Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Operatorul de salubritate a Iaşului a investit, în ultimii trei ani, circa 12 milioane euro. Şefii Salubris au prezent ieri dispeceratul operatorului, una dintre ultimele investiţii implementate: un sistem electronic de monitorizare a tuturor utilajelor şi punctelor de colectare a deşeurilor.
Prin intermediul acestui sistem, Salubris monitorizează în timp real stadiul colectării deşeurilor din 250 de puncte gospodăreşti, unde au fost instalate camere video. În perioada următoare, alte peste 250 de puncte vor fi incluse în sistem.
O altă investiţie prezentată ieri de către Salubris face referire la un utilaj de curăţire a albiilor, o noutate pentru operator. În acelaşi timp, compania din subordinea Primăriei a mai achiziţionat noi autogunoiere şi autospeciale.
„Am reuşit să fim prima unitate din ţară, să fim exemplu pentru alte oraşe, iar eu cred că, acum, Iaşul se poate mândri cu un sistem de salubritate foarte bine pus la punct“, a declarat şeful Salubris, Cătălin Neculau.
Începând cu anul 2019, bugetul de investiţii a crescut în fiecare an, conform şefului operatorului, iar programul de modernizare a avut o valoare totală de circa 12 milioane euro. Salubris a achiziţionat utilaje noi (autogunoiere, autocontainere, autobasculante, încărcatoare frontale, autovehicule multifuncţionale, automăturători, autoutiltare etc.) şi diverse dotări (pubele, sisteme de supraveghere video, platforme supraterane de colectare selectivă a deşeurilor, recipienţi stocare material antiderapant, staţii de lucru, toalete ecologice etc.).
Unele achiziţii au stârnit şi controverse, una dintre acestea făcând referire la cele 30 de containere de colectare a deşeurilor montate în diverse zone din oraş. Fiecare container a costat circa 7.000 de dolari, preţ contestat chiar şi de unii consilieri locali. În schimb, conducerea Salubris spune că aceste pubele au numeroase funcţii inteligente, de la compactarea gunoiului şi până la acces gratuit la internet. Reţeaua Wi Fi este integrată în mai multe servicii ale Primăriei de pe raza oraşului, un alt exemplu fiind mijloacele de transport.
Cuvinte cheie: + salubris, colectare gunoi, monitorizează video
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
IMAGINEA ZILEI: fața occidentală a aeroportului Iași după ce s-a deschis marelui public
4,25 milioane de dolari pentru cel mai scump medicament din lume
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |