Frumuseţea nuanţelor toamnei determină, cred, pe fiecare să-şi reamintească de leagănul copilăriei multora dintre noi, respectiv satul românesc. Cu toate transformările sale, mai cu bune, mai cu rele, acest sălaş al tradiţiilor, culturii şi educaţiei rămâne pentru fiecare dintre cei care nu-şi uită obârşia, un izvor de inspiraţie şi înţelepciune.

 Dacă inspiraţia în această lume în perpetuă mişcare, mai nou o “împrumutăm”, înţelepciunea ar trebui să ne carecterizeze, deoarece un popor ce dintotdeauna a stat în calea migratorilor, fără înţelepciune ar fi dispărut de multă vreme. Dezamăgirea fiecăruia dintre români intervine, nu atunci când suntem informaţi că încă nu am depăşit criza, criză care devine un mod de viaţă; ea intervine şi atunci când după mult râvnitele producţii record, ţăranul român şi aşa privat fie de pensii ori subvenţii ca în alte state UE, fie de utilităţi ori de infrastructură, este sărac şi într-un an agricol ce ar fi trebuit să-i răsplătescă munca datorită darului divin.

 În cateva reportaje difuzate zilele trecute am putut vedea şi auzi nemulţumirile micilor şi marilor producători agricoli. Până la un punct, pe bună dreptate! În lipsa unei burse a produselor agricole, hiper sau supermarketurile sau cum s-or mai numi, de parcă nu le puteam pune un nume pentru a putea fi priceput de tot românul, marii vânzători preferă tot produsele de import. Aşa că prezenţa produselor româneşti în marile lanţuri de magazine este o problemă care se ridică de foarte mult timp. Deşi au existat anumite proiecte prin care producătorii autohtoni să aibă acces în supermarketuri, precum Codul de Bune Practici, neimplementarea lor determină producătorii să-şi vândă produsele, atât cât reuşesc, în clasica piaţă românească.

 Ar fi fost normal să procedăm precum polonezii, care au permis intrarea pe piaţă a supermarketurilor cu o condiţie: să vândă la raft produsele lor autohtone în proporţie de 80%.

Pe acest context al crizei, o astfel de măsură impusă şi la noi ar fi putut da un imbold  economiei naţionale. Din nefericire şi în acest an agricol (să sperăm că va fi şi ultimuldin acest punct de vedere), abundenţa de legume îi determină pe micii şi marii producători care nu deţin spaţii de depozitare, să-şi vândă rodul muncii la preţuri care de cele mai multe ori nu acoperă costurile de producţie. Nu mai punem în discuţie obţinerea de profit ori reînfiinţarea noilor culturi.

 Pâna la deciziile ferme în materie de comertul cu produse autohone, în tradiţionala înţepeciune a românului se găsesc soluţii. Haideţi să ne impunem într-o economie de piaţă care se autoreglează, ca noi consumatorii să căutăm şi să cumpărăm produsele noastre, determinând astfel en-grosiştii şi marii retaileri să se aprovizioneze de pe piaţa autohtonă. Doar astfel o vor duce măcar puţin mai bine şi cei cu bătături în palmă, nu doar importatorii, comercianţii ori speculanţii.

 Ing.dr.ec Traian Dobre