a eroda influenţa americană în Orientul Mijlociu.

Filmuletul zilei

opinii

Mirel Cană - o încercare de portret

Nichita DANILOV

Mirel Cană - o încercare de portret

L-am întâlnit deseori la Casa Dosoftei. Mi-l închipui şi azi tronând acolo, retras în spatele unui pupitru rustic, scrutând prin ochelarii fumurii hrisoavele înşirate în vitrine, dar şi pe pereţii reci, uşor igrasioşi, pe care trecerea vremii a desenat tot felul de umbre şi de figuri voievodale. În acest spaţiu al amintirii, placat de ziduri groase, spectrul lui Mirel Cană se simte cu adevărat în elementul său.

Grădinărit uman. Despre oameni şi câini

Dana ȚABREA

Grădinărit uman. Despre oameni şi câini

Termenul „cultură” provine la latinescul „colere” care înseamnă a cultiva. Civilizaţia şi cultura îl îndepărtează pe om de latura sa animalică, barbară şi îl apropie de cea spirituală. Însă omul rămâne în esenţa sa o fiinţă animalică, având posibilitatea de a alege, şi care în orice împrejurări va alege cea mai rea posibilitate dintre toate. În acest sens, „Grădinărit uman” nu este atât despre familia disfuncţională, cât mai ales despre o umanitate disfuncţională în întregul ei. Departe de a putea fi vorba de o comedie, poate doar despre la comédie humaine.

Profilul neo-activistului american

Michael ASTNER

Profilul neo-activistului american

Vara trecută, înainte să vin la Amnaş, am primit de la o prietenă două ziare germane pe care le luase-n aeroport ca lectură de călătorie. Le-am luat la rândul meu pe drum, dar pentru că-s ziare de ziare, format mare, adică (vorbesc de Die Welt şi de Süddeutsche Zeitung), nu le-am deschis în tren, iar la ţară apoi… nici atât: am adunat fructe, am cosit iarbă, am primit oaspeţi (cumnatul, nepotul şi băiatul nepoatei), apoi m-am apucat de dezgropat fântâna din bătrâni, tot felul de lucrări şi munci mi-au ocupat timpul, iar ziarele în cauză (ambele din 14 iulie 2020) au fost uitate. Zilele trecute, am dat de ele. Hm - ia să le răsfoiesc şi să văd dacă mai găsesc ceva actual respectiv demn de citit!

pulspulspuls

L-aţi uitat pe politicianul care venea la Primărie cu Buceagul Ceapeului? Iacătă-l la uşă!

L-aţi uitat pe politicianul care venea la Primărie cu Buceagul Ceapeului? Iacătă-l la uşă!

Pentru că ne-am jurat în barbă să ne ferim de politichie şi de politicieni măcar sâmbăta, pe uichend, aicea la rubricuţă, haideţi aşadar să părăsim olecuţă acest miraculos tărâm. 

Caricatura zilei

Tot felu

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.