IMAGINI: Amenințare cu bomba la Hotel Unirea în Iași! A ajuns un echipaj de la SRI
Amenintare cu bomba la Hotel Unirea în Iasi! Politisti, jandarmi si pompieri sunt la fata locu (...)
citeste totsambata, 06.03.2021
Adriana Săftoiu a afirmat că opiniile diferite şi revolta în PNL de acum este una târzie pentru că răul deja a fost făcut. Fostul deputat liberal a adăugat că partidul nu a ţinut de principiile pe care le-a anunţat public şi a hrănit traseismul, punând oameni veniţi de la PSD la alegerile locale şi parlamentare „de tot netul a vorbit despre aripa PSD în PNL”.
Ea a dat exemplul filalei PNL Bucureşti unde deşi a fost un scor slab la alegeri, „şefia organizaţiei de Bucureşti s-a regăsit pe locuri eligibile pe lista parlamentară de Bucureşti, deschisă chiar de şeful partidului, prim-ministru”.
„Suntem pe aceleaşi poziţii, dar avem opinii diferite. Sigur că mi-aş fi dorit ca PNL să ţină la principiile pe care le-a expus public. Nici cel mai mare adversar al PNL nu poate să îi reproşeze că într-un an de guvernare nu a reparat, măcar, ceea ce nu s-a făcut în 30 de ani. Dar nici cel mai bun prieten al PNL nu poate să nu vadă abateri grave de la principii care, ca să fie respectate, nu aveau nevoie nici de buget şi nici de rezolvarea pandemiei, ci doar de o morală minimă. Ne-am împăunat că nu vom hrăni traseismul, nici urmă de pesedist în PNL, şi am împănat listele locale si parlamentare cu pesedişti, de tot netul a vorbit despre aripa PSD în PNL. Au fost eliminaţi membri PNL pentru a intra spuma traseistă. PNL a ţipat ritos că e doar cu meritocraţia. Şi am aşezat un cârd de «pretenari» prin funcţii, iar oglinda care ni s-a spart în cap a fost documentarul Recorder. Iar acolo şocul e omul pus la acea direcţie care spunea senin că îl recomandă apartenenţa la partid. Nu era o excepţie, ci regula”, a scris Adriana Săftoiu luni pe Facebook.
Ea a adăugat că a fost tăcere în PNL între septembrie şi decembrie şi fiecare şi-a apărat locul eligibil şi speranţa că va avea de ceva de spun în numirile prin instituţiile Executivului. „Şi cum s-a dus si speranţa asta, s-a pus de o revoltă. E nevoie de o reformă, dar nu în baza «să plece ei ca să venim noi»”, a mai spus Săftoiu.
„Sigur că după alegerile locale ar fi fost necesară o analiză. În Bucureşti, care contează cel mai mult în aritmetica electorală, PNL a luat doar 19% la locale. Eşecul a fost răsplătit prin faptul că şefia organizaţiei de Bucureşti s-a regăsit pe locuri eligibile pe lista parlamentară de Bucureşti, deschisă chiar de şeful partidului, prim-ministru. Cu această listă, PNL a ieşit pe locul III pe Bucureşti. A demisionat cineva? Revolta de acum e cam târzie. Răul deja a fost făcut. S-a tăcut şi între septembrie-decembrie. Fiecare îşi apăra locul eligibil, apoi speranţa că va avea de spus ceva în numirile prin instituţiile guvernului. Şi cum s-a dus si speranţa asta, s-a pus de o revoltă. E nevoie de o reformă, dar nu în baza «să plece ei ca să venim noi»”, a completat fostul deputat PNL.
Aceasta a mai afirmat că „listele cu traseişti nu au fost validate doar de şeful cel mare al partidului, ci inclusiv de organizaţii. E rost de o reformă? Atunci, să începem, dar nu cu privirea doar la un om”.
„Eram impresionată dacă opoziţia s-ar fi arătat la fel de vocală public atunci când conta. Acum listele sunt făcute, oamenii sunt în băncile lor asa că reforma necesară nu înseamnă eliminarea unui singur om. Ci eliminarea, ceea ce nu cred, a unui fel ipocrit de a face politică. Să spui una si să faci alta…e o listă întreagă de principii de la care s-a abătut PNL cu ajutorul multor şefi din conducerea partidului. De exemplu, listele cu traseişti nu au fost validate doar de şeful cel mare al partidului, ci inclusiv de organizaţii. E rost de o reformă? Atunci, să începem, dar nu cu privirea doar la un om”, a conchis Adriana Săftoiu.
Secretarul general al PNL Robert Sighiartău a afirmat că Ludovic Orban ar trebui să plece din funcţia de preşedinte al partidului, pentru că de multe ori, prin comportamentul unor colegi în guvernare, liberalii au fost puşi de multe ori alături de PSD. „Trebuie să discutăm în interiorul partidului şi să alegem în cadrul Congresului care va avea loc în iunie sau în toamnă o echipă care poate să ducă PNL pe primul loc şi care să continue cu atuurile pe care PNL le are”, a adăugat Sighiartău.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Nichifor Botoșăneanul, hirotonit duminică
141 de cazuri noi de COVID la Iași. Județul este pe locul 7 în țară
4.064 cazuri noi și 69 de decese din cauza COVID în ultimele 24 de ore
Şase morți şi 40 de răniți într-un accident în care a fost implicat un autocar din Ucraina
IMAGINI: Amenințare cu bomba la Hotel Unirea în Iași! Perimetru de protecție
FOTO: Hoți prinși scotocind în containerele cu haine donate din Alexandru
Șase localități în scenariul roșu, zece în scenariul galben în județul Iași
Roverul Perseverance şi-a început explorarea pe Marte. Prima deplasare pe sol
Nicolas Cage s-a căsătorit pentru a cincea oară. Noua soție are 26 de ani
Sâmbătă sunt Moșii de iarnă. Se dă mâncare de pomană și se lasă și vasele
LIVE VIDEO: Flăcările au cuprins Prefectura Suceava. Clădirea este de patrimoniu
VIDEO: Proteste în stradă la Iași din cauza noroaielor de pe drum. Reacția Primăriei
Criminalul din Onești a fost audiat după ce a fost detubat. Mărturia sa este esențială
Rafila: Se poate să ajungem din nou la 10.000 de cazuri pe zi
Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV)
Ce înseamnă finisajele și cât de mult contează detaliile pentru confortul unui apartament nou (P)
Ce înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I)
Zeci de permise reţinute unor şoferi care au trecut calea ferată
O nouă amânare pentru licitaţia de proiectare a tronsonului A8 Ungheni-Tg.Neamţ
Audi Q7, radiat în Italia şi neînmatriculat, depistat pe străzile Iaşului
Cearta a doi iubiți din Iași a ajuns pe masa Înaltei Curți a României: „Ce i se poate reproşa”
Atenție unde parcați! Au apărut hoții de catalizatoare. Operează pe sub masina
Bătaia de joc de la Gara mare, oprită după articolul ZDI. Se redeschide parcarea pentru public
Licitaţii pentru locuri de parcare în mai multe zone din Cantemir, Tătăraşi sau Mircea cel Bătrân
Ieşenii care vând o maşină se vor putea programa online la Primărie
Judecarea contestaţiei depuse de Beatrice Rancea s-a amânat pe luni
Viata la ţară este destul de complicată: cum te poate băga la pușcărie apa de ploaie?
Un hoţ de buzunare din Dobrovăţ opera în autobuzele din municipiu
Ce planuri are noua conducere a Operei ieşene. Se întoarce corul de copii
Cinci persoane, între care doi copii, rănite după ce două autoturisme s-au ciocnit
Renate Weber este convinsa că demiterea sa loveşte în instituţia Avocatului Poporului
Twitter testează un buton de „anulare” în timp ce se trimite un tweet
Celebrele trucuri de memorie ale lui Sherlock Holmes sunt într-adevăr eficiente
A fost actualizată lista statelor considerate cu risc epidemiologic
Canada a autorizat vaccinul Johnson & Johnson: “există dovezi puternice care arată beneficiile”
Poliţişti cercetaţi, după ce au agresat jurnaliştii unui post de televiziune
Mikloş Andrea s-a calificat în finală la 400 metri, la CE de atletism indoor, de la Torun
VIDEO: Lider AUR, fost candidat la Camera Deputaţilor, arestat într-un dosar de proxenetism
Elevii din anii terminali vor merge la şcoală fizic chiar şi în localităţile din scenariul roşu
Nicolae GRECUProiectele, iluzii în fotbalul ieşean |
Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)
Eugen MUNTEANUMonumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV) |
pr. Constantin STURZUHirotonie de Episcop: Preasfinţitul Nichifor Botoşăneanul |
Aurelian-Petruș PLOPEANUCe înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I) |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.