Șansă irosită: Cum și-a nenorocit un șofer viitorul pentru câteva pahare de alcool

luni, 30 septembrie 2024, 03:22
3 MIN
 Șansă irosită: Cum și-a nenorocit un șofer viitorul pentru câteva pahare de alcool

Un șofer și-a dat libertatea pe câteva pahare de alcool. Deși avea permisul anulat, s-a urcat la volan după ce în prealabil își băuse mințile. Regretele exprimate în fața instanței s-au dovedit tardive.

În seara zilei de 16 august anul trecut, Vlăduț Apopei a ieșit să se întâlnească cu un amic, bând cu acesta o bere și 100 ml vodcă. După vreo două ore, în jurul orei 21.00, s-a întâlnit cu verișoara sa, bând și cu aceasta, la un bar de pe strada Egalității. Cum barul se afla în apropierea locului de muncă al lui Apopei, un service auto, tânărul a luat de acolo un Audi A8, pentru a se întoarce acasă. La ieșirea din rondul Podul de Piatră, în dreptul benzinăriei, el a schimbat banda de mers pentru a depăși, fără însă a mai semnaliza. Acest fapt, ca și manevrele haotice pe care le mai făcuse, au atras atenția unei patrule de poliție, care l-a oprit în dreptul magazinului Mega Image.

 

Alcoolemia sa era de 3,08‰ în sânge

În urma testării alcoolscopice, a rezultat că Apopei avea o concentrație a alcoolului în aerul expirat de 1,6 mg/litru. Analizele ulterioare au stabilit că alcoolemia sa era de 3,08‰ în sânge. Mai mult, șoferul figura în scriptele poliției cu permisul anulat în urma unei condamnări primite pentru o faptă similară.

Apopei a fost trimis în judecată pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și conducere fără permis. De la bun început, magistrații Judecătoriei au constatat că noua faptă fusese comisă în termenul de încercare de 3 ani dispus la precedenta condamnare. Tânărul de 31 de ani a fost condamnat la un an de închisoare pentru conducere fără permis și la încă doi ani de detenție pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, iar suspendarea condamnării anterioare la un an și 10 luni de închisoare a fost revocată. A rezultat o pedeapsă finală de 4 ani și 2 luni de închisoare, la care judecătorii au adăugat o interdicție de a mai șofa de trei ani după liberare.

 

Magistrații de la Curtea de Apel au fost la fel de duri

Sentința a fost contestată de Apopei, acesta arătând că incidentul se petrecuse în jurul orei 2.15, când strada era pustie, neexistând un pericol social concret. Apărătorul său a cerut aplicarea unei amenzi penale pentru ambele infracțiuni de care era acuzat, invocând atitudinea șoferului, de cooperare și asumare a faptelor, dar și faptul că avea în întreținere un copil de 9 ani. După cum aveau să remarce magistrații Curții de Apel, amănuntele invocate în contestație erau cunoscute încă din prima fază a procesului și fuseseră luate în calcul în stabilirea sentinței. „Instanța de apel nu poate să nu remarce și îndrăzneala cu care inculpatul pare că a acționat în comiterea faptelor, acesta mergând la locul de muncă și utilizând un autoturism care nu-i aparținea, doar pentru a se deplasa la domiciliu, deși consumase alcool în mai multe locații, aspect de natură să crească exponențial riscul pentru siguranța traficului rutier”, au arătat magistrații Curții de Apel. Aceștia au remarcat și alcoolemia deosebit de ridicată, 2,75‰, pentru care fusese condamnat șoferul prima oară. Apelul declarat de Apopei a fost respins, sentința Judecătoriei devenind definitivă.

 

Citește și:

Etichete: alcool, beat, pahare, sofer

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii