Asocierea Viarom - Conest ia caimacul

Șantiere peste șantiere! Ce străzi vor fi asfaltate în săptămânile următoare

miercuri, 12 iulie 2017, 01:59
5 MIN
 Șantiere peste șantiere! Ce străzi vor fi asfaltate în săptămânile următoare

Zeci de străzi din Iaşi s-au transformat sau se vor transforma în şantiere. Primăria derulează lucrări în mai multe zone din oraş, iar principalul beneficiar al fondurilor pu­blice este asocierea Viarom – Conest. Pri­marul Mihai Chirica a prezentat ieri stadiul lucrărilor pe actualele şantiere şi a anunţat că, în perioada următoare, vor demara noi proiecte de modernizare.

Asfalt pe noua stradă din Cantemir până la sfârşitul verii

Pe Splai Bahlui mal drept, tronsonul cu­prins între Podu Roş şi Tudor Vladimirescu are un nivel de realizare de aproximativ 90%, iar constructorii au ajuns în partea fi­nală cu amenajarea trotuarelor. Canalizaţiile pentru toate reţelele de telecomunicaţii au fost introduse în subteran, astfel de lucrări fiind efectuate şi pe tronsonul cuprins între Podul de Piatră şi Podu Roş. În această zonă, s-au făcut elementele de infrastructură (materiale granulare) şi s-a scos în totalitate linia de tramvai, inclusiv la intersecţia cu bulevardul Cantemir.

„Lucrările continuă pe infrastructura rutieră, am reuşit şi de­vierea unor reţele care rămâneau în carosabil, am mutat şi stâlpii din unele intersecţii şi până la sfârşitul lunii august vom reuşi să ajungem la primul strat de asfalt“, a completat primarul Mihai Chirica.

Splai Bahlui mal drept are 6,2 km şi este cea mai lungă lucrare de infrastructură din munici­piu, alături de malul stâng.

De asemenea, bulevardul Cantemir este finalizat în proporţie de 70%. Partea carosabilă a fost lăr­gită pentru a putea permite parcarea longitudinală pe ambele părţi ale bulevardului şi două benzi pe fiecare sens.

„Partea de infrastructură îngropată a fost realizată, tubulatura este introdusă în subteran, că­minele de tragere în proporţie de 70% sunt implementate. Urmează să finalizăm bulevardul până spre sfârşitul lunii septembrie. Mai avem de depăşit un element de proiectare, în sensul că, pe măsură ce am decopertat şi podul peste Bahlui, necesită în totalitate refacerea hidroizolaţiei şi re­aş­ternarea straturilor de asfalt“, a declarat Mihai Chirica.

Unde mai sunt desfăşurate lucrări de asfaltare

Municipalitatea mai desfăşoară lucrări şi pe alte artere de circulaţie de pe raza municipiului.

Str. Dealu Bucium (1,2 milioane lei) a fost realizată în proporţie de 100%, iar până la sfârşitul acestei luni vor fi făcute marcajele.

Pe str. Plopii fără Soţ (1,2 mi­lioane lei) se lucrează la demolarea unor betoane din zonele adiacente proprietăţilor, iar partea de rigolă este realizată în proporţie de 90%, în timp ce trotuarele în proporţie de 50%.

La Fundac Păun (1,7 mi­lioane lei) se lucrează la primul strat de asfalt, artera fiind refăcută până la limita domeniului public.

De asemenea, la Fundac Bucium (1,2 milioane lei) sunt făcute marcaje rutiere, în timp ce la Fundac Socola (1,18 milioane lei) se lucrează la suprastructura străzii, montaj de borduri şi în curând vor începe lucrările de asfaltare.

O arteră care a fost modernizată recent este str. Petru Movilă (1,27 milioane lei) şi, în prezent, este întocmit planul de marcaj, iar lucrările vor fi gata până la sfârşitul lunii august.

O altă stradă unde au fost finalizate lucrările de asfaltare este str. Iancu Bacalu (400.000 lei) şi, în momentul de faţă, sunt făcute marcajele rutiere la fel şi pe str. Tănăsescu (336.000 lei).

Pe str. Sf. Andrei, lucrările au ajuns în capătul dinspre intersecţia cu str. Palat şi se lucrează la ridicarea căminelor de canalizare, în timp ce mixtura asfaltică a ajuns la partea de uzură.

În Păcurari, pe str. Cazărmilor (1,4 milioane lei), sunt efectuate lucrări de decapare şi este realizată infrastructura în proporţie de 30%, iar estimările Primăriei sunt că, până la sfârşitul lunii septembrie, strada va fi refăcută în proporţie de 70%.

În Bularga a fost finalizată str. Atelierului şi în aceste zile vor fi făcute marcajele rutiere.

Alte lucrări ale Primăriei vizează str. Săulescu, str. Roşcani şi std. Silvestru, iar intenţia municipalităţii este să finalizeze asfaltarea acestora până la începerea anului şcolar.

La capitolul reparaţii, Primăria a anunţat că sunt executate lucrări în Tătăraşi (str. Ion Creangă), Piaţa CUG, bd. Poitiers, pe str. Văleni, pe str. Dumbrava Roşie, str. Luminii, pe bd. Primăverii şi zona parcării din apropierea intersecţiei Calea Chişi­năului – Tudor Vladimirescu.

În ceea ce priveşte trotuarele, 11 echipe lucrează pe str. Silvestru, str. Perju, str. Ion Creangă, str. Ciurchi, Piaţa CUG, pe aleea Rozelor şi zona Parcului Gulliver, spaţiu verde care va fi modernizat.

Încep lucrările şi pe str. Smârdan

Municipalitatea a mai informat ieri că va semna contractul cu asocierea Viarom – Conest pentru refacerea a unui nou pachet de străzi. Proiectul a fost întârziat pe fondul unei sesizări a unui participant la licitaţie, contestaţie care a fost respinsă de forurile centrale. Este vorba despre străzile Bâr­nova, Smârdan, Constantineanu, Vancea, Moşu, Ogorului şi şos. Bârnova.

Primăria mai are în derulare şi alte proceduri de licitaţie, dar care încă nu au fost publicate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice în zone precum Copou (străzile Kogălniceanu, Teodor Pallady, Dimitrie Ralet şi Viti­cultori), Tudor Vladimirescu (supralărgire din dreptul podului), Galata (strada, aleea şi fundacul Strugurilor, str. Poienilor, şos. Iaşi – Voineşti şi aleea Tudor Neculai), Moara de Vânt (str. Timpului şi str. Podoleanu), Crucea Roşie (străzile Semănătorului, Alba Iulia, Călugăreni, Olteniei şi Transilvaniei) şi Nicolina (str. Gloriei).

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii