anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Sărbătorile s-au terminat, aglomeraţia la Urgenţe continuă

Peste 250 de pacienţi au avut nevoie de îngrijire medicală numai ieri. Multe tentative de suicide.

GALERIE
aglomeratie urgente
  • aglomeratie urgente
- +

Numărul persoanelor care au ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului „Sfântul Spiridon“ din Iaşi se păstrează foarte ridicat. Conform medicilor, aproximativ 250-300 de pacienţi au avut nevoie de îngrijire medicală ieri. De asemenea, doctorii au continuat să trateze foarte multe tentative de suicid şi agresiuni. 

Din cauza depresiei, un tânăr de 27 de ani a fost la un pas de a-şi pierde viaţa. Acesta s-a îmbătat şi apoi a înghiţit mai multe pastile folosite în tratamentul epilepsiei. Bărbatul a fost adus la spital, stabilizat şi apoi internat la Toxicologie. „Pacientul în vârstă de 27 de ani a ajuns în UPU în urma unei intoxicaţii. Acesta a ingerat mai multe medicamente în combinaţie cu alcool. Tentativele de suicid au fost foarte numeroase în ultimele zile, în preajma sărbătorilor, aşa cum se întâmplă în fiecare an din cauza depresiei şi singurătăţii“, a precizat dr. Gabriel Cristian Perianu, medic primar UPU Iaşi. Medicii recomandă celor care cunosc persoane cu stări depresive să nu-i lase singuri în această perioadă şi să-i îndemne să ceară ajutor specializat. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Gazoductul Nord Stream 2 şi securitatea Europei

Alexandru LĂZESCU

Gazoductul Nord Stream 2 şi securitatea Europei

Pentru Germania gazoductul şi relaţiile cu Rusia par să aibă prioritate în faţa intereselor de securitate ale Europei de Est şi legăturilor transatlantice.

Filmuletul zilei

opinii

Pe faţă şi pe dos

Nichita DANILOV

Pe faţă şi pe dos

Dincolo de ieşirea în aparenţă viscerală şi acuzaţiile halucinante ale preşedintelui Iohannis la adresa PSD-ului, ghicim un calcul politic rece. Atacând PSD-ul, dar şi UDMR-ul, preşedintele Iohannis a făcut o mişcare neaşteptată pe tabla de şah a spectrului politic românesc.

Patru pastile de vară covidată

Michael ASTNER

Patru pastile de vară covidată

Of de feisbuchist răzvrătit

Cum e posibil un stat minimal? (1)

Sorin CUCERAI

Cum e posibil un stat minimal? (1)

Fiindcă suntem deja în august şi ca să mai uităm de pandemie, le propun cititorilor mei un joc intelectual: cum ar fi posibil un stat minimal? Nu pentru că aş milita în favoarea unui astfel de stat, ci mai degrabă ca un joc cu mărgelele de sticlă.

pulspulspuls

Hopaa: ce avem noi aicea?

PULS

Hopaa: ce avem noi aicea?

Iacătă, stimaţi telespectatori şi simpatice telespectatoriţe, ce a putut surprinde pe una din străduţele lăturalnice din zona domiţilului, alaltăseară, în timpul preumblărilor de după cină recomandate de medic pentru digestie, amicul nostru Archibald Tănase! 

Caricatura zilei

LetsKanya

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.