
Salvamont a intervenit de 9 ori în ultimele 24 de ore. O persoană a decedat, cadavrul urmând a fi recuperat miercuri într-o operaţiune de durată

Salvamontiştii au fost solicitaţi de 9 ori, în ultimele 24 de ore, fiind salvate 8 persoane. Două au fost rănite, fiind transportate la spital. O persoană a murit, cadavrul urmând a fi recuperat miercuri într-o operaţiune de durată.
„În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 9 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. În cazul acestor intervenţii au fost salvate 8 persoane. Dintre acestea, 2 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital”, a transmis, miercuri dimineaţă, Salvamont România.
Cele mai multe apeluri au vizat salvamont Sinaia.O altă persoană a murit pe munte.
„O persoană a fost găsită decedată şi va fi recuperată astăzi printr-o actiune de lungă durată, a mai transmis Salvamont.
Publicitate și alte recomandări video