Da, da, să nu-i jignim pe ruşi, că în şi după ultimul război mondial ne-au împuţit casele a votcă, a benzină de tanc, a mahorcă şi a pufoaică nespălată. Că ne-au violat fetele şi a trebuit să le ţinem ascunse prin fundul grădinilor, prin păduri şi prin beciuri. Să nu-i calomniem pe ruşi că ne-au împânzit plaiul vreme de aproape jumătate de secol cu că... pardon, rahatul comunismului bolşevic şi au pus la conducerea ţării noastre, ba şi a oraşelor, a comunelor şi satelor pe cei mai ticăloşi dintre ticăloşii români; că, de pildă, lui Pantiuşa i-au zis Pintilie şi l-au făcut mare porc între porci. Iar Iliescu... dă-l boalelor, că-i om bătrân, cu-n picior în groapă! Şi alţii ca ei. Vai, să nu-i calomniem pe cioloveci, Macroane teteo, că au adus soldaţi, nişte primitivi cu fruntea de două degete şi cu ochii câş, din fundurile Asiei, aşa cum fac acum în Ucraina. Căci năravul din fire n-are lecuire, fie că pe conducători îi cheamă Lenin, Stalin, Hrusciov sau Putin.

Daaa, să nu-i vexăm pe ruşi că ei nu au făcut-o niciodată. Că nu ne-au luat ani şi ani după război petrolul pe daiboj, grânele şi toate bogăţiile ţării, ani lungi după război. Cică datorie de război. Dar noi am plătit cu vârf şi îndesat cu atâţia morţi şi răniţi în conflagraţie. Că întotdeauna cei mici plătesc pentru cei mari - acesta-i purul adevăr. Că ne-am dus în războaie unde au voit vânturile istoriei, nu din dorinţa noastră.

Să nu-i ofensăm că ne-au introdus marxismul în şcoli, la ziare şi peste tot, educând generaţii întregi în spiritul (mai bine zis „în şpriţul”) ticăloşiei bolşevice vreme de aprope jumătate de secol. Că naţionalismul lui Ceauşescu era tot comunism, ba încă de cea mai joasă speţă. Noroc de adânca ură dintotdeauna a românilor faţă de ruşi, motivată de atâtea siluiri ruseşti de-a lungul istoriei, căci le-am fost vecini, nu le-am mai fi fost! Să nu-i insultăm că au umplut bisericile noastre cu grâu (asta când nu le-au spurcat pur şi simplu cu rahat, nu cu rahat lokum, ci din celălalt) şi au băgat în puşcării toată floarea politică interbelică a ţării, preoţi, oameni ai bisericii, şi, în general, orice opozanţi, ba şi comuniştii naţionalişti români. Şi aşa au distrus intelectualitatea românească antebelică. Să nu-i defăimăm că au educat generaţii de tineri la Moscova şi în şcolile noastre, care ne-au împânzit apoi plaiul de pelagra comunismului autohton. Excepţiile de nepolitrucizaţi întăresc regula. Daaa, să nu-i jignim şi că unii comunişti români, cu ştirea nacealnicilor ruşi, au împuşcat, prin ticăloşii care v-au urmat pas cu pas, un Teohari Georgescu, o Ana Pauker şi alţi vânduţi, pe un comunist naţionalist asemenea lui Lucreţiu Pătrăşcanu (tatăl său s-a născut în satul meu, Tomeşti, apropo). Să nu-i insultăm că au luat pământurile ţăranilor şi că din ordinul lor s-au introdus şi la noi colhozurile şi sovhozurile de mincinoşi şi de leneşi. Şi altele, şi altele. A trecut ceva timp de atunci, dar nu trebuie să uităm. Amar să fie de cei care vor uita!

Cică să nu facem atingere Moscovei nici măcar pomenind de toate acestea, zice monsieur Macron. Dimpotrivă, şi astăzi se găsesc politicieni vânduţi, care vă cântă în strună vouă, bolşevicilor erei noi, şi fac sluj în faţa voastră. Şoşoacele şi simionii cu priviri fixe (şi fixiste) sunt pilde de vânduţi. Dar mai sunt şi alte curve patentate, care pot fi citate. Şi există destui români prostănaci, care îi urmează după principiul corb la corb nu-şi scoate ochii. Monsieur Macron după aceea a întors-o ca la Ploieşti (sau ca la Place Pigalle, ca să fim oarecum în ton) cu altă declaraţie, care condamnă mârşăvia rusească din Ucraina.

Dar ce să mai zicem când chiar cei de la ONU ne sfătuiesc să nu-i jignim pe ruşi? Funcţionarii prea bine remuneraţi ai organizaţiei acestea stătute spun: cică să nu-i sensibilizăm pe ruşi. Adică porcul îţi răstoarnă troaca cu lături în Ucraina, iar tu îl mângâi pe guşă: gâţî-gâţî. S-a pomenit ticăloşie mai mare? Corectitudine politică mai... corectă, care a cuprins lumea în menghinele ei şi roade ca un şoarece spurcat la bazele ei democratice până ce acestea se vor duce dracului surgun? Ei, uite că s-a pomenit. Nu mai bine îi arzi un ciomag în sfârlă lui Putinică? (nu motanului meu pe care l-am numit aşa, fiindcă e tot viclean, ca şi cel de la Moscova). Măcar declarativ. Eu aşa zic. Acesta este, de fapt, noul comunism mondial cu faţă umană. Dar şi mai grav este faptul că acest comunism este acceptat benevol de mase, aşa cum la începutul lui Ceauşescu, toţi sperau marea cu sarea.

Nu ştim ce va urma. Sper să nu prind vremea aceea atroce. Sper să nu apuc atunci când supraputerile vor distruge măreaţa simfonie a activităţii umane paşnice. Hai, înţeleg că Maia Sandu trebuie să tacă, căci puterea Basarabiei este ca o lumânărică dată la mort faţă de proiectoarele cu laser ale supraputerilor mondiale. Tot pe acolo este şi puterea României. Doar intrarea în Uniunea Europeană ce ne mai apără. De un lucru sunt sigur: cu ideea asta a nejignirii politicii de rapt putiniene, a neintruziunii, nu ajungem departe. A nu-i jigni pe ruşi nu înseamnă, monsieur Micron, a nu spune lui Putin şi acoliţilor săi adevărul în faţă. Trebuie spus sus şi tare că Rusia ca nouă putere mondială, cum vrea Putin, nu se mai poate: Putine, nu uita/ Ucraina nu-i a ta! Şi nu numai spus.

În fine, ar mai fi multe de spus, dar nu mai am spaţiu.

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist