anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Şapte persoane au murit după ce un avion cargo s-a prăbuşit

GALERIE
avion-prabsusitargentina
  • avion-prabsusitargentina
- +

Şapte membri ai echipajului unui avion cargo au murit luni după ce aparatul în care se aflau s-a prăbuşit la scurt timp după decolarea de la baza militară din Bagram, la nord de Kabul, a anunţat forţa NATO, citată de AFP.

 

"Cei şapte membri ai echipajului au murit în accident", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al forţei NATO, subliniind că nicio activitate inamică nu a fost semnalată la momentul prăbuşirii. NATO nu a putut divulga naţionalitatea victimelor sau tipul aparatului care s-a prăbuşit la cea mai importantă bază aeriană a coaliţiei situată la 50 de kilometri nord de capitala afgană. Numele companiei căreia îi aparţinea avionul nu a fost nici el precizat. Un avion de recunoaştere militară MC-12 s-a prăbuşit sâmbătă în sudul Afganistanului, provocând moartea a patru militari americani care se aflau la bord, potrivit NATO. În iulie 2011, nouă persoane au murit după prăbuşirea unui avion cargo Iliuşin-76, aparţinând unei companii azere şi care transporta material pentru armata americană.  Aproximativ 100.000 de membri ai forţei NATO, majoritatea americani, sunt staţionaţi în Afganistan.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

300 km autostradă pe an, 15 spitale, 4,6 milioane salarii peste medie

Dan CONSTANTIN

300 km autostradă pe an, 15 spitale, 4,6 milioane salarii peste medie

Iată ce s-ar putea face cu o mai bună colectare a TVA! Rezolvarea acestei probleme ar crea o sursă importantă de venit la buget, şi nu ar mai fi nevoie de creşterea impozitului pe venituri.

opinii

Biberonul

Nichita DANILOV

Biberonul

Mult timp am fost obsedat de casa copilăriei mele. Ea îmi revenea deschizându-şi larg uşile până şi în vis. Dacă se întâmpla însă să-i trec pragul, mă simţea străin. Nici un lucru pe care-l cunoşteam nu se mai afla la locul său, căci spaţiul intim din interiorul casei se transforma într-un adevărat labirint, prin care înaintam încercând să-mi reconstitui anumite scene petrecute în copilărie.

Despre câteva lucruri interesante din Anuarul Statistic al Judeţului Iaşi ediţia 2021 (II)

Ciprian IFTIMOAEI

Despre câteva lucruri interesante din Anuarul Statistic al Judeţului Iaşi ediţia 2021 (II)

În vreme ce, în Ucraina, obiective civile şi militare sunt făcute una cu pământul de invadatorii ruşi, în România zonelor metropolitane (polii de creştere economică) se lansează proiecte imobiliare pe bandă rulantă. 

Mamaia şi „tataia”: O snoavă de prin tren

Michael ASTNER

Mamaia şi „tataia”: O snoavă de prin tren

De la Vinţu de Jos până la Cluj am fost ba trei, ba patru persoane în compartiment. De la Cluj am rămas doar cu o „băbuţă” (aşa i-am zis eu în mintea mea, femeia, bine păstrată şi sprintenă, să tot fi avut cel mult 75 de ani) urcată (am înţeles dintr-o convorbire telefonică de-a ei) de la Deva (şi care mergea şi ea până la capăt, până la Iaşi, adică). 

pulspulspuls

Băieţii de la cumătrie, supăraţi pe sponsorii lui Maia Sandu

PULS

Băieţii de la cumătrie, supăraţi pe sponsorii lui Maia Sandu

Auzim prin zona băieţilor de la cumătrie că e mare agitaţie în zona acestora, cu tot sprijinul indirect de care beneficiază ei dinspre palatul cel roznovan, pe motiv că sunt prea şuntaţi de concurenţa pe bune care vine dinafara Iaşului cu bani tot mai mulţi de investit în cartiere întregi de blocuri.

Caricatura zilei

Cireșe, nu ruble

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.