Salcii cugetatoare

Meditind asupra naturii, Oliver trasese concluzia ca "nici un animal salbatic nu este bolnav psihic", cu atit mai putin plantele ce cresc pe cimp. Pentru a se feri de orice degenerescenta, transmisa prin intermediul nebuniei generale, masterandul se gindi sa treaca granita dintre cele doua regnuri, transformindu-se intr-un copac. Invatatura sa nu trebuia sa ramina totusi doar intre ramuri, ea trebuia transmisa lumii prin viu grai. De aceea trupul lui Oliver, lepadindu-se de frunze, se acoperea si de penaj. Planind in aer, Oliver avertiza printr-un croncanit umanitatea de raul ce salasluia inlauntrul ei.

Da: sfirsitul lumii vechi era aproape. O lume noua si umbra unui nou Mesia cresteau la orizont. Adevarurile noii lumi, Oliver le propovaduia prin ciripit. El era noul Mesia sau poate doar un vestitor al sau. Oliver avea menirea sa scape noua lume de blestemul muncii vechi. Zburind de pe un acoperis pe altul, masterandul ajunse la poalele Manastirii Birnova, unde slujea staretul Pahomie, impartasindu-i cite ceva din invatatura sa. Staretul il asculta cu blindete, tot clatinind din barba. Era si el de parere ca munca e o nebunie. Conchise insa ca singura cale de salvare e pocainta si acceptarea invataturii sfintilor apostoli… Asculindu-l, masterandul se enerva. "Daca n-ar fi fost Pavel, n-ar fi fost nici Marx, nici Lenin – profera el. N-am sa ma rog…". Urechile lui Pahomie nu puteau asculta o astfel de blasfemie fara sa se inroseasca. Staretul isi ridica barba catre ceruri si-l afurisi. Oliver il blestema, la rindul sau, dupa care, deshizind o usita in perete, se urca  in clopotnita. De acolo, masterandul, leganindu-se pe fringhie, isi transmise prin intermediul clopotelor adevarul pina adormi. Se trezi a doua zi tronind pe un taburet inalt in mijlocul unei camere imense, inconjurat de o groaza de halate albe, care notau pe foi tot ce spunea el.

Aceasta a fost prima descindere in salon. Cu timpul, masterandul Lawrence deveni un client obisnuit al stabilimentului. Toamna, cind vintul cel rau batea din rasarit smulgind copacii din radacini, Oliver venea sa-si usuce frunzele aici. In afara de aceasta, in incinta gasise printre pacienti, dar si studenti si medici, noi adepti. Spre deosebire de staretul Pahomie, care era un sceptic de felul lui, profesorul se inclina cu respect si admiratie in fata lui Oliver, ca in fata unui sfint. "Ei – zise inalta somitate aplecindu-se spre el -, nu ar fi bine sa va incheiati nasturii de la pijama si sa va culcati in pat?". Nu, orice, dar in pat, nu. Copacii dormeau in picioare, iar pasarile – cocotate pe crengi. Ce nevoie avea Oliver de pat?! Ascultindu-l, asistentii murmurara, dar profesorul ii potoli din nou. "Domnul Oliver are dreptate, zise el, copacii nu dorm noaptea in pat. Aceasta fiindca exista pericolul ca radacinile sa se intinda prin saltele si, a doua zi, pentru a fi sculati, ar trebui sa se aduca macaraua, cum s-a intimplat, de altfel, chiar si cu masterandul Oliver… In afara de aceasta, in orice pozitie ar adormi, Oliver isi va boti, cu siguranta, podoaba capilara… Dar copacii, ia spune, Oliver, nu-i asa ca nu stau nici pe scaun, ca li se iteste barbatia prin prohab?…" Profesorul facea aluzie, probabil, la experienta pe care o traise Oliver atunci cind i se aprinsesera calciiele dupa femeia-girafa, al carei cap de melc trecea dincolo de acoperis. Nu-si intinsese, oare, ea spre masterand unul dintre cornuri, prevazut cu o ventuza, cu gindul sa absoarba toata maduva din madularul lui? Numai ca Oliver a stat impietrit la locul lui, fara sa i se clinteasca un muschi pe fata sau prin alte parti, si femeia cu gitul lung, pufnind pe nari nemultumita, a cautat in salon un alt client.

Masterandul privi, fosnind din mustati, cu coada ochiului, spre asistenta: profesorul Perjovski umbla din nou cu fofirlica, incercind, prin argumente rasuflate, sa-l determine pe Oliver sa se miste de la locul sau. Masterandul Lawrence invatase lectia. Profesorul si asistentii il pacalisera de atitea ori. Acum ei incercau sa-i sugereze ca sta in fata lor cu rusinea desfacuta.  Oliver nu era naiv. El era constient ca, orice s-ar fi intimplat, ascunsa de frunzisul ruginiu de dedesubt, barbatia sa se afla la adapost de orice ochi strain. Abia el, bijbiind cu miinile, se intimpla sa dea destul de greu de ea. Ce rost aveau aceste vorbe aruncate-n vint? Puteau sa-i faca orice, sa-i cinte din trompeta in urechi, sa-i toarne apa rece sau apa fiarta in cap sau sa-l conecteze la curent, cum au facut de atitea ori, Oliver va ramine nemiscat pe scaunul lui. Nu, in orice caz, in pat, nu. Refuzind pe moment sa manince altceva decit propriile sale flori si frunze, Oliver se impotrivea din rasputeri sa fie hranit prin intermediul aparatelor. Si asa venele sale erau numai flenduri…

Desigur, profesorul Perjovski avea tot interesul sa faca din Oliver o leguma, un cadavru ambulant. Atit inalta somitate, cit si asistenta incercasera de atitea ori, fara folos, sa spele creierul lui Oliver, extragind intr-un mod cit se poate de meschin, din magma aflata inauntru, metalul pretios. Intr-un cuvint, facind din memoria lui Lawrence o "tabula rasa" profesorul si asistentii doreau sa-si insuseasca in mod samavolnic ideile sale despre Dumnezeu si om, pentru a le rastalmaci in fel si chip, compromitindu-l pe Oliver in fata intregii lumi, si a le arunca apoi, ca pe niste resturi puturoase, in galeata de gunoi. Nu, orice, dar pe pat, nu! Puteau sa-l ameninte cu bataia. Cu dusurile reci. Oliver avea sa ramina neclintit pe pozitia lui. Chiar daca ar fi adus drujba electrica sau bormasina, amenintindu-l ca-i vor taia trunchiul de la radacina, nu inainte insa sa-i bortileasca burta ca sa extraga inima din ea, Oliver nici nu va clipi din ochi. Nu aveau decit sa-l transforme in leaturi si surcele. Cu cit mai repede, cu atit mai bine. Oliver va arde etapele una dupa alta, trecind din stadiul intermediar de arbore si pasare in stadiul de materie amorfa. Iar daca vreunul mai capos se va apuca sa-i dea foc, masterandul isi va freca miinile de bucurie si va scoate, arzind in vilvatai, un ultim strigat de triumf. In sfirsit, materia lui cenusie, prin intermediul focului, se va contopi cu adevarul ultim aflat in eter… "Atunci – zise profesorul, ridicindu-se de pe scaunelul lui – eu zic sa-l lasam in pace. Oliver stie si singur ce are de facut…". Pe moment, masterandul se arata a fi satisfacut de tactica adoptata. De data aceasta nici profesorul, nici studentii, nici infirmierii care-si virau nasul peste tot nu reusisera sa-i vina de hac.

Oliver avea in fata lui o zi si o noapte ca sa se gindeasca la ale sale. Pe moment, simti nevoia sa-si indrepte mai bine aripile de pe umeri, care inca mai erau acoperite de o puzderie de frunze. Facind o introspectie si meditind indelung la sirul intimplarilor ce au avut loc in ultimele zile, Oliver simti cum un ghimpe nemilos ii scormoneste in inima. Stind acolo neclintit in mijlocul camerei, el isi aminti cum, tot alergind pe dealuri si cautind sa ajunga la crinii salbatici ce umpleau altadata cimpul biblic, din neatentie, tot hirjonindu-se cu niste salcii aflate pe malul drept al unei ape curgatoare, Oliver, uitind sa-si ia citeva masuri de precautie necesare in astfel de ocazii, le lasase insarcinate. La drept vorbind, urmarind un film, seara, la televizorul aflat in salon, masterandul fu atit de incintat de reclamele pe care o firma de distributie le facea unor baloane, incit achizitiona a doua zi un set intreg…

Publicitate și alte recomandări video