anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Să râdem cu Peni Hill: pentru ce s-a mai rugat la Sfântă?

GALERIE
puls
  • puls
- +

Aşa cum vă promiteam, iaca azi vom râde iarăşi cu edilul de baltă Peni Hill de Bahlui, în contextul sărbătorilor de data asta, evident. 

Zic unele personagii din premărie mai apropiate de chestiune că zilele acestea din urmă Peni cică s-ar fi rugat fierbinte la Sfântă ca nu cumva noua putere ce va fi instalată după Dăncilă să reuşească să schimbe legea electorală şi, Doamne fereşte, alegerile locale să se ţină la vară din nou, ca pe vremuri, în două tururi.

De ce îi e aşa frică lui Peni Hill de varianta asta? Păi, vă daţi seama, stimaţi telespectatori, că în aşa eventualitate poa’ să se ducă deja acasă omul, căci la turul doi se adună în tabăra adversă toţi cei anti, care nu-s deloc puţini, iar eşecul e la sigur. Acuma, bun, se duce el acasă, dar care casă? Mai ales că, după cum se zvoneşte în piaţă, şi cu noua consoartă lucrurile nu mai merg deloc bine, amândoi înţelegându-se, zice-se, să aştepte să treacă alegerile. Deh, asta e soarta lor, a clubangiilor...

Pe ce coclauri mai paşte vaca de muls a buhaiului Ghihocel

Iacătă-ne iar la şpitalul de veseli, şi tot în beroul derectorului, poreclit zice-se că, mai nou, vaca de mult a buhaiului Ghihocel. Cică şpăgile date în avans la concursul de asistenţi care a fost anulat nu s-au mai putut da înapoi integral, după anulare, pe motiv că acestea s-au dat cu mult înainte, iar beneficiarii nu mai au banii. Sau, în alte cazuri, nu au mai apucat să-i dea înapoi din cauză că a intervenit DNA şi, de frică, nimeni nu s-a mai atins de lovele, preferând să meargă cu NU în braţe pân’ la capăt decât să fie prinşi returnând.

Boon, acuma problema este că nemulţumiţii cică ar fi dat deja declaraţii complete la DNA, spunând totul de-a fir a păr: cui i-au pus mălaiu-n mână, unde urmau să ajungă, tot-tot. Ei bine, vă daţi seama că scăparea vacii de muls Bălţata de Botoşani, în aceste condiţii, este doar una ce ţine de miracol. Dar, ce face rumegătoarea în acest timp? Se duce la buhaiul şantajist şi lasă caşcavalul acolo ca să tragă sufleuri în două asistente care l-au lucrat. Băbăiatu băă, vezi că-i potera pe urmele tale, lasă hârjoneala! Cu aşa strategie, zău, eşti bun de ministru în guvernul Dăncilă. Păcat că a picat...

PS: Scurt pe doi şi despre partidoi: aţi văzut, băbăeţi, de ce a fost demisă imediat după moţiune piloasa aia de la şefia Tarom? Cică pentru că a refuzat să execute ordinul de la partid care-i indicase ca, în dimineaţa moţiunii, să anuleze pe motive inventate, ceaţă etc., avioanele de Timişoara, Baia Mare, Oradea şi Suceava, ca să nu ajungă parlamentarii la votat. Ptiu, voi vă daţi seama unde s-a ajuns, bă nene bă?

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un mai prea îndepărtat (I)

Cătălin ONOFREI

Un mai prea îndepărtat (I)

Au trecut peste trei decenii de la primele alegeri „libere”!

opinii

Papua Noua Românie

Briscan ZARA

Papua Noua Românie

Furtul şi distrugerea lucrurilor care nu-ţi aparţin sunt obiceiuri respectate cu sfinţenie de toţi aici. Fiecare dintre aceste fapte va fi recompensată cu vârf şi îndesat în lumea de apoi, deci e bine să ai cât mai multe din astea în portofoliu.

Șefu-i șef și-n pielea goală?

Cristina DANILOV

Șefu-i șef și-n pielea goală?

Conceptul de „violenţă de gen”, considerată a fi iniţial o chestiune de familie ce nu trebuia să iasă pe uşi şi, deci, în care nu trebuie să se intervină din afară, denumeşte azi o problemă mai largă ce pare să se fi extins, dincolo de uşa casei, pe mai multe paliere din viaţa de zi cu zi a multor femei. Prezenţa acestui tip de violenţă în relaţii de cuplu sau profesionale scoate în evidenţă, din păcate, şi mai mult imaginea femeilor aflate în situaţie de subordonare faţă de bărbaţi şi presupune asumarea relaţiilor de putere inegale din punct de vedere istoric dintre cele două genuri, prin care bărbaţii sunt legitimaţi să-şi menţină status-quo-ul de dominaţie.

Artă şi război

Mihai DORIN

Artă şi război

Războiul a fost mereu o temă de reflecţie pentru istorici şi artişti, dar şi o temă de investigaţie declarat „obiectivă” de către istorici şi asumat subiectivă de către artişti. Nu e o competţie între cele două viziuni, ci o formă de complementaritate liberă. 

pulspulspuls

O mică îndoială strecurată în altar la Mitropolie de preoţii ieşeni mai deschişi spre lume. Problema lui Teo Fan Fan

O mică îndoială strecurată în altar la Mitropolie de preoţii ieşeni mai deschişi spre lume. Problema lui Teo Fan Fan

Pentru că tot este astăzi în calendarul ortodoxiei ziua Sfântului Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat, haideţi să împărtăşim cu ocazia asta şi cu domniile voastre, iubiţi drept-credincioşi, o chestiune de care ne minunăm şi ne tot roade de mai multă vreme pe noi, iar mai nou auzim că roade şi unele feţe bisericeşti de prim rang din toată arhiepiscopia, şi nu numai. 

Caricatura zilei

Cireșe, nu ruble

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.