Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Șapte premiere la Festivalul de Film Francez, care va avea loc în Iași

GALERIE
festivalul francez
  • festivalul francez
- +

După succesul ediţiei precedente aflate sub semnul filmului burlesc, ediţia a XIX-a a Festivalului de Film Francez reînnoieşte colaborarea cu revista Cahiers du Cinéma, una dintre cele mai celebre reviste de crititică cinematografică, în vederea organizării unui eveniment inedit. 

Festivalul rămâne fidel politicii de promovare a talentelor şi a tinerilor regizori francezi. Anul acesta, publicul este invitat în Galeria Fondane a Institutului Francez din Iaşi, între 29 octombrie şi 1 noiembrie, să descopere în Competiţie şapte premiere promiţătoare. După vizionare, acesta va avea ocazia să voteze şi să decerneze Premiul Publicului pentru selecţia premierelor. Filmul câştigător va fi distribuit în cinematografele din România.

O ediţie nouă, prilej pentru meditaţie, bună dispoziţie şi multă emoţie. Aceasta este promisiunea unei întâlniri cinefile, în cadrul căreia sărbătorim diversitatea şi vitalitatea filmelor franceze.

PROGRAMUL FESTIVALULUI

JOI 29 octombrie

18.00 : Respire (1h32)

Un film de  Mélanie Laurent; dramă 2014

20.00 : Qui vive (1h23)

Un film de Marianne Tardieu; dramă 2014

 

VINERI  30 octombrie

18.00 : Fidélio, l’Odyssée d’Alice (1h37)

Un film de Lucie Borleteau; comedie, dramă romantică 2014

20.00 : Le Challat de Tunis (1h30)

Un film de Kaouther Ben Hania; thriller, comedie dramatică 2014

 

SÂMBĂTĂ 31 octombrie

17.00 : Gaz de France (1h26)

Un film de Benoît Forgeard; comedie 2015

19.00 : Voyage en Chine (1h36)

Un film de Zoltan Mayer; dramă 2015

 

DUMINICĂ 1 noiembrie

18.00 : Tristesse Club (1h30)

Un film de Vincent Mariette; comedie 2014

20.00 : Eden (2h11)

Un film de Mia Hansen-Løve; dramă, musical 2014

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri