Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Saloanele de spital, umplute de ieşeni de 1 mai. Motivul: traumatismele

GALERIE
spital
  • spital
- +

Nu toţi ieşenii au trecut peste sărbătoarea de 1 mai fără a face o „vizită” la spital. Deşi cazurile de persoane care s-au raportat cu probleme gastro-instestinale nu au fost multe, medicii de la Spitalul de Urgenţe „Sfântul Spiridon“ au remarcat un număr mare de traumatisme, în special la nivelul picioarelor.

 „Am avut în acest sfârşit de săptămână mai multe cazuri de ortopedie, multe plăgi de mâini înţepate, mai multe decât în altă perioadă“, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD la Spitalul de Urgenţe „Sfântul Spiridon“ din Iaşi.
Printre ieşenii care s-au prezentat de urgenţă la Ambulatoriu sau care au solicitat intervenţia medicilor la domiciliu a fost şi un tânăr de 22 de ani care a fost adus la spital cu diagnosticul drogodependenţă. Acesta a stat internat câteva ore şi a fost trimis la domiciliu.
Un bărbat de 40 de ani din Plugari a ajuns la spital transportat de urgenţă de SMURD după ce a fost victima unei agresiuni, suferind un traumatism cranio-cerebral, sângerare nazală abundentă şi o contuzie toraco-abdominală. Au existat şi două cazuri de intoxicări în acest weekend, unul suferit de o femeie de 37 de ani care a înghiţit, accidental susţin medicii, după investigaţii, un fungicid puternic, iar celălalt a fost un bărbat de 46 de ani care a încercat să se sinucidă înghiţind mai multe medicamente. Bărbatul a fost găsit în casă şi adus de urgenţă la spital, unde i s-au făcut o serie de spălături stomacale. După ce şi-a recuperat cunoştinţa, bărbatul a refuzat internarea şi a plecat acasă.
La medic s-au mai prezentat încă două cazuri de agresiune, o femeie de 53 de ani care a fost bătută, tipul rănilor impunând internarea acesteia la Spitalul de Neurochirurgie, şi un bărbat de 29 de ani care a fost bătut, doctorii identificând un traumatism cranio-cerebral şi o plagă la mâna dreaptă.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri