Salutări din Grădina de Vară!
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

duminica, 17.10.2021

Advertorial

Salutări din Grădina de Vară!

GALERIE
meniuvara_fb
  • meniuvara_fb
- +

Nostalgici după timpurile în care vederile trimise de prin călătorii erau la mare căutare, similar fotografiilor postate instant acum, și cu gândul la savoarea bucatelor ce fac vara și mai delicioasă, vă transmitem salutări gurmande din Grădina de Vară de la Bellaria Hotel, inspirate din bucătăria românească tradițională!

Cândva, într-o eră în care ideea de smartphone era abia sugerată în filmele SF, iar rețelele sociale așa cum le știm acum țineau de același domeniu al fantasticului, petreceam timpul apreciindu-ne companionii, aveam prieteni pe care îi vedeam în mod regulat, în carne și oase, nu doar pe un ecran care se dorește a fi din ce în ce mai mare și... comunicam altfel. Și nu puțini sunt cei ce spun că, atunci (și nu a trecut chiar așa mult timp de la acel ATUNCI), timpul nu zbura, precum pare că se dizolvă acum. Atunci găseam timp pentru plăceri autentice, nu virtuale, zâmbeam pentru că așa ne venea, și nu pentru că... selfie, ne bucuram privirea cu ce era în fața ochilor, real, chiar acolo unde ne aflam.

Călătoriile erau marcate prin ceva pe cale de dispariție: vederile trimise celor dragi care, uneori, ajungeau o dată sau chiar mai târziu decât noi. Nostalgici după acea perioadă și cu gândul la savoarea bucatelor ce făceau vara și mai delicioasă, vă transmitem salutări din Grădina de Vară de la Bellaria Hotel, sub forma unor propuneri culinare pofticioase, inspirate din bucătăria românească autentică. Să fie, deci, supă de roșii din grădină cu busuioc aromat ori fragede frigărui de pui picante sau fleică de porc suculentă, alături de niscaiva rondele de cartofi, toate gătite pe grătar. Inconfundabila varză călită ce merge de minune alături de o pulpă de rață pregătită la cuptor este o altă combinație gurmandă numai bună de savurat în tihna Grădinii de Vară. Și... crème de la crème, vorba franțuzului, la pleiada de salutări estivale adăugăm cartofii noi (a căror simplă menționare te face să salivezi) prăjiți în ceaun, însoțiți, după cum ți-e pofta, de o scăricică nițel afumată, odihnită în cuptorul încins, și castraveți proaspăt murați sau, dacă preferi ceva mai ușor, cartofi noi cu ceva brânză de burduf, ce pișcă plăcut papilelele gustative, și mămăliguță aurie.

Încheiem cu salutări din Grădina de Vară! Ești binevenit!

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Drum bun, cale bătută

Nicolae GRECU

Drum bun, cale bătută

Dacă Mirel Rădoi nu poate fi întors la echipa naţională pentru probabilele meciuri de baraj, FRF poartă o mare parte de vină.

Filmuletul zilei

opinii

Etimologicale pescăreşti (VIII)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (VIII)

A venit acum momentul ca să dedic câteva paragrafe admirabilei lotci lipoveneşti, indisolubil legată în memoria mea afectivă de explorarea apelor Dunării, pentru pescuit sau în alte scopuri.

Câteva notiţe la final de pelerinaj

pr. Constantin STURZU

Câteva notiţe la final de pelerinaj

Într-un context atât de dificil pentru ţară, era firesc să întâmpine extrem de multe provocări şi gazdele pelerinilor Sfintei Cuvioase Parascheva.

Doctrina celor „două cetăţi”, de la medieval la modern sau de la mariaj fericit la divorţ zgomotos

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Doctrina celor „două cetăţi”, de la medieval la modern sau de la mariaj fericit la divorţ zgomotos

Sfântul Augustin (354-430) arăta că într-o societate există laolaltă, însă fără amestecare, o cetate terestră, imperfectă şi coruptă, şi o Cetate Celestă, superioară din toate punctele de vedere. Cetăţeanul trebuie să se supună rigorilor autorităţii laice până acolo unde moralitatea creştină a acestuia este încălcată. 

pulspulspuls

Iacătă şi legăturile senatoarei de Iaşi! Nu, nu cu Biserica, ci cu altcineva

Iacătă şi legăturile senatoarei de Iaşi! Nu, nu cu Biserica, ci cu altcineva

Pentru că tot a făcut Şoşoaca cinste târgului care a ales-o anul trecut senatoare, venind la hramul Sfintei şi făcând şi olecuţă de circ, am zic că nu ar strica să vă prezentăm o fotografie mai de arhivă, din colecţia rară, că ar fi multe de comentat şi, mai ales, de băgat la cap dacă vrem să ştim de unde şi de către cine ne-a fost paraşutată pe listeaceastă revelaţie politică. 

Caricatura zilei

Sochoauxă

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.